Pentru a afla procesul tehnologic, trei echipe au fost trimise pe teren în Statele Unite, URSS și Suedia. Pentru fabricarea acestora, era nevoie de prese, astfel încât, un cunoscător al producției din Suedia, ar fi oferit contra cost ofițerilor români atât know-how-ul, cât și aparatura de care era nevoie.

Toată această operațiune a durat doi ani. Presele au ajuns în țară pe bucăți, fiind asamblate într-o unitate militară de pe Bulevardul Timișoara. Totul a fost pus sub supraveghere. Nimeni nu știa cu ce anume se ocupau angajații acestei fabrici. În câțiva ani, fabrica a fost extinsă de la două prese, la peste treizeci de utilaje.

Implicarea lui Pacepa

În cartea sa, “Orizonturi Roșii”, Ion Mihai Pacepa a povestit cum „În anul 1975, Ceauşescu mi-a ordonat să obţin tehnologia şi echipamentul pentru producerea diamantelor sintetice. Operaţiunile de spionaj pe scară largă conduse de către DIE au dat rezultate, iar după doi ani i-am prezentat mostre de diamante obţinute experimental, folosind acea tehnologie într-o mică instalaţie-pilot. Pe neaşteptate, Ceauşescu mi-a ordonat să construiesc o fabrică pentru a produce în secret diamante sintetice în România. “Asta nu e meseria ta, a spus, dar mă tem că nimeni altul n-ar putea s-o facă şi în acelaşi timp să păstreze secretul.” Am construit uzina aşa cum ar fi făcut-o un capitalist, folosindu-mă de o clădire veche, abandonată, în loc să construiesc alta uriaşă, bătătoare la ochi şi nouă, după cum este moda în blocul sovietic, şi am dotat-o cu o mulţime de computere în locul muncitorilor.”

În urma declarației lui Pacepa, lt. Col. Petre Opriș a constat că prin comparația informațiilor, fostul general de Securitate ar fi încercat să inducă în eroare opinia publică.

Importanța fabricii

Marcel Diaconu, fostul director tehnic al fabricii Rami-Dacia, rebotezată după 1990, a declarat că: “ În 1984, fabrica a fost recunoscută drept al treilea producător serios de diamante. Când spun serios, mă refer la nivelul calitativ. Jumătate din producție se folosea intern, iar cealaltă jumătate se exporta. Europa și Statele Unite erau principalele piețe.”

Vizibilă fiind rentabilitatea fabricii, în urma evenimentelor din decembrie 1989, angajații din fabrică au fost schimbați cu oameni ai Ministerului de Interne. Din lipsă de cunoaștere, fabrica ajunsese după 10 ani să fie îngropată în datorii. Singura șansă a fost ca această fabrică să fie privatizată. Cu toate că au existat cereri, statul român a decis că nu dorește acest lucru.

Una dintre oferte a venit din partea companiei sud-africane De Beers, care era recunoscută drept al doilea producător de diamante din lume. Cea de-a doua propunere a venit din partea Societe Diamantaire Finkelstein, din Belgia. În cele din urmă, licitația a fost câștigată de Asociația Salariaților Rami-Dacia cu 8,4 milioane de euro, nefiind cunoscut nici până astăzi cum au reușit aceștia să dețină această sumă.

Cu toate că până în 2011, trebuiau produse în continuare diamante, fabrica a început să fie vândută la fier vechi. Angajaților li s-a spus să plece, presele au început să dispară, iar clădirile au fost demolate.