Culmea este că, menținând MCV-ul și adăugând încă opt condiții pentru o eventuală ridicare a acestuia, Comisia ține neapărat să precizeze că, în ultimii doi ani, România ar fi evoluat pozitiv din perspectiva rigorilor impuse de statul de drept. Este o constatare, după opinia mea, încărcată de cinism și chiar de sadism. Una peste alta, România e din nou umilită.

Fiind tratată drept corijentul Europei. În consecință, în viitor, va trebui să continuăm să ne dăm bine pe lângă cele câteva state care au cel mai greu cuvânt de spus legat de MCV. A se traduce că va trebui să le mai cedăm o serie de asset-uri ale României. Cum s-a întâmplat atunci când, șantajați subtil fiind de Austria, i-am oferit pe tavă Petromul. Iar tava, conform propriilor mărturisiri, cu darul râvnit, a fost dusă la Viena de Ioan Talpeș și prezentată chiar în cadrul unei ședințe a guvernului austriac. Ioan Talpeș fiind, la acea dată, viceprim-ministru. 

Mecanismul de Control și Verificare supune România unor condiționări care, în realitate, cel puțin în integralitatea lor, nu sunt aplicate celorlalte state care beneficiază de drepturi depline, neaflându-se prin urmare sub suspiciunea că funcționează în afara cadrului stabilit la Bruxelles pentru statul de drept.

Că așa stau lucrurile și nu altfel o dovedesc nenumăratele frământări atât la nivel parlamentar, cât și la nivel juridic, pe care le putem lesne observa dacă, prin intermediul presei, urmărim cu atenție viața politică din state alcătuind nucleul dur al UE, cum sunt Germania, Franța, Olanda, Austria ș.a.m.d. 

Românii și nu numai ei au o vorbă din bătrâni care sună așa: „Pentru unii mumă, pentru alții ciumă”. Expresia se potrivește ca mănușa în relațiile discriminatorii pe care le avem în interiorul UE în raport cu celelalte state. 

Coaliția aflată la guvenare, ca să nu mai vorbesc de conducătorul real al acesteia, care este Klaus Iohannis, tocmai au suferit un eșec politic de proporții, fix în domeniul în care s-au angajat că vor repurta un succes. Dar consecința pentru întreaga națiune, pentru statul român, este că, în continuare, puterea legislativă va fi încorsetată. Forțată să nu adopte o serie întreagă de norme apreciate drept necesare pentru crearea unui climat de echitate și de dreptate în statul român.

Constrânsă pe de altă parte să adopte o serie întreagă de norme impuse de la Bruxelles. Cu alte cuvinte, reprezentanții poporului, la cel mai important capitol, vizând legiferarea, vor funcționa și în continuare pe pilot automat. Pentru a mă face mai bine înțees în ceea ce privește afirmația de mai sus, mă voi referi la un singur aspect. La cel mai recent exemplu.

În România, prin voința Parlamentului, deci a clasei politice susținută de cei mai mulți alegători, a fost înființată și funcționează Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. O structură care are rolul de a sancționa și eventual de a stopa sau măcar diminua derapajele grave ale unor judecători și procurori.

Această structură a fost aprobată de puterea judecătorească, reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii. Mai mult chiar, componența Secției Speciale a fost și ea aleasă de către CSM. Această structură subordonată Parchetului General, căreia i s-au pus nenumărate bețe în roate de către actuala coaliție, funcționează și produce dosare penale pe care le promovează în Justiție. Lucrurile merg târâș-grăpiș înainte, în condițile în care ministrul USR al Justiției a  anunțat în repetate rânduri că, împreună cu toată coaliția aflată la guvernare se va face luntre și punte pentru desființarea SIIJ.

În felul acesta, el, reprezentant fiind al puterii executive, a trecut ilegal granița, a încălcat linia roșie dintre două puteri fundamentale ale statului și a influențat Justiția, astfel încât, într-unul dintre județele României, o instanță a pronunțat o decizie abracadabrantă. A respins un rechizitoriu SIIJ împotriva unor magistrați care au încălcat legea, pe motiv că Uniunea Europeană s-ar fi pronunțat pentru desființarea acestei Secții în cadrul faimosului Mecanism de Control și Verificare.

Și astfel un dosar voluminos, reprezentând munca unor procurori de valoare și având drept obiectiv sancționarea unor derapaje de la lege săvârșite de magistrați, a fost literalmente aruncat în aer. Nu există niciun act normativ în România care să permită unei instanțe ca, invocând o luare de poziție oarecare a Comisiei Europene ori a Parlamentului European, să arunce la coșul de gunoi un rechizitoriu.

Mai mult, confruntată cu acest eveniment, Comisia Europeană contestă faptul că ar fi recomandat desființarea acestei structuri care funcționează în România.

Și chiar mai mult decât atât, Curtea Costituțională a României, care a fost, este și va rămâne instanța supremă, printr-o decizie adoptată ieri, consideră că nicio decizie UE nu poate fi luată peste capul Legislativului de la București și că nu poate înfrânge o lege adoptată constituțional în Parlamentul României. Iată însă că lucrurile se întâmplă și se mișcă într-un sens cu totul și cu totul contrar, dacă nu cumva chiar și pervers, în raport cu exigențele statului de drept.

Să ne mai mirăm în aceste condiții, după ce asistăm la asemenea derapaje politice interne extrem de grave, că cei care doresc de la nivelul UE să ne țină în continuare în genunchi pe coji de nucă au succes și pot șantaja în continuare această țară, printr-un mecanism creat cu dedicație?