România, 7 ani în UE. Cum NU s-au cheltuit fondurile europene pentru autostrăzi

România, 7 ani în UE. Cum NU s-au cheltuit fondurile europene pentru autostrăzi

La şapte ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România are o rată de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune de 29,87% (aproximativ 5,7 miliarde de euro) dintr-un total de 19,21 miliarde de euro alocate ţării noastre în perioada 2007-2013, timp în care autorităţile nu au reuşit să finalizeze construcţia niciunei autostrăzi cu bani europeni.

În vreme ce polonezii au reuşit să cheltuiască eficient aproximativ 6 miliarde de euro doar pentru autostrăzi, la noi cele mai mici sume accesate s-au înregistrat pe Programul Operaţional Sectorial Transport (POS T), potrivit Mediafax. Suma alocată de Bruxelles pentru investiţii în infrastructură a fost cea mai mare comparative cu celelalte şapte programe de dezvoltare.

La capitolul bani plătiţi efectiv de UE pentru cheltuieli efectuate, POS Transport stă cel mai prost, aici fiind penultima rată de absorbţie. Din cele 20,22 miliarde de lei alocaţi în perioada 2007-2013 au fost absorbiţi doar 876 milioane de euro (3,8 miliarde de lei), adică 19,19%.

Spre comparaţie, Polonia a cheltuit numai pe autostrăzi circa şase miliarde de euro în exerciţiul bugetar 2007-2013. Potrivit AFP, autostrada care leagă Varşovia de Berlin a fost finalizată la timp pentru deschiderea campionatului de fotbal Euro 2012 (iunie), co-organizat de Polonia şi Ucraina.

Prin POS Transport ar fi trebuit realizate șase autostrăzi, însă fie au fost reziliate contractile atribuite constructorilor, fie lucrările au bătut pasul pe loc, fie loturile au fost inaugurate chiar dacă lucrările nu erau complet finalizate. În schimb, tăierea panglicilor s-a făcut cu mare fast de fiecare dată.

Ne puteți urmări și pe Google News