Roger Federer se retrage de la Jocurile Olimpice. Accidentarea la genunchi e tot mai gravă

Roger Federer se retrage de la Jocurile Olimpice. Accidentarea la genunchi e tot mai gravă

Tenismanul elveţian Roger Federer (9 ATP) a anunţat marţi seara, pe contul său de Twitter, că nu va mai participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie - 8 august), din cauza unei accidentări la genunchi, scrie Reuters.

Roger Federer, care împlineşte 40 de ani luna viitoare, a suferit două intervenţii chirurgicale la genunchi în 2020, care i-au impus o lungă perioadă de inactivitate competiţională.

''În timpul sezonului pe iarbă, din păcate am constatat iar probleme la genunchi şi trebuie să accept că nu voi putea fi prezent la JO de la Tokyo. Sunt foarte dezamăgit, deoarece a fost o onoare şi un punct culminant al carierei mele de fiecare dată când am reprezentat Elveţia. Am început deja reabilitarea în speranţa că voi putea juca la alte turnee care vor avea loc la finalul verii. Doresc mult succes echipei olimpice a Elveţiei'', a scris Federer.

Roger Federer avea o ambiție personală cu Jocurile Olimpice de la Tokyo

La începutul lunii, Roger Federer anunţa că va participa în această vară la Tokyo, la a cincea lui olimpiadă.

Federer a jucat prima oară la Jocurile Olimpice de la Sydney în 2000, a obţinut apoi prima lui medalie de aur la Beijing 2008, în proba de dublu alături de Stanislas Wawrinka, iar apoi în 2012 a cucerit argintul la simplu, după o finală pe iarbă pierdută în faţa britanicului Andy Murray. La ediţia din 2016 de la Rio, campionul elveţian a absentat din cauza unei accidentări la genunchi suferită în timpul turneului de la Wimbledon.

În ultima zi a olimpiadei de la Tokyo (8 august), Federer va aniversa 40 de ani. Din echipa de tenis a Elveţiei la JO mai fac parte jucătoarele Viktorija Golubic şi Belinda Bencic. Delegaţia Elveţiei la JO va cuprinde 103 sportivi, cu 11 mai mulţi decât la Rio, unde a cucerit şapte medalii, dintre care trei de aur.

Jocurile Olimpice, fără jucători de top

Organizatorii japonezi s-au confruntat cu retragerea unor nume grele de la Toyko, precum Rafael Nadal, Serena Williams, Simona Halep şi Dominic Thiem, iar Novak Djokovic este în dubiu.

În acest an, Federer a disputat patru turnee, după mai mult de un an de pauză din cauza a două operaţii suferite la genunchi.

Elveţianul, care făcuse din Wimbledon principalul său obiectiv din acest sezon, a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem din capitala britanică, fiind învins în trei seturi, 6-3, 7-6 (7/4), 6-0, de polonezul Hubert Hurkacz.

Ne puteți urmări și pe Google News