Rezultat rușinos în Cupa Davis. Marius Copil a cedat în fața locului 546 ATP. România și Zimbabwe sunt la egalitate

Rezultat rușinos în Cupa Davis. Marius Copil a cedat în fața locului 546 ATP. România și Zimbabwe sunt la egalitate

Naționala de Cupa Davis a României se află la egalitate cu reprezentativa din Zimbabwe, scor 1-1, la finalul primei zile. Marius Copil s-a făcut de râs în fața unui adversar mai slab cotat.

România și Zimbabwe se întâlnesc, în acest week-end, în Cupa Davis, într-o partidă din turul 1 al grupei a II-a din zona Euro-Africa. La finalul primei zile, scorul este egal, 1-1. În prima partidă, Marius Copil (locul 80 în ierarhia mondială) l-a înfruntat pe Benjamin Lock (546 ATP). Românul nu i-a făcut față unui adversar mult mai slab cotat, în fața cărui a cedat în două seturi, scor 4-6, 5-7, după aproape două ore de joc.

„Am avut o zi foarte proastă. Am jucat sub 50% din cât pot să joc eu. Sunt foarte dezamăgit de mine. Mi-am cerut scuze şi colegilor mei. De vreo 3 luni sunt tot timpul în jos, nu-mi prea merge foarte bine", a explicat Marius Copil la finalul întâlnirii. În cel de-al doilea meci al zilei, Dragoș Dima, locul 327 ATP, a trecut de Takanyi Garanganga, locul 449 ATP, scor 6-3, 6-3.

Sâmbătă este programată partida de dublu dintre perechile Horia Tecău (33 ATP la dublu)/ Florin Mergea (441 ATP la dublu) şi Benjamin Lock (259 ATP la dublu) / Courtney Lock (680 ATP la dublu). Apoi, urmează confruntările Marius Copil - Takanyi Garanganga şi Dragoș Dima - Benjamin Lock.

Ne puteți urmări și pe Google News