Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o.

În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea, încât, moartă chiar, aş dori, să mai poată veni la ea de-a lungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria.

Vreau să odihnesc acolo, în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea, eu nu vreau să fie un loc de jale, ci dimpotrivă, de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă.

[...] Rog pe copiii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâiere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie ţara şi să se susţie între ei.

Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe. Iubirea mea de Mamă pentru ei este aceeaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii." ("Regina Maria, ultima dorinţă", Tatiana Niculescu, Editura Humanitas, 2018).

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric