Rică Răducanu, trădat de Generația de Aur. Au uitat să-l invite la meci. „Eu i-am crescut”
- Emma Cristescu
- 28 mai 2024, 08:47
Rică Răducanu (78 de ani), fostul mare portar al echipei Rapid, a făcut acuzații dure după ce nu a fost invitat la meciul de adio al Generației de Aur. El a declarat că este foarte supărat pentru că nu a fost chemat și că merita să fie acolo. Acesta a declarat că el a ridicat Generația de Aur și că nu înțelege de ce n-a fost bine venit.
Rică Răducanu, supărat pe Generația de Aur
„Eu i-am crescut pe ăia, începând cu Stelea, eu l-am susținut, așa a fost treaba. Pe Prunea tot așa mă duceam să îi pun o vorbă bună la antrenori ca să îl ia. Nu m-a căutat și pe mine nimeni ca să mă duc acolo. Trebuia să fiu acolo, meritam, sunt foarte supărat, nici nu-mi vine să cred. Mi-a zis cineva că de ce nu l-am sunat pe Gică Popescu, ca să mă invite. Păi, cum așa? Eu îl respect, eu îi ziceam Superman, că dădea gol cu capul, cu piciorul, din unghiuri dificile.
Dintre cei mai mari fotbaliști ai României eu îi numesc pe Gică Hagi, Gică Popescu și pe Miodrag Belodedici. Dar noi am avut mari fotbaliști, nu am dus lipsă de talente, au jucat și în străinătate. A fost o Generație de Aur. Cu unii dintre ei am petrecut la o bere, cu gagicile, și uite că acum nu mă mai bagă în seamă. M-au uitat acasă, credeau că îi eclipsez?
Eu și Dobrin am fost, cândva, răsfățații televiziunilor și ai ziariștilor și poate că toate camerele ar fi fost pe mine, pentru interviuri, și de data asta. Cândva, însă, nu exista eveniment fără mine”, a declarat Rică Răducanu, pentru PlayTech Știri.
Nici Dănuț Lupu n-a fost invitat
Nici Dănuț Lupu n-a fost invitat la meciul de adio al Generației de Aur. El a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști de pe teren în victoria contra Danemarcei, scor 3-1, din noiembrie 1989, partidă care a calificat România la Campionatul Mondial din 1990. Fostul mijlocaș a spus că el a pus bazele Generației de Aur și că este foarte dezamăgit.
El ar fi construit Generația de Aur
„Eu am spus-o și poate asta i-a deranjat. Eu am construit această Generație de Aur! Nu singur, eu și cu cei din 1989. Poate că această Generație de Aur este datorită meciului din 1989, când ne-am calificat contra Danemarcei. Datorită acelui eveniment s-a născut echipa asta. Nu sunt invitat. Normal că mi-aș fi dorit, dar în contextul actual, în care știu ceea ce se întâmplă… și poate asta-i deranjează, că eu spun lucrurilor pe nume. Știi care e problema celor care nu m-au invitat? Eu m-am considerat, toată viața, prieten cu fotbaliștii, nu m-am considerat fotbalist”, a comentat Dănuț Lupu.