Un singur lucru putem spune deocamdată despre programul guvernamental „Prima casă”, şi anume că anunţul guvernului a fost abil programat în mijlocul campaniei pentru europarlamentare.
O asemenea măsură populistă se potriveşte perfect într-un an electoral, care este de regulă un an al iraţionalităţii economice. Din păcate pentru guvern însă, lansarea programului a coincis şi cu prezenţa în Capitală a unuia dintre marii economişti ai momentului, Joseph Stiglitz, iar cei care au ascultat şi citit analiza pe care a făcut-o la The Money Channel vor privi cu alţi ochi generoasa iniţiativă guvernamentală.
Ei se vor întreba de pildă dacă este cu adevărat cazul să-i susţinem artificial pe dezvoltatorii imobiliari, ale căror afaceri au dus la creşterea exagerată a preţurilor terenurilor şi locuinţelor, cu toate consecinţele nefaste ale acestui fenomen? Joseph Stiglitz spune categoric că trebuie să găsim alt motor al creşterii economice decât balonul imobiliar, pe care programul guvernului riscă să-l umfle din nou. Ştim bine că în practică măsura nu se va aplica doar celor care cumpără prima casă, căci se vor găsi întotdeauna mame, veri, nepoţi şi mătuşi care pot fi folosiţi pe post de intermediari de personaje care deţin deja o locuinţă şi care vor exploata posibilitatea de a achiziţiona o casă pe care, după câteva luni, să uite s-o mai achite, doar pentru a putea s-o cumpere pe un preţ de nimic când va fi scoasă la licitaţie de bancă.
Totodată, constatăm că guvernul ştie bine că unele credite nu vor fi rambursate niciodată, de vreme ce însuşi Emil Boc se referea la faptul că oamenii au salarii sunt mici şi nu dispun de garanţiile cerute de bănci. Acelaşi guvern este desigur la curent şi cu prognozele economiştilor de marcă (inclusiv Joseph Stiglitz), potrivit cărora ceea ce este mai rău abia urmează să vină. Iar dacă economia mondială se contractă, economia românească nu are cum să crească, după cum orice om cu mintea normală îşi dă seama. Şi atunci de ce să stimulăm îndatorarea populaţiei când ştim că economia nu va creşte? Este perfect posibil să ai un loc de muncă în momentul în care contractezi creditul garantat de stat, iar peste o jumătate de an să-l pierzi intrând în imposibilitatea de a-ţi mai achita ratele la bancă. Este adevărat, banca nu se supără prea tare, căci statul garantează. Dar din banii cui oferă guvernul aceste garanţii? Nu cumva din banii contribuabilului care va plăti împrumutul de 100 de milioane de euro cu care guvernul vrea să finanţeze programul (electoral) „Prima casă”?
Să nu ne facem aşadar iluzii: de acest program nu se vor bucura decât băncile, din cauza cărora am fost nevoiţi să ne împrumutăm la UE şi la FMI, şi dezvoltatorii imobiliari, care se conduc după sloganul „Greed is good” („lăcomia este bună”), cel care a generat actuala criză financiară. Şi unii, şi alţii sunt surse majore de risc (moral hazard) şi reproduc în mod deliberat condiţiile care au dus la prezenta criză. Orice program care-i susţine justifică aserţiunea lui Herbert Spencer, potrivit căreia „Orice guvern este în esenţă imoral”. Şi aceasta nu pentru că ar fi în mod necesar alcătuit din escroci, ci pentru că membrii săi nu gândesc nici economic, nici în interesul cetăţeanului, ci primitiv-politic - aşa cum fac şi politicienii noştri, care au supus întotdeauna economia exigenţelor lor electorale şi pretenţiilor clientelei.
Încheiem aşadar parafrazându-l tot pe Joseph Stiglitz: avem un sistem care a socializat pierderile şi a privatizat câştigurile - în interesul politicienilor şi al clientelei lor. Iar eterna victimă a acestui sistem a fost şi a rămas cel forţat să-l finanţeze: contribuabilul român.