O expoziţie intitulată "O inimă cât o ţară", dedicată personalităţii Reginei Maria şi moştenirii sale artistice, va fi vernisată, joi, la Bucureşti, informează Mediafax.
Expoziţia este realizată în cadrul proiectului "Pictori de azi la Balcic", marcând 70 de ani de la moartea Reginei Maria (18 iulie 1938). Vor fi vernisate lucrări de pictură în care sunt ilustrate aspecte ale personalităţii artistice a Reginei Maria, concentrându-se asupra bogatelor teme picturale oferite de ctitoria sa de la Balcic.
Tema cea mai abordată este "Stella Maris", bisericuţa bizantină ctitorită de Regina Maria pentru a servi drept capelă a castelului şi, mai ales, pentru a-i primi post-mortem inima, ca semn al iubirii pe care a purtat-o locului ei de suflet - Balcicul.
Lucrările expuse cu această ocazie sunt semnate de pictori români şi internaţionali, participanţi la taberele de pictură de la Balcic.
Caracterul de eveniment al expoziţiei este dat de prezentarea în exclusivitate a două lucrări de excepţie care îi reprezintă în mărime naturală pe Regele şi Regina României, Ferdinand şi Maria. Realizate de pictorul Ion Drăghici în urma unei ample documentaţii, tablourile urmează canoanele portretisticii clasice (suveranii sunt înfăţişaţi în portret întreg).
(20:19)