Un reputat specialist român avertizează că nu trebuie să ne facem iluzii, valul 3 cu noile sale tulpini de virus SARS-CoV-2 nu ne va ocoli, însă din fericire, acum avem la îndemână o armă puternică.
Valul 3 al pandemiei de coronavirus va veni și peste noi, cu noile sale tulpini, semnalate în Marea Britanie, este avertismentul doctorului Cristian Oancea, directorul medical al Spitalului de boli infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara.
Apărute deja în alte state, noile tulpini ale virusului SARS-CoV-2 își vor face apariția negreșit și în România. Specialiștii apreciază că ele se vor transmite mult mai agresiv în comunitate. Din fericire, actualul vaccin anti-COVID se va dovedi eficient și în cazul noilor tulpini.
Vaccinarea, singura armă eficientă contra valului 3
„Gândiți-vă că noile tulpini sunt deja în Australia, Europa și noi, ca țară, avem cel mai mare flux migrațional din Europa. Deci, este foarte clar că valul 3 va veni și peste noi, ne este foarte clar că vor fi tulpini noi, cu o mai mare agresivitate de transmitere intracomunitar, tocmai de aceasta mergem pe insistența pe vaccinare, pentru că este singura armă eficientă în a mai domoli acest val și, de ce nu, să-l și oprim”, a declarat medicul Cristian Oancea pentru Digi24.
Specialistul bănățean transmite mesajul său de încredere în vaccinul ajuns de curând și în România. Deși are alergii multiple, medicul s-a vaccinat, și până acum nu a semnalat că ar fi ceva în neregulă.
„Eu sunt o persoană, un astmatic, un alergic, de mic, de la vârsta fragedă, de la 4-5 ani, și am alergii multiple și încrucișate și cu toate astea, m-am vaccinat și n-am dezvoltat niciun efect advers. Am avut alți colegi cu alte comorbidități, care la fel, s-au vaccinat și n-au avut nici cea mai mică problemă”, a precizat directorul medical de la „Victor Babeș” din Timișoara pentru sursa menționată.
Începând de duminică, peste 2.000 de cadre medicale s-au vaccinat în România, până acum nefiind raportată decât o reacție alergică minoră la locul vaccinării. După părerea medicilor Sandra Alexiu și Adrian Marinescu, exemplul medicilor care se vaccinează împotriva COVID-19 va spulbera o parte din scepticismul românilor, care spun că nu vor sau nu sunt încă hotărâți să se vaccineze împotriva COVID-19.
Sursa: Digi 24
Sursă foto: Facebook Cristian Oancea