Responsabilii naziști ai „camerelor morții”. Cine au fost principalii vinovați ai înfricoșătoarelor experimente naziste care au marcat viețile unor generații întregi de oameni?

Responsabilii naziști ai „camerelor morții”. Cine au fost principalii vinovați ai înfricoșătoarelor experimente naziste care au marcat viețile unor generații întregi de oameni?

În total, se consideră că 23 de funcționari (20 aveau calitate de medici) au fost responsabili pentru experimentele medicale inumane din lagărele morții. Pe lângă cei din lagăre, în această categorie au fost incluși medici din aparatul de stat nazist:  SS Oberst Viktor Brack, Cancelaria Fuhrerului, Karl Brand, medicul personal al Fuhrerului Adolf Hitler,  SS Oberst Rudolph Brandt, secretarul lui Heinrich Himmler, Karl Gebhardt SS Obersturmbannfuhher, medicul personal al lui Heinrich Himmler, SS Oberst Joachim Mugrowsky, șeful Igienei din SS, SS Oberst Wolfram Sievers, director la Institutul German de Cercetări Științifice Militare.

Responsabili naziști prinși de sovietici

Karl Klauberg a fost arestat de sovietici, la Ravensbruck, judecat, condamnat la 25 ani de închisoare, dar, ulterior a fost eliberat în 1955, supraviețuind încă doi ani, murind în 1957, după ce înecrase să practice medicina, în Kiel, Germania.

Sigmund Rascher a fost victima propriei sale șarlatanii. A reușit să îl păcălească pe Heinrich Himmler, afirmând că a reușit să determine ca femeile peste 45 de ani să rămână însărcinate. Soția sa, de 48 ani ar fi fost însărcinată a patra oară. S-a dovedit că toți cei trei copii fuseseră adoptați sau chiar răpiți de către Rascher. Soția sa a fost primsă în fapt, în timp ce încerca răpirea celui de-al patrulea copil, înainte de termenul la care ar fi trebuit să nască.

Arestați în aprilie 1944, soții Rascher au fost internați în lagărul Buchenwald. În aprilie 1945, când naziștii evacuau lagărele ucigând prizonierii, în timpul transferului către Dachau, soții Rascher au fost executați, alături de alte zeci de prizonieri.

Doctorul Eduard Wirths a fost prins de americani, în 1945 și arestat. A reușit să se sinucidă prin spânzurare, la 20 septembrie 1945, înainte de a ajunge să fie acuzat la ”Procesul Doctorilor”.

Medicul August Hirt a fugit de la Strassbourg, în septembrie 1944, ascunzându-se în Baden-Wurtenberg, în Munții Pădurea Neagră. S-a sinucis la 2 iunie 1945. Inițial s-a crezut că ar fi supraviețuit războiului, fiind judecat in absentia de Tribunalul de la Metz, la 23 decembrie 1953. La mijlocul anilor 60, o echipă de experți ai serviciilor secrete israeliene Mossad i-a examinat rămășițele pământești și astfel,  s-a descoperit că August Hirt murise încă din 1945.

Responsabili naziști ajunși în Occident

Doctorul Horst Schumann a plecat din Auschwitz, în septembrie 1944, s-a ascuns pe Frontul de Vest ca medic de campanie, fiind identificat de americani în ianuarie 1945. Eliberat în octombrie 1945, a devenit medic sportiv, în aprilie 1946. A fost identificat drept criminal de război, dintr-o pură întâmplare, poza sa fiind remarcată de un funcționar, atunci când Schumann a solicitat permis pentru o armă de vânătoare, în 1951. A reușit să se îmbarce pe un vapor ca medic de bord, iar în 1954 a reușit, în Japonia să obțină pașaport german.

A peregrinat în  Africa (Egipt, Sudan), fiind, în cele din urmă extrădat în 1966 (în 1962, un supraviețuitor de la Auschwitz l-a recunoscut în Sudan, la Khartoum, el fugind în Ghana) și judecat în Germania Federală, în 1970. Condamnat la închisoare, a executat doiar doi ani, fiind eliberat pe motiv de boală, în 1972. A mai trăit încă 11 ani, murind în 1983.

Wladislaw Alexander Dering s-a repatriat în Polonia

Wladislaw Alexander Dering a murit în 1965, însă a avut o odisee personală foarte interesantă. A reușit să se repatrieze în Polonia, după ce a ieșit din Auschwitz. Deportat în URSS, pentru audieri, a fost eliberat după 8 zile de arest, apoi a lucrat în marea Britanie, la un spital militar polonez, după care, acuzat fiind de crime de război, a fost recunoscut și închis în 1947 și 1948. A fost eliberat din lipsă de probe, apoi s-a retras în lumea colonială britanică, pierzându-și urma.

În 1964 a acționat în judecată un scriitor care l-a acuzat într-un roman că ar fi participat la 17 000 sterilizări la Auschwitz. Dering s-a apărat, spunând că refuzul de a fi parte la operații echivala cu uciderea sa. S-au documentat 130 operații pe care le-a făcut direct. În cele din urmă, a pierdut procesul, fiind obligat să plătească cea mai mare parte a cheltuielilor de judecată, care se ridicau la suma de 269 000 mărci germane. În 1965, cu câteva luni înainte de moartea sa, a acceptat să depună mărturie la Ambasada RFG din Londra.