Robu despre ”Alianța Vestuliui”: "sunt prostii fără seamă toate aceste speculaţii"
- Georgeta Petrovici
- 12 decembrie 2018, 09:37
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu (PNL), reia ideea că că Alianţa Vestului nu înseamnă "desprinderea din România". El a spus că l-au contactat și primari PSD pentru a se alătura. Mai zice că a fost opţiunea colegilor săi, primarii liberali ai celorlaltor trei oraşe semnatare, de a se reuni la Timișoara pentru a parafra documentul.
Nicolae Robu a declarat, într-o conferinţă de presă, că "sunt prostii fără seamă toate aceste speculaţii că se vrea desprinderea din România".
"N-am negociat nimic, a fost opţiunea colegilor să semnăm la Timişoara. Sunt lucruri de bucătărie internă. Şi ieri am fost întrebat asupra ideii, de unde a pornit. Nu trebuie să discutăm astfel de lucruri care sunt fleacuri. Important e că pentru prima dată în istorie, patru oraşe importante, printre cele mai importante ale ţării, s-au unit şi îşi asumă responsabilităţi foarte mari şi doresc să se schimbe ceva în România. Să trecem de la aceste vorbe frumoase despre descentralizare, subsidiaritate, la fapte. Să renunţăm la acest centralism exagerat. Sunt prostii fără seamă toate aceste speculaţii că se vrea desprinderea din România. Sunt prostii. Noi toţi patru suntem patrioţi. Ţinem la ţara noastră, tot ce facem noi se întâmplă şi se va întâmpla în statul unitar România, aşa cum scrie în Constituţia noastră. Am subliniat că demersul nostru se înscrie în spiritul Declaraţiei de la 1 Decembrie 1918. Ce să facem mai mult ca să înlăturăm astfel de speculaţii? Atâta îi duce mintea pe unii să speculeze, să denatureze realităţile. Atunci sunt lipsiţi de performanţă, că nu înţeleg nici alte lucruri. E un demers curat, firesc pentru vremurile pe care le trăim", a punctat în conferința de presă organizată la sediul primăriei Timișoara, Nicolae Robu.
Edilul a explicat că scopul alianței este de a face lobby pe lângă Guvernul României să susţină unele proiecte ale Alianţei Vestului deoarece o parte dintre acestea ţin de Guvern. "Noi vom pune şi presiune, să se înţeleagă sensul, vom face lobby pe lângă Guvern, pentru ca o parte din lista aceea de obiective ţin de Guverm. Dacă el le acordă prioritate, ele se înfăptuiesc, şi noi vrem să se înfăptuiască mai repede, nu vrem să mai treacă 30 de ani", a mai spus primarul Timişoarei.