Laurențiu Reghecampf le-a transmis jucătorilor să se trezească și să învețe din greșelile comise în partida cu formația lui Pep Guardiola.
„Sper ca rezultatul să trezească anumiți jucători și să îi aducă cu picioarele pe pâmânt. Au fost greșeli mari și am avut noroc cu Niță, care a avut multe intervenții salvatoare. Am primit goluri pe greșeli personale. Trebuie să învățăm, iar jucătorii să înțeleagă de ce este nevoie”, a spus antrenorul.
„Nu poți să joci așa cu o echipă antrenată de Guardiola”
Gabi Balint, fost mare jucător al Stelei, consideră că „Reghe” este marele răspunzător pentru prestația penibilă a „roș-albaștrilor”.
„Nu poți să joci în halul ăsta. Am văzut că erau 2-3 jucători care făceau pressing în față, iar restul erau la 60 de metri. Era o distanță foarte mare. Nu poți să joci așa cu o echipă antrenată de Guardiola, care știi că te desface. Trebuie să faci densitatea la mijlocul terenului și să închizi acea zonă. Nu ai ce să faci, trebuie să te aperi. Era 2-0 și vedea că jocul nu merge, dar nu a schimbat nimic. Nici la pauză, Reghe nu a făcut o schimbare de tactică”, a spus Balint la Digi Sport.