RECORD pentru un INFRACTOR. A reușit să stea în LIBERTATE doar câteva ORE
- Cristi Buș
- 17 mai 2018, 13:09
Un deținut, proaspăt eliberat din închisoare, a înregistrat cea mai scurtă eliberare. Acesta a stat în libertate doar câteva ore.
Un bărbat din Năvodari a fost reținut de către polițiști chiar în ziua în care a fost eliberat condiționat din închisoare. Acesta ispășise o pedeapsă pentru trafic internațional de droguri și a fost eliberat în data de 15 mai, însă orele de libertate i-au fost puține.
Bărbatul a fost săltat de oamenii legii în aceeași zi și reținut pentru 24 de ore, iar pe 16 mai a fost arestat preventiv pentru fapte de înșelătorie prin metoda ”accidentul” făcute chiar din detenție.
El este cercetat împreună cu alţi 5 inculpaţi sub aspectul săvârşirii a 12 infracţiuni de înşelăciune prin metoda accidentul, pe raza municipiului Constanţa, în perioada lunii septembrie 2017, scrie replicaonline.ro.