Rebeliunea Wagner. Cehia îl ironizează pe țarul de la Kremlin. Din operațiune specială, Rusia a ajuns să lupte cu Rusia

Rebeliunea Wagner. Cehia îl ironizează pe țarul de la Kremlin. Din operațiune specială, Rusia a ajuns să lupte cu Rusia Jocuri de culise făcute la Kremlin. Sursa foto: Administratia Prezidentiala

Pe plan internațional, reacțiile din principalele capitale europene nu au întârziat să apară. După România, oficialii din Cehia au postat mesaje prin care Rusia este ironizată, de ceea ce se întâmplă pe plan național.

Ministrul Apărării de la Praga, Jana Cernochova l-a ironizat pe președintele Rusiei, Vladimir Putin, pentru că a scăpat situația de sub control, chiar în țara pe care o conduce.

Putin nu mai este ”ditamai Țarul, cu puteri absolute”, ci un politician care se află în pragul războiului civil.

”Iată, ştim în sfârşit ce înţelegeau ruşii prin Operaţiune specială. După 16 luni de război în Ucraina, Rusia este în război cu Rusia. Nu este o surpriză. Este o tradiţie la ei. Războaiele ratate se încheie întotdeauna cu executarea Ţarului, urmată de haos şi un război civil supervizat de curioşi. Felicitări!”, a postat pe Twitter ministrul ceh al apărării, Jana Cernochova.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, ministrul de Externe al Cehiei, Jan Lipavski, a comentat scurt, tot într-o tentă ironică, faptul că se pregătește de vacanță în Crimea.

”Văd că vacanţa mea de vară în Crimeea se apropie”, a scris pe Twitter, Jan Lipavski.

Cehia este un aliat al Ucrainei

Încă de la începutul războiului, Cehia s-a plasat de partea Ucrainei. Aproape tot parcul militar de blindate, de producție sovietică, a ajuns în Ucraina, pentru a putea face față războiului declanșat de Rusia.

În cursul lunii mai 2023, un oficial de la Ministerul Apărării de la Praga a avertizat despre iminența unui război NATO - Rusia.

Șefului Statului Major General al armatei cehe, Karel Rehka a declarat că dacă un astfel de război va începe, Cehia va participa din prima zi.

„Un război între Rusia și Alianța Nord-Atlantică, care este cel mai rău scenariu pentru noi, nu este imposibil, este posibil”, a declarat șeful armatei cehe.

În acest sens, armata cehă se antrenează intens pentru un posibil conflict militar cu Rusia.

Nu mai este depedentă de gazele rusești

De asemenea, Cehia a anunțat la începutul acestui an că a devenit independentă din punct de vedere energetic și nu mai depinde de importurile de gaze naturale din Rusia.

„Eram dependenţi aproape în totalitate de Rusia pentru gaze, dar astăzi situaţia este complet diferită. Am scăpat de dependenţă foarte rapid“, a spus premierul ceh Petr Fiala.