Președintele Cehiei cere monitorizarea strictă a tuturor rușilor din Occident de către serviciile de informații
- Dosofteea Lainici
- 16 iunie 2023, 19:21
Președintele ceh Petr Pavel tocmai a dus campania anti-rusă la un nou nivel, spunând că este în favoarea ideii ca rușii care trăiesc în țările occidentale să fie „monitorizați” de autorități. Un lucru asemănător cu ceea ce s-a întâmplat cu japonezii care trăiau în Statele Unite în timpul celui De-al Doilea Război Mondial.
„Toți rușii care trăiesc în țările occidentale ar trebui monitorizați mult mai mult decât în trecut, deoarece sunt cetățeni ai unei națiuni care duce un război agresiv”, a declarat Petre Pavel pentru Radio Free Europe/Radio Europa Liberă într-un interviu.
În comentariile ulterioare, președintele Cehiei a invocat în mod direct exemplul istoric al americanilor de origine japoneză monitorizați și plasați în lagăre de internare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În opinia sa este comparabil cu ceea ce ar trebui să se întâmple rușilor, prezentând măsura drept un „cost al războiului”.
„Îmi pare rău pentru acești oameni, dar, în același timp, când ne uităm în urmă, când a început al Doilea Război Mondial, toată populația japoneză care trăia în Statele Unite ale Americii era sub un regim strict de monitorizare”, a spus el. „Acesta este pur și simplu un cost al războiului”. Petr Pavel a clarificat în interviu că prin „monitorizare” înseamnă „a fi sub controlul serviciilor de securitate”.
Rușii pot fi monitorizați ca japonezii în Al Doilea Război Mondial
În urma atacului de la Pearl Harbor al Japoniei din 1941, SUA au trimis aproximativ 120.000 de japonezi care locuiau atunci în SUA în lagăre de prizonieri, dintre care până la jumătate erau copii. În anii 1980, președintele Ronald Reagan a prezentat scuze oficiale, în timp ce președintele Biden a numit-o în februarie „una dintre cele mai rușinoase perioade din istoria Americii”.
În ceea ce privește rușii, războiul din Ucraina a dus de la interzicerea participării rușilor în mai multe competiții sportive internaționale până la anularea operelor cu compozitori ruși. Totodată au fost interzise opere de artă ale unor artiști ruși.
Anul trecut, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut guvernelor occidentale să pună în aplicare o interdicție generală pentru toți călătorii ruși, având în vedere rațiunea sa că „întreaga populație” a Rusiei a fost responsabilă de invazie.