La început, femeia cedează mult în favoarea partenerului, iar când se satură să trăiască în umbra lui apar conflictele. El începe să îi reproşeze că nu mai e gospodină, ea simte că e tratată ca o servitoare.

Diana şi Radu au 23, respectiv 27 de ani şi formează un cuplu de patru ani. Locuiesc îm preună de aproape un an, timp în care au convieţuit "ca-n filme": nu s-au împiedicat unul de şosetele altuia, n-au fost deranjaţi de tabieturile celuilalt. Amândoi lucrează de dimineaţa până seara, aşa că treburile casei şi le-au împărţit frăţeşte, însă n-a fost ceartă dacă unul din ei nu şi-a respectat "obligaţiile" la timp. Banii şi-i ţin separat, însă cheltuielile sunt la comun, fără să ţină cont cine plăteşte mai mult. Nu e convieţuire pe model vechi: fiecare îşi spală şi îşi calcă. De gătit se ocupă ea, dar n-o simte ca pe o obligaţie.

Şi, totuşi, în ultimele două luni, echilibrul s-a rupt. "Mi-a dat telefon într-o sâmbătă, de la serviciu, să fac ceva de mâncare. Eu mă aranjasem să ieşim în oraş. Pentru prima dată am simţit că era un ordin. După două-trei săptămâni, faza s-a repetat. De obicei, fac mâncare sâmbătă dimineaţa, dar atunci am avut chef să merg la cumpăraturi. El s-a supărat, mi-a spus că o singură zi pe săptămână trebuie să fac asta, că e obligaţia mea de fată în casă. După modelul ăsta a crescut", povesteşte Diana.

"Gătitul în casă, treabă de femeie"

Reproşurile au curs de ambele părţi: ea i-a spus că munceşte la fel de mult ca el şi că nu e obligată să-i facă lui de mâncare, el că nu-i cere să tragă la jug şi că asta e "treabă de femeie".

"În plus, vrea să planificăm totul: să ne căsătorim peste x ani, să facem copii peste y ani. De parcă au intrat zilele în sac şi are 40 de ani", adaugă Diana.

Fata spune că îşi iubeşte partenerul, dar că nu este dispusă să-şi irosească tinereţea cu certuri de soţi "obosiţi" şi nici nu vrea să se căsătorească pentru a-i fi de două ori mai greu şi lui de atâtea ori mai uşor.

Ajutor de la psiholog

Psihologii spun că în vremurile acestea lupta pentru supremaţie în cuplu este mai aprigă ca niciodată. Se vede în numărul celor care calcă pragul căutarea soluţiei care să pună relaţia sau căsnicia pe picioare. Supremaţia apare în diferite segmente: cum se gestionează banii, cine face treburile în casă, cum se educă copiii, cum se aleg prietenii, ce activităţi se aleg pentru vacanţe, etc.

Deşi mentalităţile au evoluat, convingerea că soţul dă tonul în familie şi decide pentru toţi se trage de pe vremea când bărbaţii aduceau bani în casă, iar femeile erau casnice şi se ocupau de creşterea copiilor şi întreţinerea gospodăriei.

Ce se întâmplă când femeia oboseşte să-i mai facă pe plac

În multe cazuri, la debutul relaţiei, femeia, încântată de noua experienţă şi din pasiune pentru iubit, cedează în favoarea lui în multe decizii. "Când relaţia se maturizează şi amândoi ştiu ce vor, femeia oboseşte să îi facă pe plac, se simte frustrată şi privată de anumite plăceri şi nu mai pune dorinţele partenerului pe primul plan", spune psihoterapeutul Keren Rosner, de la Cabinetul Mentarex Consult, din Bucureşti. Atunci încep reproşurile: ea se plânge că nu e apreciată suficient, el, că partenera e de nerecunoscut şi are pretenţii exagerate. Fiecare încearcă să fie cocoş în casă, iar până la certuri şi deziluzii mai e un singur pas. Cuplurile nu discută în termeni de lider şi supus atâta timp cât ambii se simt confortabil în posturile asumate.

Control impus cu pumnul ori prin manipulare

De cele mai multe ori însă, unul din parteneri îşi asumă rolul de lider, iar celălalt primeşte "din oficiu" postura de "ascultător". Odată ce apar frustrările, echilibrul se regăseşte mai greu. "Chiar dacă unul din parteneri cedează în favoarea celuilalt, amândoi vor rămâne cu sentimente negative: unul că s-a sacrificat, altul că a trebuit să lupte ca să obţină ce îşi doreşte. Este posibil ca cel condus să dezvolte strategii de rezolvare a conflictului interior care să nu fie pe placul partenerului şi se ajunge la probleme secundare care maschează problema de fond. Sunt situaţii când supremaţia se impune şi prin violenţă, manipulare, condiţionare", mai explică psihoterapeutul Keren Rosner. "Nu putem vorbi de un vinovat, e vorba de un început dizarmonic. Atenţie la compatibilitate!" KEREN ROSNER, psihoterapeut

CINE E DE VINĂ

Nu vă ascundeţi după mască

De regulă, vina este a celui care îşi învaţă partenerul prost, nu a celui care cere, spune psihologul. De aceea, nu trebuie să mimaţi un rol în relaţie doar ca să porniţi bine, pentru ca mai apoi să vreţi să vă impuneţi adevărata personalitate.

"Nu putem vorbi de un vinovat clar. Este vorba de un început dizarmonic. Atenţie la compatibilitatea cu celălalt, nu aşteptaţi să vă îndrăgostiţi de-a binelea, va fi mai greu să luaţi o decizie. Daţi-vă timp pentru cunoaştere reală. Dacă etapa este depăşită, dar tot apar semne de dominare, trebuie să aflaţi motivele din spatele acestor impulsuri ca să rezolvaţi conflictul în fază incipientă", sunt sfaturile psihologului. Citiţi şi:

• Bărbatul român: familistul care îşi trimite femeia la cratiţă
• Româncele, între cratiţă şi birou
• Dovedit ştiinţific: bărbatul perfect NU există. Topul defectelor masculine