Recordul lui Gigi: şase antrenori într-un an!

Recordul lui Gigi: şase antrenori într-un an!

Cosmin Olăroiu a acceptat să-i dea o mână de ajutor prietenului Becali, dar afirmă răspicat că nu va rămâne în Ghencea şi în sezonul următor.

Rapid a obţinut cea de-a treia victorie din istorie pe terenul Stelei, miercuri seară, în etapa a 31-a a Ligii I la fotbal. Formaţia din Giuleşti a câştigat derby-ul cu scorul de 1-0, unicul gol al jocului fiind marcat de veteranul Daniel Pancu, cu 20 de minute înainte de fluierul final.

Deznodământul acestui meci a adus o nouă schimbare de antrenor pe banca tehnică a Stelei. Sorin Cârţu a renunţat la funcţia de "principal", iar echipa din Ghencea va fi pregătită în cele două săptămâni rămase până la finalul acestui sezon de Cosmin Olăroiu (41 de ani). "Oli" va fi cel de-al şaselea tehnician pe care Steaua îl va avea pe parcursul actualei ediţii de campionat, după Victor Piţurcă, Ilie Dumitrescu, Edi Iordănescu, Marius Lăcătuş şi Sorin Cârţu.

"Sorinaccio" şi-a anunţat decizia de a demisiona chiar la sfârşitul partidei cu Rapid. "I-am anunţat deja pe jucători de intenţia mea şi mi-am luat la revedere de la ei. Simt că eu sunt ghinionul aici. Poate că nu e scris să obţin eu rezultate la Steaua! Poate că, după 25 de ani de antrenorat, a venit şi vremea altora", a motivat Cârţu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Gigi Becali a vrut iniţial să-l convingă pe Cârţu să stea până la finalul sezonului, apoi s-a reorientat către "fratele" Cosmin Olă roiu, pe care l-a sunat şi l-a înduplecat să vină la gruparea din Ghencea.

"Din vară voi pleca în Golf"

"Am vorbit cu Olăroiu şi va veni să mă ajute. Va face mâine (n.r. - astăzi) primul antrenament. I-am zis că nu mă interesează locul în clasament pe care vom termina campionatul, ci doar să câştigăm Cupa României. Olăroiu nu va sta pe bancă, nu are voie, dar acolo va fi Cătălin Necula (n.r. - secundul pe care Olăroiu l-a avut la toate echipele la care a antrenat)", a anunţat Gigi Becali ieri, la Sport.ro.

Latifundiarul trage nădejde că-l va convinge pe Cosmin Olăroiu să rămână şi din vară la Steaua, promiţându-i lucruri măreţe: "I-am explicat că, dacă va lua titlul, va deveni un idol pentru suporteri. I-am mai zis că îi cumpăr orice jucător, indiferent cât costă, 6 milioane, 5 milioane, 3 milioane".

Contactat de EVZ, Cosmin Olăroiu a precizat că rolul său se va rezuma la a-l ajuta pe Gabriel Caramarin (fostul său elev de la FC Naţional). "Am acceptat să ajut Steaua în aceste două săptămâni cât mai sunt până la finalul sezonului. Nu faceţi însă confuzia să mă numiţi antrenorul Stelei, îl voi ajuta doar pe Gabriel Caramarin la pregătirea echipei, atât. Voi fi doar un sfătuitor, nu voi sta pe banca tehnică la meciuri şi nici nu voi avea vreun contract. Din vară, voi pleca la o echipă din Golf, care mi-a făcut o ofertă, nu voi rămâne sub nicio formă în Ghencea. Am cedat rugăminţilor lui Gigi Becali pentru că sunt prieten cu el, dar mai ales pentru că iubesc această echipă. Voi încerca să ajut Steaua cu ce pot, dar nu pot garanta câştigarea Cupei României", ne-a spus Cosmin Olăroiu, al cărui vis este să preia naţionala, după ce Răzvan Lucescu va fi demis. "Oli" a mai pregătit Steaua în toamna anului 2002, timp de şapte etape, şi în perioada 2006-2007, când a câştigat titlul, Supercupa României şi a dus echipa până în semifinalele Cupei UEFA. A avut o atitudine supusă faţă de patron, căruia i-a acceptat imixtiunea în alcătuirea echipei. După ce a plecat din Ghencea, Olăroiu l-a împrumutat cu bani pe Becali.

"Voi veni la antrenamente atunci când timpul îmi va permite. Îl voi ajuta pe Caramarin la pregătirea echipei. Voi fi un sfătuitor al lui.", COSMIN OLĂROIU, noul antrenor al Stelei

LIGA I - etapa 31

Steaua Bucureşti - Rapid Bucureşti 0-1 Pancu (70)

Steaua: Tătăruşanu 5 - Emeghara 4 (60, Szekely 5), Gardoş 5, Geraldo 6, Latovlevici 5, Răduţ 6 (73, Maicon 4), Brandan 6, Nicoliţă 6, E. Dică 5 (60, L. Marinescu 5), Cr. Tănase 6, Onofraş 4. Antrenor: Sorin Cârţu.

Rapid: D. Coman 7 - R. Duarte 5, M. Antonio 7, Glauber 6, Ezequias 5, M. Roman 5 (21, Grigorie 6), N. Grigore 5, C. Lazăr 6 (58, Olberdam 6), Bozovici 6 (77. S. Frunză), Herea 5, Pancu 8. Antrenor: Marian Rada.

Arbitri: R. Dumitru 5 – Ad. Vidan 7, A. Oniţă 7. Stadion: "Steaua" – Bucureşti; Spectatori: 7.845.