Opinii EVZ
România gazda armelor nucleare. O temă impusă artificial pe agenda României | PULSUL PLANETEI
Am fost şi eu asaltat cu ocazia apariţiei celebrei ştiri despre mutarea arsenalului nuclear american tactic din Turcia în România. Opera unui corespondent bulgar venit din fostul regim, ştirea mi s-a părut atât de aberantă, a venit cu negarea fermă a MAE la pachet, încât instinctul meu de fost jurnalist, mai ales după episodul Sky News desfăşurat cu nici o săptămâna mai devreme, m-a lăsat să cred că întreaga presă românească va considera episodul drept ceea ce este, adică o mare gogoriţă, şi va face haz de el.
Pe aceleaşi considerent am refuzat să discut subiectul la toate cele 7 instituţii media care m-au sunat imediat după apariţia ştirii pe motiv că un analist serios (ca şi o instituţie a statului serioasă) nu poate lua în consideraţie şi să se alăture unei non ştiri nici pentru a o demonta, pentru că presupune posibilitatea rostogolirii artificial a subiectului.
Ei bine m-am înşelat. Mai întâi pentru că presa românească, într-o mare majoritate, a preluat cele două surse – Euroactiv, oricât de credibil ar fi fost până la ora respectivă şi MAE român, care infirma categoric ştirea – şi, încălcând evident deontologia jurnalistică, a livrat ştirea cu titlul “SUA transferă armele din Turcia în România”, ca şi cum transferul chiar se derula, stracurând la sfârşitul ştirii negarea categorică a MAE.
Nu am să intru în spaţiul disputelor cine este vinovat: presa, care reproşează întotdeauna că ea rămâne responsabilă pentru ceea ce nu comunică oficialii, politicienii şi oficialii, pentru că au minimalizat o aberaţie, lansată la vreme de vară, pe o foame teribilă de ştiri, când nimeni nu vorbeşte, şi care s-a rostogolit în ştire. Aş considera că, după episodul făcăturii Sky News, la a cărei expunere publică am participat din plin din primele momente, ne aflăm în faţa a două teste majore de război informaţional: primul, SkyNews, care a fost un test căzut de o bună majoritate a presei, care a luat ştirea ca atare şi a titrat 24 de ore “Traficanţii români livrează arme organizaţiilor teroriste din Occident” şi alte asemenea, însă expunerea şi denunţarea imediată a făcăturii de către restul mass media şi reacţia autorităţilor prin DIICOT, plus acţiunea rapidă de identificare a autorilor români din film au dat un semnal clar de existenţă a unei reacţii ferme şi rapide în faţa unui asemenea atac imagologic. Al doilea episod, cel al transferului de arme nucleare, a arătat că o ştire oricât de fanstasmagorică ar fi ea(şi este exagerată ca titlu şi interpretare şi numai citită din Euractiv, bulgarul nu a avut nici o bază pentru un titlu, putea fi cel mult o presupunere, o speculaţie) dar generată pe un instrument media occidental legitim şi credibil, poate deveni subiect de prim plan fără a fi disputat şi analizat în vreun fel înainte de lansare. O vulnerabilitate a presei române, avidă de subiecte şi de senzaţional, şi care a încălcat flagramt regulile meseriei.
Însă cele două teste utilizabile de către oricine nu sunt totuşi esenţa atacului şi a obiectivelor pe care le-au atins producătorul acestor ştiri. Am văzut cu surprindere că ştirea aberantă a fost utilizată pentru a motiva lansarea în spaţiul public românesc a temei prezenţei armelor nucleare în România. O temă falsă, controversată fireşte, dar care ne-a fost inoculată şi pe care unele instrumente media au luat-o cu mare apetenţă. Şi duşmanii, şi prietenii unei asemenea perspective au folosit ocazia falsului, aberaţiei, pentru a se lansa în diatribe pe o temă de agendă ce ne-a fost inoculat artificial.
Să ne lămurim: într-adevăr NATO e o alianţă militară. Chiar nucleară, armele fiind folosite la descurajarea creidibilă. Nu există obligaţia statelor de gazduire a armelor nucleare, nu ne-a cerut-o nimeni, nu avem condiţii de gazduire – siguranţă şi securitate deopotrivă. În plus, eventuala schimbare a site-ului pentru arme nucleare nu e un lucru public şi nu se comunică, nici nu este subiect al scrutinului general sau al referendumului, ci e o decizie clasificată a reprezentanţilor abilitaţi ai statului. Personal, în condiţii potrivite de avantaje, securitate, creşterea nivelului de relevanţă şi greutate strategică a ţării în decizii şi aceptabilitatea ameninţărilor create de o asemenea perspectivă, nu văd impedimente de a nu discuta o asemenea perspectivă, dar în spaţiul şi în cadrul instituţiilor potrivite.
Dar problema nu este asta, ci faptul că, în mod artificial, fără să existe perspectiva trasferului discutat, o ştire care reprezintă un neadevăr a ajuns să facă agenda publică în România, ca şi cum nu am avea alte teme arzătoare care sar în aer. Iată, vin alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, partida pro-rusă ameninţă să aibă doi candidaţi în turul doi, există scenariul reorientării strategice ulterioare a Republicii Moldova, măcar a stagnării reformelor europene şi a unor angajamente pe sub masă cu Rusia, şi pe această temă unde România este chef de file, nu văd o soluţie a Bucureştiului. Ăsta da, subiect: dacă în Republica Moldova unde avem pârghii şi responsabilitate nu reuşim să ne pronunţăm, să ne apărăm obiectivul strategic, ce relevanţă vom mai avea ca ţară şi cum ne va întreba cineva vreodată despre evoluţii în terţe spaţii?
Recomandările noastre
