Că de când au început...multă vreme au trecut, vorba poetului. 

Și nu au trecut decât 18 ani și jumătate de când Senatul României se revolta, printr-o Declarație Apel din 1 septembrie 2004,  împotriva inaugurării oficiale de către Ucraina, la 26 august 2004,  a primei părți din Canalul Bâstroe. 

Impactul acestui strigăt local rămas fără ecou a fost unul inexistent, dar merită amintit, ca să vă faceți o imagine despre cât de descurajați s-au simțit vecinii nostri în fața  ultimatumului dat de o țară ca România, care se mândrește cu apartenența la întreaga panoplie de organizații internaționale al căror unic scop este bătălia pentru mediu. 

Supărarea noastră diplomatică datorată traversării de către Canalul Bâstroe a  zonei din Rezervația Biosferei Delta Dunării, a fost alinată de criticile şi luările de poziţie formulate de Comisia Europeană, de Consiliul Europei, de unele state membre ale Uniunii Europene, de Departamentul de Stat al S.U.A. şi de protestele  exprimate de mediile academice și cele 300 de organizaţii ecologiste din întreaga lume. 

S-au adus argumente care făceau apel la rațiune și la necesitatea protejării drepturilor la un mediu sănătos ale generațiilor viitoare, invocându-se inclusiv includerea Deltei Dunării în patrimoniul natural mondial aflat sub protecţia specială UNESCO și a Convenţiei de la Ramsar privind zonele umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al speciilor rare de păsări.

Poate vă întrebați ce este Convenția Ramsar și de ce este ea invocată de către autoritățile din România ca argument suprem pentru oprirea oricăror lucrări de dragare a Canalului Bâstroe.  

Convenția Ramsar este un tratat interguvernamental  aflat sub egida UNESCO, al cărui scop este acela  de a proteja și conserva  zonele umede ca habitat al păsărilor acvatice, iar Rezervația Biosferei Delta  Dunării a fost inclusă pe lista siturilor ca zonă umedă de importanță internațională încă din anul 1991. 

Punând în balanță ideea protejării zonelor umede de importanță internațională aparținând României cu dorința de neclintit de a a avea acces direct la Marea Neagră,  Ucraina începe, totuși, la 11 mai 2004 lucrările privind realizarea unui canal pe cele două brațe ale Dunării – Chilia și Bâstroe. 

Tratate peste tratate, înțelegeri, acorduri

România  are de partea ei o listă stufoasă de acorduri, înțelegeri bilaterale și tratate internaționale care stabilesc că atitudinea sfidătoarea a Ucrainei este una ce poate fi ușor combătută cu argumente ce țin de dreptul internațional, însă nimic din toate aceste arme tăcute nu și-a dovedit eficiența până în prezent. 

Și dacă ne-am fi gândit vreo clipă că acțiunile trecute vor lua sfârșit grație organismelor europene care militează pentru măsuri ferme, chiar radicale în scopul protejării și conservării mediului, toate aceste speranțe s-au năruit odată cu scuza războiului, care  pare să anihileze orice constrângere internațională îndreptată împotriva Ucrainei. 

Cu alte cuvinte, în război orice este permis...

Dar să aruncăm o privire istorică spre începuturile demersurilor diplomatice inițiate de România în încercarea de opri expansiunea spre Marea Neagră a Ucrainei, amintind de un acord privind cooperarea în domeniul gospodăririi apelor de frontieră, semnat la Galaţi la 30 septembrie 1997.  Acest acord stabilea că părțile  semnatare (România și Ucraina) vor coopera în domeniul gospodăririi apelor pentru protecția şi folosirea apelor de frontieră, niciuna dintre ele neputând executa pe teritoriul statului propriu, fără o consultare prealabilă, lucrări  care să modifice regimul de scurgere sau conditiile de calitate a acestora, frontiera sau albiile. 

Primele lucruri pe care România le-a reproșat Ucrainei au fost cele privind lipsa unor  consultări prealabile și refuzul de a pune la dispoziție studii de impact asupra mediului. 

În mai 2004, la Reuniunea şefilor de stat din Europa centrală şi răsăriteană,  când preşedintele Ion Iliescu a avut o întrevedere cu  președintele ucrainean Leonid Kucima în care au discutat problema lucrărilor efectuate de partea ucraineană pe Canalul Bâstroe, președintele Leonid Kucima s-a justificat în fața jurnaliștilor cu următorul argument :  "Avem dreptul sa construim acest canal si care e problema?". 

,, Care e problema?,,a  fost, de atunci, lait motivul folosit de Ucraina ori de câte ori vreun oficial român a încercat să o tragă de mânecă în legătură cu chestiunea Bâstroe. 

Știți ce spunea în octombrie 2004 Mircea Geoană, ministru de externe la acea vreme, despre Ucraina ? ,,Ucraina este un vecin dificil, care trebuie să învețe ce înseamnă diplomația europeană și avertiza că ,,le vom lua balizele dacă vor continua lucrările,, întrucât ceasul ticăie și România trebuie să își apere interesul național.  

Avocatul din mine simte nevoie să împletească vorbele de mai sus și cu sumare informații de drept internațional, amintind, în treacăt, despre principiile încălcate de Ucraina în lupta ei cu Delta Dunării și păsările migratoare. 

Continentul european prin organismele sale unioniste pare secătuit de idei la capitolul privind protejarea și conservarea planetei, mai marii zilei întrecându-se în interdicții și obligații dintre cele mai bizare, doar de dragul de a lăsa generațiilor următoare o lume cât de cât viabilă, cu păsări, animale, oceane și păduri de care să se bucure. 

Așa se face că  România, parte a acestei globalizări unioniste a aderat, de-a lungul istoriei, la toate organismele internaționale care militează pentru salvarea planetei, în speranța că va primi un ajutor concret atunci când situația o va cere. 

Principiul utilizării  echitabile și rezonabile a apelor transfrontaliere

pare să fie unul străin Ucrainei, chiar dacă îl regăsim în mai multe reglementări internaționale de impact pentru mediu, cum ar fi Regulile de la Helsinki pentru utilizarea apelor râurilor internaționale din 20 august 1966, Convenția privind protecția Dunării de la  Sofia din 29 iunie 1994  sau Regulile de la Berlin privind resursele de apă din 2004. 

Specialiștii în drept internațional le-ar putea spune celor din Guvernul ucrainean că acest principiu juridic fundamental este direct legat de obligația generală de a coopera și de obligația de a lua măsurile necesare pentru a preveni provocarea unor pagube semnificative la nivel transfrontalier. 

Dar în război orice este permis, nu-i așa ?

Aceiași specialiști în drept internațional  ar trebui să strige pe holurile ministerelor din Ucraina implicate în lucrările de  pe Canalul Bâstroe că există un alt principiu fundamental călcat în picioare - principiul cooperării internaţionale în soluţionarea problemelor conservării mediului, pentru care s-a vărsat multă cerneală și s-au dus infinite tratative în Carta drepturilor şi îndatoririlor economice ale statelor – Rezoluţia nr. 3281 (XXIX) a Adunării Generale a ONU ori în Carta mondială a naturii (sună a poveste, nu-i așa ?). 

Revenind la zilele noastre, s-au  fluturat vorbe mari despre buna vecinătate a României în privința refugiaților ucraineni, a ajutoarelor trimise oamenilor în nevoie, a facilitării tranzitării cerealelor, armamentului, muniției și alte asemenea. Nimic mai lăudabil în tot acest demers, dar viceversa ? 

Principiul bunei vecinătăţi dintre state, naţiuni şi popoare nu este doar un slogan, el își găsește ocrotirea în dreptul internațional despre care mă străduiesc să vă povestesc în cuvinte potrivite și ușor de înțeles.

Ei bine, chiar și acest principiu a fost încălcat de către Ucraina, în ciuda dovezilor de bună vecinătate pe care România le-a oferit cu prisosință, dar, cum spuneam, în război totul este permis. 

În loc de final, mă întreb amar : servește cuiva să ni se spună că există principiul poluatorul plăteşte ? Cum ar putea răscumpăra o țară distrugerea unei biosfere ?