O jurnalistă, îmbrâncită la congresul PNL. Delegații s-au panicat și au devenit agresivi văzând că sunt filmați. VIDEO
- Ionel Sclavone
- 28 septembrie 2021, 09:24
O jurnalistă angajată la postul de televiziune Antena 3 a fost îmbrâncită, în timpul congresului PNL, când a încercat să filmeze votul delegaților.
Reporterul Mădălina Mihalache a postat pe contul de Facebook un clip în care se poate observa cum este agresată de mai mulți membri ai PNL, în timp ce filma.
Toți jurnaliștii prezenți la congresul PNL de la Romexpo, din 25 septembrie, au sesizat nereguli la votul delegaților pentru candidații la șefia partidului. Între aceștia și Mădălina Mihalache, reporter Antena 3. Jurnalista a fost îmbrâncită în vreme ce înregistra felul în care delegații intrau în cabine și își exercitau votul.
Ea a făcut o postare pe Facebook, în care a relatat ce i s-a întâmplat. Mădălina Mihalache a precizat că a evitat să vorbească mai din timp despre această situație deoarece nu avea dovada, filmulețul. Jurnalista îi indică atât pe membrii echipei susținătorilor lui Florin Cîțu, ca agresori, cât și pe cei din tabăra adversă.
„N-am scris până acum pentru că n-aveam dovada. Vreau doar să știți că în nouă ani de PSD doar la mitingul de la Târgoviște am mai pățit așa ceva! Mulțumesc, Sorina Ionaşc și Iulia Garbacea! Camerele lor au surprins momentul! Urmăriți o mostră de liberalism marca #echipacastigatoare!”, a scris Mădălina Mihalache pe Facebook, în dreptul clipului în care se poate observa cum este îmbrâncită.
Reporterul a fost luat prin surprindere de agresivitatea membrilor PNL
Jurnalista Antena 3 a relatat că, în momentul în care a fost agresată nu și-a dat seama de gravitatea situației de la congresul PNL. Mădălina Mihalache a povestiti că a fost luată prin surprindere, însă era mult prea preocupată să-și facă materialele de presă și nu a dat atenție pe moment.
„Am rămas și eu surprinsă, șocată, când am văzut pentru prima dată aceste imagini. Noi am relatat, încă din ziua de sâmbătă, că jurnaliștii au fost îmbrânciți. Nu aveam însă aceste imagini, abia astăzi le-am primit. Am fost șocată să văd gravitatea acestor imagini. Erau agenți de pază și, în același timp, și membri de partid, membri din ambele echipe care au candidat. (...) Nu îl recunosc pe domnul în sacou gri, care a fost cel mai agresiv cu noi. Și cei din PNL încearcă să îl identifice”, a declarat Mădălina Mihalache la Antena 3, referitor la agresivitatea membrilor PNL.
Congresul PNL pentru alegerea noului președinte al partidului s-a desfășurat pe 25 septembrie la Romexpo. Au candidat, Florin Cîțu, actualul premier, care a și câștigat, și Ludovic Orban, încă președintele Camerei Deputaților. La dezbateri și la vot au participat în jur de 5.000 de delegați din toată țara, în ciuda nivelului ridicat de infectări cu coronavirus din București.
Pe parcursul congresului au avut loc mai multe incidente, ambele tabere acuzându-se reciproc de nereguli.