Răsturnare de situație. Cauza decesului bărbatului din Gorj vaccinat cu AstraZeneca

S-a actualizat lista restricțiilor de călătorie.

A sosit rezultatul necropsiei bărbatului din Gorj care a fost vaccinat cu serul de la AstraZeneca. Acesta a murit la doar câteva ore după ce a primit vaccinul.

A fost făcut public rezultatul necropsiei bărbatului din Gorj care a fost vaccinat cu serul de la AstraZeneca. Bărbatul a primit prima doză din vaccin pe data de 28 februarie. A doua zi, pe 1 martie, acesta a început să se simtă rău în timp ce era la serviciu. A fost transportat de urgență la spital, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru a îi salva viața. Bărbatul fusese vaccinat cu serul din lotul care a fost retras.

După ce moartea sa a ridicat mai multe semne de întrebare, legiștii fac lumină în acest caz. Aceștia au declarat că bărbatul a decedat din cauza unui infract.

Legiștii nu au stabilit o legătură între vaccin și decesul bărbatului, susține directorul DSP Gorj.

Rezultatul necropsiei bărbatului din Gorj care a fost vaccinat cu serul de la AstraZeneca

„Medicii care i-au făcut necropsia au zis că a făcut un infarct miocardic. Avea inima mărită.(…) Noi, ieri, am fost informați, printr-o instrucțiune, să retragem vaccinurile din acest lot, care mai sunt în stocurile centrelor de vaccinare. (…) Noi nu știam despre acest lot că are probleme. Doar preventiv, până se fac verificări de către EMA, se retrage acest lot de vaccin. Se va aduce alt vaccin, din alt lot”, a declarat Narcis Stoian, director DSP Gorj, scrie Aleph News.

Ce spune medicul Valeriu Gheorhiță despre acest caz

„Nu există nici o legătură între moartea bărbatului și administrarea vaccinului anti-Covid. Era vorba de o persoană care avea antecedente de infarct miocardic. Tot ceea ce s-a întâmplat a fost un alt episod de infarct miocardic.

Mortalitatea unei boli cardiovasculare e pe primul loc în România. În acest moment nu există nici o legătură care să ateste o legătură între vaccin și aceste evenimente trombotice”, a spus Valeriu Gheorghiță la Aleph News.

Vineri seară, la Antena 3, medicul Valeriu Gheorghiță a făcut precizări despre necropsia bărbatului din Gorj. „Chiar înainte sa întru (n.red.- în emisiune) am mai sunat încă odată la DSP Gorj. Mi s-a confirmat ca s a efectuat necropsia, iar cauza6decesului a fost infarctul miocardic. A fost autopsie făcută în spital. Am confirmare de la directorul DSP Gorj”, a spus medicul.

CNCAV: Nu sunt motive de întrerupere a vaccinării cu AstraZeneca

Specialiştii Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19 afirmă că ”nu sunt motive de întrerupere a vaccinării cu AstraZeneca din punct de vedere ştiinţific şi reglementar”.

Discuţia a fost iniţiată după ce CNCAV a decis joi seară că peste 4.000 de doze de vaccin AstraZeneca, provenind dintr-un lot pentru care Italia a decis suspendarea temporară a administrării, vor fi carantinate temporar, însă va continua vaccinarea cu serul din celelalte loturi.

Întrebaţi ce se întâmplă cu persoanele care sunt deja programate pentru prima doză de AstraZeneca, dacă acestea să meargă să se imunizeze, specialiştii susţin că „din punct de vedere ştiinţific şi reglementar, nu sunt motive de întrerupere a vaccinării cu vaccinul AstraZeneca”.

„Acesta şi-a dovedit profilul de siguranţă în studiile clinice. Orice lot, înainte de comercializare, trebuie să fie certificat din punct de vedere al calităţii. Astfel, balanţa risc - beneficiu este în continuare în favoarea vaccinării”, au spus aceştia.