Regele Charles al III-lea, moment de furie în timp ce urma să semneze Proclamația istorică. Ce l-a deranjat pe proaspătul rege. Video

Regele Charles al III-lea, moment de furie în timp ce urma să semneze Proclamația istorică. Ce l-a deranjat pe proaspătul rege. Videosursa foto. captura video

Charles al III-lea a făcut istorie astăzi, când a fost proclamat noul rege al Marii Britanii, dar martorii evenimentului s-au trezit distrași atunci când proaspătul monarh a făcut brusc un gest furios către unul dintre consilierii săi. Iar imaginile de mai jos vorbesc de la sine.

Charles al III-lea a fost proclamat Rege al Marii Britanii, sâmbătă, într-o ceremonie ce a avut loc la Palatul St. James. În timp ce se ducea să semneze Proclamația istorică, Regele i-a făcut semn frenetic unui consilier să mute o cutie de stilouri de pe birou, pe care telespectatorii au descris-o ca fiind „mult prea mică” pentru documentul uriaș.

În ciuda gravității momentului, telespectatorii nu s-au putut abține să nu găsească amuzantă aparenta dificultate pe care o avea Regele cu stiloul. Charles i-a cerut unui consilier din apropiere să retragă cutia de pe masă pentru a putea semna a doua parte a documentului.

Cutia cu stilouri era un cadou de la fiii săi, Prinții Harry și William

Unii telespectatori au glumit că noul rege a „furat” stiloul după ce l-au văzut că l-a băgat în buzunar înainte de a-l scoate din nou.

Stiloul pe care l-a folosit pentru a semna documentul a fost un cadou primit de la fiii săi, William și Harry. De altfel, în urma semnării proclamației, Regele a pus în buzunar stiloul.

Un alt comentator a spus că masa pe care se aflau documentele „era prea mică pentru documente atât de mari”. Altcineva a scris: „Este extraordinar să fii martor atunci când Regele Charles pare un pic tulburat de situația stiloului”.

Între timp, unul a spus că aparenta „furie” a lui Charles față de situația incomodă a fost „punctul culminant” al semnării Proclamației pentru el. În urma semnării, Regele a pus în buzunar pixul, despre care acum se crede că este al lui, iar cine va a ținut să sublinieze că gestul a fost  „potrivit” că a „pus în buzunar” stiloul după ce a semnat documentul oficial, fiind un reflex.

Reamintim că Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit joi după-amiază la vârsta de 96 de ani, iar Charles a declarat:

„Mama mea a oferit un exemplu de iubire de viață și de serviciu altruist. Domnia mamei mele a fost de neegalat prin durată, dăruire și devotament. Chiar dacă suntem îndurerați, aducem mulțumiri pentru această viață extrem de credincioasă. Sunt profund conștient de această moștenire și de serioasele îndatoriri și responsabilități care îmi sunt transmise acum”, a spus proaspătul rege al Regatului Unit, scrie dailymail.co.uk.