Relaţiile turco-greceşti: Geografia nu permite o ruptură

Relaţiile turco-greceşti: Geografia nu permite o ruptură

Climatul pozitiv înregistrat în ultimele luni între Grecia şi Turcia riscă să fie sacrificat pe altarul campaniilor electorale din cele două ţări, deoarece amenințările au încetat, dar suspiciunea rămâne.

Relaţiile greco-turce devin, încet-încet, dar periculos, un subiect abordat de la tribunele electorale cu precădere la Ankara, dar și la Atena, pe măsură ce cele două țări se apropie de data scrutinului, pe 14 mai în Turcia și pe 21 mai în Grecia, potrivit tovima.gr.

Turcia a făcut deja primul pas prin declarații care au confirmat că, deşi în ultimele luni climatul dintre cele două ţări s-a schimbat, pozițiile au rămas aceleaşi, dând dreptate celor care s-au declarat suspicioşi de la început şi şi-au exprimat rezervele.

Ankara vorbeşte din nou despre „insulele contestate” ale Greciei

Pentru cei care privesc cu calm situaţia, absența acţiunilor provocatoare turceşti pe teren, în condiţiile în care survolurile și încălcările ilegale ale spaţiului aerian grecesc de către Turcia continuă să fie zero, este extrem de importantă, chiar dacă vocile naționaliștilor de la Ankara, precum ziarul „Aydinlik”, îl critică pe Erdogan pentru faptul că aeronavale turceşti nu mai zboară peste Marea Egee.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministrul turc de externe, Mevlüt Çavuşoğlu, a fost cel care a făcut primul pas spre reconfirmarea poziţiilor Turciei, vorbind din nou despre „insule contestate” şi făcând referire la o serie de dispute dintre Grecia şi Turcia pentru care cele două ţări ar trebui să caute o soluţie la pachet la Curtea Internațională de Justiție de la Haga. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a ridicat în slăvi memorandumul turco-libian ca fiind un succes diplomatic pentru Ankara, un memorandum pe care Grecia îl consideră invalid (întrucât memorandumul prevede delimitarea platoului continental între Turcia şi Libia fără a ţine cont şi de celelalte ţări din regiune n.trad.), iar ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, a reamintit că trebuie să existe o împărțire corectă a Mării Egee.

Totuşi din retorica turcească lipseşte tonul ameninţător care a dominat în perioada precedentă, iar Ankara nu încetează să invoce „climatul bun” și să reamintească solidaritatea manifestată de Atena în perioada tragicelor cutremure care au lovit Turcia. Solidaritate pe care, după cum a subliniat Nikos Dendias în repetate rânduri, Grecia nu a manifestat-o din interese ascunse și nici nu așteaptă ceva în schimb.

În realitate, nici Atena, nici Ankara nu sunt pregătite pentru nicio rundă de dialog, înainte de alegeri, însă momentul propice pentru acest dialog riscă să fie sacrificat pe altarul campaniilor electorale și al polarizării, chiar dacă nu s-ar ajunge din nou la acţiunile extreme din perioada de dinaintea cutremurelor devastatoare din Turcia. Și astfel climatul bun rămâne fragil, din moment ce nimeni nu îl poate exploata în timpul campaniilor electorale.

Atena menţine tonurile joase

La rândul ei, Atena menţine, în mod evident, un ton mai scăzut. Premierul Kyriakos Mitsotakis afirmă că este în continuare rezervat, chiar dacă recunoaște că există o detensionare a relaţiilor. Ministrul grec de externe, Nikos Dendias, la rândul său, nu încetează să sublinieze că trebuie păstrat „climatul bun”, precizând acest lucru și în comunicatele date de Ministerul Afacerilor Externe ca urmare a declarațiilor unor oficiali turci.

Relaţiile greco-turce continuă să lase impresia unei căsătorii forțate în care chiar dacă certurile au încetat după sprijinul arătat de o parte celeilalte într-o perioadă dificilă, problemele rămân şi la fel și suspiciunea, chiar dacă în umbra diplomației cutremurelor, amenințările au fost reduse la tăcere. Dar „divorțul” în geografie nu este o opțiune. Ţările „aliate” care spun că vor soluții nu sunt în măsură să arate vreo cale și așteaptă rezultatul alegerilor din cele două state. Pentru SUA, important este să nu existe fisuri în NATO atâta timp cât durează războiul din Ucraina. Şi de aici şi dorința de a exista liniște în relaţiile greco-turce, chiar dacă asta înseamnă ca lucrurile să treneze. (Rador)