Sunt aceleași voci care, atunci în timpul luptelor pentru eliberarea orașului Raqqa, fieful sirian al ISIS, răcneau că militarii americani omoară civili și cereau ca jihadiștii să fie lăsați să plece nestingheriți, cu arme cu tot. Vocile indignate uitau să spună, însă, că jihadiștii își amplasaseră intenționat bazele în școli, spitale și în inima cartierelor de locuit și foloseau civilii ca scuturi umane.

Sunt aceleași voci care înfierau cu mânie proletară în decembrie 2016 numirea de către Trump a generalului Mattis în fruntea Pentagonului pentru că era „șoim al războiului”. Adică un membru al taberei politico-militare de la Washington care susține atitudinea dură – inclusiv intervenția armată – în toate regiunile lumii și față de toți inamicii Statelor Unite. Aceleași voci, care acum un an nu uitau niciodată să pomenească porecla lui Mattis („Mad Dog” – „Câine Turbat”), îi plâng acum de milă generalului concediat de Trump pentru că se opune retragerii din Siria și Afganistan.

Bocitoarele de astăzi sunt aceleași care în 2011 salutau planul lui Obama de retragere a trupelor din Irak și Afganistan. Aceleași care salutau Primăvara Arabă ca pe o mișcare de eliberare și emancipare a popoarelor. Ulterior s-a dovedit că totul a fost o vastă operațiune pusă la cale de Washington pentru a înlocui dictatorii din Orientul Mijlociu cu exponenți ai Frăției Musulmane, mișcare islamistă de care Barack Obama este foarte apropiat.

Primăvara Arabă a fost șocul aflat la originea uriașului exod musulman care invadează și azi Europa. Fenomen care a servit apoi la instituționalizarea imigrației ca „drept al omului”, prin Pactul Global semnat la Marrakech.

Singurul lider care a rezistat talazului islamist provocat de CIA a fost Bashar Al-Assad. Un dictator, fără îndoială, dar nici pe departe un terorist ca Saddam Hussein sau Gaddafi. Până la Primăvara Arabă și începutul războiului civil, în 2011, creștinii din Siria puteau merge nestingheriți la biserică, iar Damascul arăta ca o capitală occidentală. (Să notăm că Primăvara Arabă a ocolit cu grijă Iranul: aici era deja o republică islamică!)

Norocul lui Assad este că, spre deosebire de satrapii pomeniți mai sus, era iubit de popor și de armată. Și că Obama a fost un uneltitor la fel de prost pe cât a fost de prost ca președinte. (Rămâne de pomină un program al Pentagonului care a costat 500 de milioane de dolari și care trebuia să pregătească o armată de 15.000 de rebeli antiAssad. Programul fost anulat în 2015, după ce a produs doar vreo 50 de „militari” din care, după prima luptă, au rămas doar doi: restul au fost uciși sau au dat bir cu fugiții.)

Trump a promis încă din campania electorală că se va retrage din Siria după ce ISIS va fi învinsă. Or, ISIS a fost învinsă. Nu mai deține nici o bază pe teritoriul sirian. Au mai rămas câteva pâlcuri pitite în deșert, de lichidarea cărora se ocupă trupele Damascului. Restul – fie strecurați printre imigranți, fie repatriați – au venit în Europa. „Morala este printre factorii cei mai importanți ai unui război”, spune Clausewitz. Ce motiv MORAL ar mai fi avut Trump să rămână în Siria? Ca să încerce să-l răstoarne pe Assad?

După șapte ani de război civil, nu a apărut nici o alternativă viabilă la actualul regim. În tabăra anti-Assad erau fie ISIS, fie așa-zișii rebeli, în realitate tot jihadiști, inclusiv afiliați la Al-Qaida. Obama nu ar fi fost deranjat ca Assad să fie înlocuit de islamiști. Și-a dorit și a acționat în acest sens.

Dar Trump nu este Obama. Iar Assad nu mai pare atât de negru, mai ales în lumina ultimelor dezvăluiri. În februarie 2018, de pildă, Jim Mattis, cunoștința noastră, admitea în fața presei că Statele Unite nu au nici o dovadă că regimul Assad a folosit gaz sarin împotriva dușmanilor săi. Iar în aprilie, repeta acest lucru într-o audiere în Congres, după atacul de la Douma.

Or, armele chimice au fost principalul motiv invocat de Occident pentru răsturnarea de la putere a lui Assad. În plus, la Douma, gestul lui Assad de a folosi arme chimice ar fi fost de-a dreptul stupid, deoarece lupta era ca și câștigată. Rebelii erau cei aflați într-o situație disperată. Aceștia erau membri ai Jabhat Al-Nusra, adică aripa siriană a Al-Qaida. Potrivit unui raport al Comisieri Buttler a serviciilor britanice reunite, între octombrie 2002 și februarie 2003, Al-Qaida s-a ocupat cu fabricarea agenților chimici în zona kurdă din nordul Irakului.

Lucrurile încep să semene flagrant cu marea cacealma a „armelor de distrugere în masă”, deținute chipurile de Saddam, și care a stat la baza invaziei Irakului. O invazie în urma căreia a apărut ISIS, marele dușman al lui Assad.

Într-un articol absolut incendiar intitulat „ISIS – The Inside Story” și publicat de The Guardian pe 11 decembrie 2014, un anume Abu Ahmed, el însuși membru al organizației jihadiste, relatează cum a apărut ISIS în lagărul Bucca din Irak, sub privirile îngăduitoare ale gardienilor americani.

„Nu am fi putut să ne întâlnim cu toții, așa, la Badgad sau oriunde în altă parte. Ar fi fost incredibil de periculos. Aici (la Bucca), nu numai că nu eram în siguranță, dar eram la numai câteva sute de metri de întreg statul major al A-Qaida.” Abu Ahmed a rămas uimit de tratamentul privilegiat de care se bucura din partea gardienilor americani un prizonier pe nume Abu Bakr Al-Baghdadi, nimeni altul decât viitorul lider ISIS: „Era foarte respectat de armata americană. Dacă voia să meargă în vizită la cineva din alt lagăr, el putea, noi nu. Iar în timpul ăsta o nouă strategie se năștea chiar sub nasul lor (al gardienilor americani – n.m.). Aceasta viza construirea Statului Islamic. Dacă nu ar fi existat o închisoare americană în Irak, nu ar fi existat ISIS. Bucca era o uzină. Ea ne-a fabricat. Ea a construit ideologia noastră.”

Și mai uluitor este cum jihadiștii au reușit să păstreze legătura la ieșirea din această „uzină a terorismului” patronată de americani. Spune Abu Ahmed pentru The Guardian: „Era locul ideal. Ne-am înțeles să ne strângem când vom ieși. Și a fost simplu să păstrăm legătura. Cu toții ne-am scris datele pe elasticul chiloților. Când am ieșit, am putut să luăm legătura unii cu alții. Toți cei care erau importanți pentru mine erau notați pe elasticul alb. Aveam numerele lor de telefon, numele satelor lor. A fost foarte simplu. Începând cu 2009, mulți dintre noi și-au reluat activitatea. Doar că de data aceasta am făcut-o mult mai bine. Chiloții ne-au permis să câștigăm războiul.”

Potrivit colonelului Kenneth King, când Al-Baghdadi a părăsit lagărul de la Bucca, în 2009, le-a spus gardienilor: „Salut, băieți, ne vedem la New York!” Acum, la Damasc e pace. Pentru prima dată, după șapte ani de război civil, creștinii au putut sărbători Crăciunul. Primăvara Arabă a lui Obama s-a încheiat în Siria.

De ce ar mai rămâne Trump?