REFERENDUM. Dovezile turismului electoral: "Ce căutaţi aici?" "Ne-a trimis patronul"

REFERENDUM. Dovezile turismului electoral: "Ce căutaţi aici?" "Ne-a trimis patronul"

50 de oameni din Satchinez au venit să voteze la Timişoara, trimişi cu forţa de patronul lor. În Mehala, zeci de oameni au coborât dintr-un autocar în faţa secţiei de votare, dar au fugit când au văzut poliţiştii aflaţi de faţă.

Reclamaţiile privind neregulile din timpul procesului de votare au început să curgă la Timişoara la scurt timp după deschiderea urnelor. Democrat-liberalii au dovata turismului electoral, iar social-democraţii au chemat Poliţia la Teremia Mare. Reprezentanţii PDL Timiş au sesizat în această dimineaţă la BEJ faptul că la o secţie de votare din Timişoara, în cartierul Mehala, a apărut un autocar plin cu oameni care voiau să voteze. Aceştia au coborât din vehicul, dar nu au mai intrat să voteze, după ce au dat cu ochii de poliţie, susţine Oana Gaita, purtătorul de cuvânt al PD-L Timiş. Autocarul avea numărul de înmatriculare TM 51 PKT, şi aparţine unei firme de transport a social-democratului Marcel Suciu. De asemenea, reprezentanţii PDL Timiş au mai reclamat şi faptul că, la Secţia de votare nr. 53 de la Grupul Şcolar de Arte şi Meserii "Spiru Haret", au votat în bloc 50 de persoane din localitatea Satchinez, acestea fiind trecute pe listele suplimentare, iar lângă, la Secţia nr. 54, a venit un alt grup mare de oameni, din Ghiroda. Întrebaţi ce caută acolo, aceştia au spus că i-a trimis şeful lor, de la o firmă de construcţii din comună, să voteze în Timişoara. Liberalii reclamă că sunt fotografiaţi

La Teremia Mare, social-democraţii au solicitat intervenţia poliţiei, spunând că primarul Cosmin Sântean (PD-L) îi intimidează pe cei care intenţionează să meargă să voteze, deoarece stă în faţa secţiei de votare. Cei mai prolifici în reclamaţii au fost liberalii. "Am fost sesizaţi că au fost identificate inclusiv persoane care-i fotografiau din autoturism pe cei care intrau în secţiile de votare. La secţia 180 din zona Lipovei s-a primit sâmbătă seara o listă cu oameni care nu au voie sa voteze. La secţia 179 din aceeaşi zonă, reprezentatul PDL a cerut copii după listele suplimentare, situaţie contestată de reprezentatul PSD", arată într-un comunicat de presă remis duminică de Biroul de presă al PNL Timiş. Liberalii au mai sesizat faptul că la unele secţii nu se ştia că persoana care are flotant în Timişoara şi domiciliul în altă localitate, poate vota la orice secţie.

Ne puteți urmări și pe Google News