Regina Ana a României condusă pe ULTIMUL DRUM! Programul funeraliilor
- Melania Stoica
- 13 august 2016, 10:08
Ceremonia de înmormântare a Reginei Ana a României va avea loc astăzi și va începe la Palatul Regal, în București. Slujba de înmormântare se va ține la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș.
Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial al Familiei Regale a României, programul funeraliilor este următorul:
Între orele 9.30 şi 10.30 sunt programate sosirile celor care vor participa la funeraliile Reginei la Palatul Regal, Sala Tronului. Aceştia vor fi membri ai Familiei Regale a României, musafiri străini, membri ai Familiilor Regale străine, oficiali ai statului român. Cei prezenţi vor lua parte la o scurtă slujba religioasă oficiată în Sala Tronului, după care, începând cu ora 10.40 şi până la ora 11.00, vor ieşi pe rând în Piaţă Palatului Regal, urmaţi de sicriul Reginei Ana, purtat de opt militari ai Regimentului 30 Garda "Mihai Viteazul".
Între orele 11.00 şi 11.20 se va desfăşura în Piaţă Palatului Regal slujba religioasă oficiată de Înalt Preasfintia Să Arhiepiscopul Ioan Robu, Mitropolit Româno-Catolic de Bucureşti. Accesul publicului în Piaţă Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanţi. Începerea şi încheierea ceremoniei vor fi marcate de un semnal de trompetă.
Între orele 11.20 şi 11.40 sicriul Reginei va fi aşezat în maşină mortuară alături de crucea de lemn, coroana de flori albe şi stindardul Reginei.
Între orele 11.40 şi 12.00 cortegiul funerar traversează Piaţă Palatului Regal, Bulevardul Magheru, Piaţă Română. La Piaţă Română călăreţii se vor retrage şi se va continuă traseul cu viteză mică în direcţia Piaţă Victoriei, Bulevardul Aviatorilor, Piaţă Charles de Gaulle şi Bulevardul Mareşal Prezan până la Arcul de Triumf. La Arcul de Triumf nu va avea loc nicio oprire şi nu se va face slujba religioasă.
Între orele 12.00 şi 15.00 va avea loc deplasarea de la Arcul de Triumf pe traseul Chitila - Găeşti - Topoloveni - Piteşti - Curtea de Argeş. Cortegiul funerar nu se va opri de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteză în localităţi. La Nouă Catedrala Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş sicriul va fi coborât din maşină mortuară şi aşezat pe catafalc.
Slujba de înmormântare a Reginei Ana se va desfăşura în două părţi: între orele 15.00 şi 15.50 în faţă Noii Catedrale, unde, pe lângă membrii Familiei Regale a României şi membrii Familiilor Regale străine, va avea acces şi presă; între orele 15.50 şi 16.10 în Pronaosul Noii Catedrale, unde slujba va fi strict privată. Slujba va fi oficiată de Înalt Preasfintia Să Arhiepiscopul Calinic al Argeşului, în prezenţa Înalt Preasfintiei Sale Arhiepiscopul Ioan Robu, Mitropolit Româno-Catolic de Bucureşti. Publicul va avea acces doar în faţă porţii de intrare în Parcul Arhiepiscopiei Curtea de Argeş.
Sursă: hotnews.ro
Regina Ana a murit pe 1 august la Spitalul Morges din Elveția. Reprezentanţii Casei Regale a României au transmis un comunicat de presă în care au informat că vor avea loc funerarii regale. Trupul neînsufleţit al Reginei Ana va fi depus la Castelul Peleş şi apoi în Sala Tronului din Palatul Regal de pe Calea Victoriei din Bucureşti. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş. Ultima ceremonie de acest fel a avut loc în 1938, la moartea Reginei Maria. Citiți mai multe aici!