Rareș Bogdan detonează bomba. Cere ruperea negocierilor cu PSD și revenirea USR la guvernare
- Sabina Popescu
- 19 noiembrie 2021, 17:00
Răsturnare de situație! Se amplifică tensiunile în Partidul Național Liberal. În urma negocierilor pe ministere de vineri, dintre PNL, PSD și UDMR, fiecare partid pare că a adoptat câte o nouă strategie pentru a-și asigura locul la guvernare. Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a cerut chiar înainte de ședința Biroului Executiv al PNL ruperea negocierilor cu social-democrații și reîntoarcerea USR la guvernare, au transmis surse politice.
Criza politică din România se prelungește. Pe de o parte, primi asigurări că țara va avea joia viitoare un Guvern învestit. Însă negocierile pe ministere ce au avut loc vineri, 19 noiembrie, au stârnit foarte multe nemulțumiri din cauza faptului că, potrivit surselor politice, Nicolae Ciucă nu s-a impus în fața PSD și a oferit ce ministere au solicitat social-democrații.
Ulterior, negocierile au fost întrerupte, au anunțat liderii partidelor ce ar putea forma noua alianță PNL-PSD-UDMR, discuțiile continuând în fiecare partid în parte. Biroul Executiv al PNL s-a întrunit într-o ședință online la ora 16.30, însă înainte de aceasta, prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a cerut liberalilor întreruperea negocierilor cu PSD și reluarea discuțiilor cu USR.
Rareș Bogdan cere reîntoarcerea USR la guvernare
Europarlamentarul PNL s-a declarat foarte nemulțumit de atitudinea PSD în negocierile pe ministere astfel încât a solicitat liberalilor ca discuțiile cu social-democrații să înghețe, au informat surse politice.
„Eu vreau să reluăm discuțiile cu USR. Nu mai am încredere în Ciolacu. Este instabil. Nu mai am încredere în el deloc”, le-a spus Rareș Bogdan colegilor de partid, potrivit surselor citate de stiripesurse.ro.
Rareș Bogdan a susținut, de asemenea, că Marcel Ciolacu vrea să umilească PNL-ul și să-și bată joc de instituția prezidențială, au mai transmis sursele.
PSD și UDMR vor să voteze guvern minoritar
Informația în cauză vine în contextul în care liderul PSD și liderul UDMR s-au întâlnit, separat, înainte de ședința cu PNL de la ora 12.00, pentru a pune la cale o nouă tactică - scoaterea PNL-ului de la guvernare. Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor au căzut de acord să voteze un guvern minoritar doar pentru ca România să aibă un Executiv învestit săptămâna viitoare, au informat surse.
În altă ordine de idei, UDMR a amenințat că iese de la guvernare, după ce PNL-ul a cerut Ministerul Dezvoltării de la Kelemen Hunor, având în vedere că a rămas, în urma negocierilor, fără niciun portofoliu important.
Cele trei partide - PNL, PSD și UDMR - se vor întruni, la ora 18.00, pentru a relua negocierile.