Rusia lui Putin, cu ministrul Apărării, Serghei Șoigu, și șeful Statului Major General, Valeri Gherasimov, în prim-planul influenței și deciziei, a montat cea mai lucrativă industrie de export și proiecție a relevanței strategice în ultimii ani. Mai întâi, au fost dezvoltate preocupările și școlile militare patriotice, în care sunt antrenați tineri pregătiți ideologic pe baze naționaliste velicoruse. Ei constituie carnea de tun și resursa de pregătire militară specială care, ulterior, este recrutată în companii militare private pentru 3.600 dolari pe lună (Wagner), dar și variante mult mai serioase, Precum Grupul Patriot, de exemplu, pe bani mai mulți.

Și dacă inițial Grupul Slavon, precursorul lui Wagner, a fost utilizat în 2013 în Siria cu costuri majore, ulterior Wagner a devenit relevant în Ucraina, apoi a revenit în Siria, unde a fost plătit pentru a captura rafinării și resurse de petrol cu 25% din valoarea producției, în afara antrenării trupelor siriene și lupta directă pentru recuperarea teritoriului controlat de al Assad, alături de trupele loialiste, de iranieni, de milițiile șiite și Hezabollah. Mai nou, acțiunea s-a întins în Sudan, Libia, Yemen, Republica Centrafricană. Iar vechile obiceiuri sunt reluate pe același calapod: protecția liderilor, instruirea armatelor, paza minelor de diamante și metale rare sau a resurselor de petrol. Moda instructorilor sovietici a fost reactivată pe scară largă, cu profituri directe pentru statul rus și cu influență strategică relevantă.

Nu-i vorba, și cei care s-au aventurat să scrie despre aceste dezvoltări au fost eliminați. Trei ziariști ruși plătiți de Hodorkovski, au fost eliminați în Republica Centrafricană pentru că au filmat nu numai sprijinul pentru forțele oficiale, ci acțiuni în teritoriul rebel. Jurnalistul Maxim Borodin din Ekaterinburg „a sărit” pe neașteptate de la etaj, murind, iar alt jurnalist, Denis Korotkov, din Sankt Petersburg, a trebuit să dispară după ce a primit amenințări ca urmare a expunerii afacerii atacului Wagner la adresa trupelor americane și kurdo-arabe care a dus la moartea câtorva sute de ruși în Siria, lângă Deir Ezzor.

Rusia a profitat de retragerea americanilor din Africa și de slabul apetit de a mai menține prezență permanentă acolo, dar și de imaginea proastă a foștilor coloniști din Africa (cu precădere francezi), și a preluat pozițiile. În Libia, s-a plasat de partea generalului Khalifa Haftar și contra guvernului recunoscut de ONU și de SUA. În Egipt, o veche bază sovietică a fost revitalizată în deșert, spre Libia. De altfel, peste tot e vorba despre rivalitatea cu SUA, despre un război cu Occidentul în toată lumea. Iar rezultatele se văd și astăzi.

Prezența în Estul Mediteranei nu e decât un pas făcut, nu numai pentru Siria și Orientul Mijlociu. La cererea mișcării Al Houthi, pro-iraniană, și pe o complexă acțiune în parteneriat cu Iranul, Rusia a preluat capabilitățile de pe fosta bază navală sovietică de pe insula Socotra, pe care a controlat-o din 1962 până la prăbușirea URSS. Rezultatul strategic este controlul spre Golful Aden și Oceanul Indian, iar, pe de altă parte, paritatea controlului pe Marea Roșie, o prelungire a prezenței în Estul Mediteranei, și prin controlul bazei navale anunțate deja de președintele Al Bashir al Sudanului. Sunt 2.500 soldați Wagner în Siria, 170 în Sudan, 500 la frontiera Republica Centrafricană-Sudan, din date recunoscute public de Rusia sau de gazde. Dar acești mercenari pot fi folosiți și în Rusia, cu aceeași capacitate de negare credibilă a autorităților. Ce urmează? Balcanii de Vest? Serbia? Bosnia și Herțegovina? Macedonia?

Și relația dintre aceste trupe și autoritățile ruse, cu precădere GRU, e complicată. Deși folosesc acoperire militară clasică, primesc ordine și decorații rusești, sunt tratați în spitalele rusești, ei pot fi abandonați oricând și se poate spune că sunt simpli aventurieri. S-a întâmplat cu doi asemenea soldați capturați și uciși de către Daesh/Stat Islamic, la fel ca în cazul atacului celor câteva sute împotriva bazei americane (în fapt a rafinăriei din apropiere). Dar relația complexă ridică și semne de întrebare privind dependența oligarhului care-i plătește, Evgheni Prigojin, de Putin, respectiv nivelul de loialitate și posibilitatea ca, vreodată, să se îndrepte împotriva intereselor statului rus de aiurea sau chiar acasă. În plus, asasinarea unora dintre liderii separatiști pro-ruși din Donețk și Luhansk ridică semne de întrebare privind autonomia acestor grupuri și execuțiile unor lideri locali care nu ascultă de ordinele Moscovei sau implicarea în rivalități de control sau împărțirea beneficiilor asupra unor resurse și capacități economice lucrative.

Dacă SUA a avut Blackwater și alte grupuri militare private, cu legea aferentă contractorilor militari, Rusia a respins legalizarea sau un statut al acestor grupuri, care rămân la limita legii. În plus, există deja o convenție, de la Montreux, a codului de conduită și a obligațiilor armatelor private și companiilor de Securitate în zonele de război, cu 54 state semnatare. Nu și Rusia.

 

Te-ar putea interesa și: