Rodrigo Bentancur, taxat pentru remarcile rasiste la adresa unui coechipier. Riscă o suspendare aspră

Rodrigo Bentancur, taxat pentru remarcile rasiste la adresa unui coechipier. Riscă o suspendare aspră Rodrigo Bentancur. Sursa foto Youtube

Rodrigo Bentancur are probleme mari.Federaţia Engleză de Fotbal (FA) a deschis o procedură disciplinară împotriva mijlocaşului Rodrigo Bentancur, după ce acesta a avut remarci rasiste la adresa coechipierului său sud-coreean Heung-Min Son.

Rodrigo Bentancur a făcut remarci rasiste

În timpul unui interviu acordat emisiunii uruguayene „Por la camiseta” de pe Canal 10 în luna iunie, jurnalistul îi ceruse tricoul unuia dintre coechipierii săi de la Tottenham. Acesta l-a întrebat Bentancur, referindu-se la Heung-Min Son. „Ar putea fi şi vărul lui Sonny, pentru că toţi arată la fel”, a adăugat el.

Rodrigo Bentancur.

Rodrigo Bentancur. Sursa foto Youtube

Mijlocașul de la Tottenham a fost aspru criticat de suporteri. Mulți au făcut plângeri la asociaţia antidiscriminare Kick It Out. Fostul jucător de la Boca Juniors şi Juventus i-a cerut scuze coechipierului său sud-coreean şi a recunoscut că „a fost o glumă foarte proastă”. „A făcut o greşeală, o ştie şi şi-a cerut scuze”, a declarat Heung-min Son.

Și-a cerut scuze, dar degeaba

„El nu ar spune niciodată în mod intenţionat ceva ofensator. Suntem fraţi şi nu s-a schimbat absolut nimic. Am trecut peste asta, suntem uniţi şi vom fi din nou împreună pentru a lupta pentru clubul nostru”, a anunţat sportivul sud-coreean.

Heung Min Son.

Heung Min Son. Sursa foto Youtube

Rodrigo Bentancur riscă să fie suspendat

Cu toate acestea, Federaţia Engleză de Fotbal nu l-a iertat. FA l-a acuzat pe mijlocaș de o presupusă încălcare a regulii FA E3 pentru conduită necorespunzătoare în timpul unui interviu media. Rodrigo Bentancur poate să se apere până pe 19 septembrie. Acesta riscă o suspendare între şase şi douăsprezece meciuri.

„Se presupune că mijlocaşul Tottenham a încălcat regula FA E3.1, deoarece a acţionat necorespunzător şi / sau a folosit cuvinte abuzive şi / sau insultătoare şi / sau a adus jocul în discreditare. De asemenea, se susţine că aceasta constituie o „încălcare agravată”, astfel cum este definită în FA Rule E3.2, deoarece a inclus o referire, expresă sau implicită, la naţionalitate şi/sau rasă şi/sau origine etnică”, precizează FA.

Ne puteți urmări și pe Google News