Recenzorii, obligaţi să noteze ce li se spune, nu ceea ce văd

Recenzorii, obligaţi să noteze ce li se spune, nu ceea ce văd

Un rom care se declară român va apărea în statistici aşa cum se declară, chiar dacă recenzorul vede clar că aparţine altei etnii. Recenzorul nu are dreptul să ceară acte doveditoare.

Toate declaraţiile făcute recenzorului sunt pe propria răspundere, iar acesta nu are dreptul să ceară niciun document pentru a verifica autenticitatea informaţiilor oferite. "Dacă zice că e român, dar tu vezi clar că e vietnamez, scrii în chestionar că e român", exemplifică şeful Institutului Naţional de Statistică, Vergiliu Voineag.

Recenzorii nu au dreptul să ceară nici documente despre locuinţă, cum ar fi acte de proprietate sau dovezi ale statutului de chiriaş. Recenzarea se realizează acolo unde sunt găsite persoanele, fie că e vorba de reşedinţa temporară sau permanentă, indiferent dacă este proprietate privată sau închiriată (închiriere declarată sau nu autorităţilor administrative locale).

Nu se fac presupuneri

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, recenzorilor le este interzis să facă presupuneri şi să noteze răspunsuri pe care le anticipează. "Sub nicio formă, recenzorul nu are voie să presupună că dacă o persoană recenzată are cetăţenie română, atunci şi etnia este tot română", se arată într-un comunicat transmis de INS.

În cazul în care are dubii cu privire la codul cu care se notează o anumită etnie, este obligat să se consulte cu recenzorul şef, nicidecum să utilizeze codul pentru răspunsul "altă etnie".

Pentru a se asigura de corectitudinea codificării, recenzorul şef este obligat să confrunte textul scris cu nomenclatorul de etnii. De asemenea, recenzorul este obligat să scrie cu pastă, nu cu creion, şi nu are voie să şteargă sau să corecteze informaţiile.

Declararea locului de muncă este obligatorie

INS reaminteşte că declararea CNP-ului este obligatorie, iar cei care refuză furnizarea acestei informaţii riscă amenzi.

Tot obligatorii sunt şi datele privind locul de muncă. "După prelucrarea datelor, aceste informaţii vor fi utilizate pentru construirea statisticilor privind structura populaţiei pe ocupaţii şi grupe de ocupaţii, precum şi pe activităţi economice pentru diferite grupe de vârstă, sexe, medii de rezidenţă etc", explică reprezentanţi INS.

În procesul de prelucrare a datelor, informaţiile sunt ulterior anonimizate, numele şi prenumele persoanelor nu sunt înscrise în baza de date, iar re cenzorii sunt obligaţi să păstreze confidenţialitatea.

STADIU

Au fost recenzate peste 65% dintre locuinţe

  • În perioada 20 - 26 octombrie 2011, au fost recenzate peste 5,6 milioane de locuinţe, adică 65.89% din totalul locuinţelor estimate a fi recenzate. Numărul persoanelor chestionate a ajuns la 13.700.605.
  • Procentele cele mai mari s-au înregistrat în Vâlcea (73,52%), Covasna, Mureş, Braşov, Buzău.
  • Un ritm alert există în Bucureşti (51,34%), Ilfov, Constanţa, Iaşi, Caraş-Severin. În Capitală, procesul merge mai repede în sectoarele 6 (56,87%) şi 5 (56,50), iar în sectorul 1 se înregistrează cel mai slab rezultat, adică 35,23%.
  • Teoretic, recenzorii ar trebui să încheie munca duminică sau luni, iar în măsura timpului disponibil vor reveni la gospodăriile unde nu li s-a dat CNP-ul.

CITIŢI ŞI:

  • RECENSĂMÂNT 2011: "Nu vă amendează nimeni dacă nu sunteţi acasă"
  • Controversele: Episodul "Capul familiei". Cum răspunzi la această întrebare?
  • "De ce să-i spun recenzorului CNP-ul?"
  • De ce au recenzorii dreptul de a cere CNP-ul?
  • Harababură la recensământ: "uite CNP-ul, nu e CNP-ul"