Din păcate, este caracteristic Orientului Mijlociu că, de îndată ce un război se termină, începe altul. După o înghețare de patru ani, sâmbătă 30 noiembrie, rebelii jihadiști din Siria au preluat controlul celui mai mare oraș al țării, Alep, determinând atacuri aeriene rusești în întreg orașul - au fost lovite inclusiv spitale și unități medicale de urgență - în  timp ce regimul Assad încearcă să restabilească controlul.

Agenția Reuters spune că „s-a schimbat pentru prima dată controlul orașului din 2016, când forțele guvernamentale, susținute de Rusia și Iran, i-au învins pe rebelii care controlau districtele estice ale Alepului”. Assad a promis că îi va zdrobi pe insurgenți - o coaliție de grupuri armate seculare susținute de Turcia și conduse de gruparea Hayat Tahrir al-Sham, o grupare islamistă care a fost desemnată grupare teroristă de către SUA, Rusia, Turcia și alte state europene.

Insurgenții au preluat controlul asupra întregii provincii Idlib în ultimele zile, cel mai îndrăzneț asalt rebel de ani de zile într-un război civil în care liniile frontului au fost în mare parte înghețate începând cu anul 2020. În timpul apogeului conflictului din Siria în urmă cu aproape un deceniu, Alep a fost împărțit în zone controlate de guvern și zone rebele, dar cu ajutorul puterii aeriene ruse și al grupării militante Hezbollah din Liban, regimul președintelui Bashar al-Assad a reușit să recâștige controlul asupra întregului oraș, până la sfârșitul anului 2016. Din acea perioadă, conflictul din Siria a fost aproape static, rebelii fiind în mare parte limitați la guvernarea Idlib, care este adiacent guvernoratului Alep.

În ultimii doi ani regimul Assad părea că revine la echilibru. Dar acea stabilitate s-a dovedit fragilă, dependentă de Rusia, Iran și ”mușchiul militar” al Hezbollah. Aceste elemente de recuzită nu i-au împiedicat pe rebeli să pună mâna pe Alep, iar Assad se confruntă acum cu un atac sângeros pentru a recuceri orașul. Rebelii prin comandamentul lor Fateh Mubin — o sală de operațiuni comune condusă de HTS — organizează o campanie care pare să aibă mai multe obiective diferite subordonate (Comandamentul Operațiunilor Militare, cunoscut anterior ca Al-Fatah al-Mubin sau Marea Cucerire, este o sală comună de operațiuni militare a facțiunilor islamiste și naționaliste ale opoziției siriene care participă la războiul civil sirian).

Forțele de opoziție au capturat bazele Armatei Arabe Siriene (SAA) la nord-est de Hama. Orașul Hama este încojurat iar linile de comunicații și aprovizionare terestre sunt tăiate. Assad a ordonat o majorare cu 50% a salariului soldaților de carieră, a raportat agenția de știri de stat SANA, în timp ce încearcă să-și întărească forțele pentru contraofensivă. O sursă militară, citată de SANA, a raportat „bătălii aprige” împotriva rebelilor din nordul provinciei Hama, adăugând că „avioanele de război comune ruso-siriene” fac parte din efort. De asemenea un grup de ofițeri iranieni a sosit la Damasc. Echipa va fi condusă de generalul Javad Ghaffari, un comandant veteran membru al Forței Quds - filiala de peste mări a Corpul Gărzilor Revoluţionare ale Islamului.

Cine sunt rebelii?

Noua grupare este formată dintr-un spectru larg de forțe de opoziție, de la facțiuni islamiste la moderați. În fruntea lor este Hayat Tahrir al-Sham (HTS), un fost afiliat al Al Qaeda din Siria, care obișnuia să fie numit Frontul Al-Nusra. Grupul a rupt oficial legăturile cu Al Qaeda și a fost conducătorul de facto în guvernoratul Idlib. Lor li s-au alăturat grupuri susținute de Turcia și altele susținute anterior de SUA. Complicând și mai mult situația, Forțele Democratice Siriene (SDF) au preluat unele dintre aceste poziții. Coloana vertebrală a SDF (Forțele Democratice Siriene) sunt luptătorii kurzi dintr-un grup cunoscut sub numele de Unitățile de Protecție ale Poporului (YPG), care au luptat anterior cu alte grupuri de opoziție siriene. Turcia vecină consideră YPG-ul ca o extensie a grupului PKK  pe care îl consideră o organizație teroristă.

Care a fost motivația atacului milițiilor rebele asupra orașului Alep?

Au existat momente când supraviețuirea regimului Bashar părea îndoielnică. Când a izbucnit așa-numita Primăvară Arabă în 2011, care a răsturnat pe rând autocrații din Tunisia, Egipt și Libia, și care a adus proteste de amploare în Yemen, Bahrain și Siria, mulți analiști au început să scrie epitafuri pentru dinastia Assad. Dar aliați Siriei – Iranul, Hezbollah din Liban și Rusia – i-au venit în ajutor.

În ultimii ani, lupta din Siria între un regim corupt și brutal de la Damasc și o opoziție divizată, adesea extremă, părea înghețată. După ce a fost ignorat de alți autocrați arabi, Bashar al-Assad a recăpătat treptat o respectabilitatea dubioasă pe care regimurile arabe o oferă reciproc. În ciuda faptului că mari părți din Siria de nord erau controlate de o miliție kurdă susținută de SUA și facțiuni sunnite susținute de Turcia, că Hezbollah, Iran și Rusia susțineau regimul, că SUA controlau zone din estul Siriei, că Israelul desfășura atacuri aeriene oriunde și oricând considera necesar și că ISIS, deși înfrânt, continua să lanseze atacuri de tip lovește și fugi,  guvernul de la Damasc încă rezista în fața tuturor acestor provocări, ceea ce părea o realizare în sine.

Și totuși aceasta era o iluzie a victoriei regimului, care s-a spulberat brusc săptămâna aceasta, după ce opoziția, condusă de fosta organizație afiliată al-Qaeda, Jabhat al-Nusra – redenumită Hayat Tahrir al-Sham (HTS) – a lansat o ofensivă din provincia Idlib și, în doar 72 de ore, a reușit să ajungă până în centrul orașului Alep. Până sâmbătă seara, 30 noiembrie 2024, conturile siriene pe rețelele sociale erau pline de informații despre prăbușirea forțelor guvernamentale în partea de nord a țării, cu rebelii avansând spre orașul Hama. Acolo, la începutul anului 1982, tatăl lui Bashar își trimisese armata și serviciile de informații să masacreze mii de opozanți ai săi, punând capăt unei revolte conduse de Frăția Musulmană.

Explicația reluării operațiunilor milițiilor rebele din Siria

Explicația evidentă este că aliații cheie ai Siriei – Rusia, Iranul și Hezbollah – sunt sub presiune și și-au lăsat garda jos. Hezbollah – care a jucat un rol cheie în susținerea regimului, în cele mai întunecate zile ale războiului civil – și-a retras majoritatea trupelor acasă după 7 octombrie 2023, pentru a lupta împotriva Israelului, care a ucis ulterior majoritatea liderilor grupului. Rusia a jucat și ea un rol important în consolidarea guvernului de la Damasc după ce a trimis trupe și avioane de luptă în Siria în septembrie 2015.

Totuși, acum, prioritatea principală a Moscovei este războiul din Ucraina. Și, în sfârșit, consilierii și bazele Iranului din Siria au fost frecvent atacate de Israel în ultimul an. Dincolo de toate acestea, există realitatea de bază a longevității unei dinastii. Dinastia Assad este la putere de 53 de ani, din 1971. Deși supraviețuirea sa este o realizare, nu are prea multe altele de arătat. Corupția endemică și gestionarea defectuoasă erau o povară pentru economie chiar înainte de izbucnirea războiului civil în 2011.

De atunci, viața pentru sirianul mediu a devenit din ce în ce mai dificilă. Războiul a lăsat sute de mii de morți, iar milioane de alți sirieni au fost fie strămutați intern, fie forțați să plece în exil. De-a lungul timpului, dinastia Assad a supraviețuit provocărilor interne și externe și a trăit pentru a lupta de la o zi la alta. Totuși, nimic, nici regimuri, nici lideri, nu durează pentru totdeauna. Totul ajunge, în cele din urmă, la un sfârșit. Pierderea Alepului marchează un regres semnificativ pentru forțele lui Assad. Cândva, cel mai mare oraș al Siriei după populație și capitala sa economică, este unul dintre cele mai vechi orașe locuite din lume. Alep a fost, de asemenea, principala fortăreață a rebelilor, până când Assad a preluat-o în 2016. Odată cu recăpătare acestui punct de sprijin, rebelii nu mai sunt încolțiți în Idlib, ceea ce ar putea declanșa un efect de domino.

Damascul sub presiunea străzii (!?)

În mod clar, opoziția armată împotriva lui Assad a profitat de faptul că Israelul a făcut daune semnificative așa-numitei axe de rezistență a Iranului, în special grupării Hezbollah. Un Hezbollah foarte slăbit și o Rusia distrasă de lupta sa din Ucraina fac mai dificilă apărarea regimului Assad. Asta nu înseamnă că Hezbollah sau rușii nu vor ajuta. Ambii sunt profund implicați în Siria, dar nu mai au forțele pe care le-au avut în 2015 și 2016 și care au fost folosite pentru a zdrobi insurgența.

După căderea orașului Alep, puterea lui Assad pare slabă. O întrebare majoră este ce se întâmplă în Damasc?. Au existat rapoarte neconfirmate, la scurt timp după căderea Alepului, că Assad și familia lui se aflau la Moscova, că au existat încălcări ale ordinii pe străzile capitalei, că diferite unități ale armatei siriene erau în conflict și, cel mai dramatic, că palatul prezidențial a fost invadat. Cele mai multe dintre aceste rapoarte sunt probabil rezultatul dezinformării, dar ceea ce se întâmplă în cadrul puterii din Damasc va fi critic pentru modul în care se desfășoară această nouă fază a conflictului sirian.

Sunt acești luptători capabili să dețină controlul asupra Alepului și să-și extindă campania militară împotriva regimului? Fără îndoială, liniile de luptă s-au schimbat și Siria este din nou o zonă de război activă. Dar este important să fim precauți în a evalua perspectivele pentru grupurile care au luat Alep și zonele rurale din apropierea orașului Hama. Rebelii au decis să se mute în Alep în timp ce aliații lui Assad, inclusiv Iranul şi Rusia, erau sub presiune la nivel global. Rusia a mutat resurse militare în invazia sa din Ucraina, transferând echipamente din Siria, unde l-au susținut pe Assad ani de zile.

Între timp, Iranul a suferit un regres în Orientul Mijlociu după ce Israelul a intrat în ofensiva împotriva aliaților săi, inclusiv Hezbollah, gruparea libaneză care a luptat și pentru Assad în Siria. Să fie oare aici mâna lungă a Mossadului care-și dorește ca ceea ce a mai rămas din Hezbollah să fie implicat în Siria? Vrea Mossadul să dea de lucru Forței Al-Quds (este o unitate din Corpul Gărzii Revoluționare Islamice din Iran, specializată în operațiuni de război neconvenționale și informații militare)?

Rolul Turciei în redeschiderea conflictului cu Siria

Militanții jihadiști și aliații lor susținuți de Turcia au început să se miște împotriva Forțelor Democratice Siriene conduse de kurzi din nordul Siriei, în paralel cu o ofensivă asupra Hama, mai la sud, după ejectarea uimitoare a forțelor guvernamentale siriene din Alep. Mișcarea Forțele Democratice Siriene susținută de SUA a anunțat mobilizarea, pe fondul ciocnirilor în desfășurare între forțele sale și Armata Națională Siriană susținută de Turcia în jurul Alep (este o structură a opoziției siriene constituită în principal din rebeli arabi și turkmeni sirieni, care operează în nordul Siriei).

Militanții s-au confruntat cu o rezistență redusă sau deloc din partea forțelor guvernamentale siriene, când și-au lansat miercuri 27 noiembrie 2024 ofensiva din cetatea lor din Idlib, care se învecinează cu Turcia, alungându-i din Alep și susținând sâmbătă seara că au intrat în orașul Hama. De asemenea HTS a oferit trecere în siguranță forțelor de luptă kurde din Alep – care sunt concentrate în cartierul Sheikh Maqsud, cartier cu majoritate kurdă, în nord-estul controlat de aceștia. Declarația făcută de HTS i-a descris pe kurzi drept „parte integrantă a societății siriene” care „au drepturi depline în comun cu restul acestei țări”.

Kurzii însă văd mișcarea ca pe o încercare de curățare etnică. Duminică, 1 decembrie, avioane ruse şi siriene au efectuat raiduri de bombardament asupra orașului Alep. Potrivit agenției oficiale siriene SANA, avioanele ruse şi siriene au vizat „o reuniune a comandanților organizațiilor teroriste” în provincia Alep, ucigând „zeci de persoane”. Bombardamentele au vizat şi au distrus un convoi de vehicule care transporta arme în estul provinciei Idlib. Oficiali de la Roma au precizat că bombele rusești au lovit și au provocat pagube grave „Colegiului franciscan Terra Sancta din Alep”.

Statele Unite, Franța, Germania şi Regatul Unit au făcut apel duminică la o „dezescaladare” în Siria, adăugând că „escaladarea” conflictului subliniază „necesitatea urgentă” a unei „soluții politice”. Luni, 2 decembrie 2024, armata siriană și aliatul său Rusia au efectuat din nou raiduri aeriene comune în zonele aflate sub controlul rebelilor, în timp ce aceștia continuă să lupte cu ei.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan nu a comentat încă evenimentele, fiind clar că Hayat Tahrir al-Sham (HTS) nu ar fi putut face mișcarea fără binecuvântarea tacită a Ankarei. Între timp zeci de luptători irakieni din Hashd al Shaabi, miliție aliniată cu Iranul, au intrat pe 1 decembrie la rândul lor în Siria pe o rută folosită de armată în apropiere de punctul de trecere Al Bukamal, a declarat pentru Reuters o sursă de rang înalt din armata siriană. Printre cei care au intrat se mai numără grupările Kataib Hezbollah şi Fatemiyoun din Irak. Este clar pentru toată lumea că războiul civil din Siria nu s-a sfârșit. El este reîncălzit din mai multe motive.

Poziția Israelului

Situația de securitate din Siria este probabil să rămână extrem de volatilă cel puțin până la sfârșitul lunii decembrie, după capturarea de către insurgenți a cea mai mare parte din Alep pe 30 noiembrie și pe fondul ciocnirilor în curs în guvernoratele Idlib și Hama.

Sute de combatanți rebeli, conduși de Hayat Tahrir al-Sham (HTS), și personal militar aliniat guvernului au fost uciși în ultima rundă de lupte care a început pe 27 noiembrie. Insurgenții au pretins controlul deplin al guvernoratului Idlib și au luat controlul mai multor locații din Guvernoratul Hama. Guvernul sirian și-a retras forțele din Alep, dar a promis că va lansa o contraofensivă pentru a recupera orașul. Aceste ciocniri între rebeli și forțele guvernamentale siriene au avut loc pe fundalul unor atacuri aeriene regulate israeliene care vizează milițiile șiite susținute de Iran în Siria.

Pe 30 noiembrie, avioanele militare israeliene au lovit locurile de contrabandă cu arme aparținând Hezbollahului libanez (LH) de-a lungul graniței siriano-libaneze. Este posibil ca armata israeliană să continue astfel de operațiuni în zilele și săptămânile următoare.

Soluția lui Trump pentru Siria

”Donald Trump vrea să îndepărteze trupele americane din nordul Siriei, mai degrabă decât să le lase drept „carne de tun” dacă vor izbucni lupte între Turcia și luptătorii kurzi, a declarat miercuri 3 decembrie 2024 Robert F Kennedy Jr. A vrut să facă acest lucru în primul mandat dar a fost oprit de Secretarul Apărării generalul în rezerva James Mattis. Ce spunea Kennedy despre o discuție derulat într-un avion, în timpul unui zbor din campaniei electorală a lui Trump -„Vorbeam despre Orientul Mijlociu și a luat o bucată de hârtie și a desenat pe ea [o] hartă a Orientului Mijlociu cu toate națiunile pe ea, ceea ce majoritatea americanilor nu o pot face” „El se uita în special la granița dintre Siria și Turcia și a spus: „Avem 500 de oameni la granița dintre Siria și Turcia și o mică tabără care a fost bombardată”.

Kennedy a spus că Trump i-a spus că sunt 750.000 de soldați în Turcia și 250.000 în Siria. ”Trump nu a  precizat dacă se referea la armata siriană sau la forțele kurde siriene sau la o combinație a celor două” a precizat Kennedy. El a spus că Trump l-a informat că „Dacă se înfruntă unul împotriva celuilalt, suntem la mijloc”. Lui Trump i s-a spus de către „generali” că trupele americane ar fi „carne de tun” dacă Turcia și forțele kurde ar începe lupta. „Dă-i afară!”, a spus Kennedy.

Alegerea lui Trump i-a preocupat pe unii aliați ai SUA din Occident, care se tem că Trump va face o serie de schimbări substanțiale în politica externă, inclusiv reducerea sprijinului pentru Ucraina în conflictul acesteia cu Rusia.  Din 2014, SUA a oferit sprijin Unităților de protecție a poporului kurd sirian (YPG) ca parte a Forțelor Democratice Siriene (SDF) pentru a lupta împotriva grupării Stat Islamic (IS). YPG, care controlează o mare parte din nordul Siriei, este considerată o ramură a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) de către Turcia. Guvernul sirian a promis, de asemenea, că va relua tot teritoriul pierdut de la începutul războiului civil din 2011 și s-a ciocnit cu YPG și cu grupurile rebele siriene susținute de Turcia.

SDF deține, de asemenea, peste 10.000 de luptători, inclusiv 2.000 de străini ale căror țări de origine au refuzat să-i repatrieze, în aproximativ două duzini de centre de detenție din nord-estul Siriei. Anul trecut, Senatul SUA a votat menținerea trupelor americane în nordul Siriei. Susținătorii menținerii prezenței SUA spun că este necesară menținerea celor aproximativ 900 de soldați în Siria, ca parte a eforturilor regionale de monitorizare și contracarare a Iranului.

Turneul diplomatic al ministrului de externe iranian

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a cerut duminică, 1 decembrie 2024, sprijinul aliaților săi după ce a pierdut controlul orașului Alep, al doilea oraș al Siriei, în urma unei ofensive a rebelilor, care s-a soldat cu peste 410 morți, potrivit agențiilor de presă occidentale.

Este pentru prima dată de la începutul războiului sirian, în 2011, când guvernul, aliat al Iranului şi al Rusiei, pierde controlul total asupra acestui oraș din nordul țării, un eșec dur provocat de o coaliție de grupuri rebele dominată de islamiști, relatează AFP. Primindu-l la Damasc pe şeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, Assad a subliniat „importanța sprijinului din partea aliaților şi prietenilor pentru a face față atacurilor teroriste susținute de străini şi a le înfrânge planurile”.

El amenințase anterior că va folosi „forța pentru a-i înfrânge pe teroriști”. După Damasc, Araghchi a plecat duminică seara, 1 decembrie 2024, la Ankara, unde s-a întâlnit luni 2 decembrie cu omologul său turc, Hakan Fidan, înainte de o întâlnire cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan. ”Din punctul de vedere al Turciei, situația actuală aceasta este o problemă creată de Siria. Ar fi greșit să explic evoluțiile recente din Siria prin intervenție străină”, a declarat luni ministrul turc de externe Hakan Fidan reporterilor.

„Ultimele evoluții arată nevoia ca Damascul să se reconcilieze cu oamenii săi și cu opoziția”, a spus el, invocând „problemele din ultimii 13 ani (care) nu au fost rezolvate”. Întâlnirea de la Ankara dintre ministrul turc de externe Hakan Fidan și omologul său iranian, Abbas Araghchi, nu a reușit să rezolve dezacordurile cu privire la Siria în întâlnirea lor de luni, dar au convenit să poarte discuții suplimentare pe fondul unei escalade majore între forțele lor proxi rivale din Siria. Între timp Hayat Tahrir al-Sham a confiscat o serie de locații strategice de la forțele guvernamentale siriene susținute de Iran, precum și de Rusia.

În timp ce Turcia sprijină grupurile de opoziție siriene care luptă împotriva lui Assad, Teheranul este un susținător cheie al guvernului sirian. Cu toate acestea, Araghchi și Fidan au convenit să continue discuțiile pentru a detensiona situația, deoarece au convenit să țină o nouă rundă de discuții la Astana, cu participarea omologul lor rus, Serghei Lavrov. Procesul de la Astana între cele trei țări, instituit de Rusia, Iran și Turcia în 2017, a asigurat că războiul civil sirian a fost în mare parte înghețat până la ultima campanie condusă de HTS. Turcia susține grupurile armate de opoziție siriene care luptă pentru înlăturarea lui Assad de la începutul războiului civil sirian. Între timp președintele turc Recep Tayyip Erdogan a renunțat public la obiectivul țării sale de a-l înlătura pe Assad în 2022 și și-a exprimat disponibilitatea de a se reconcilia cu acesta.

Forța Ankarei pentru un dezgheț cu Damascul nu a reușit să dea rezultate tangibile până acum, întrucât guvernul sirian a condiționat progresul în discuțiile de retragerea forțelor turcești de pe teritoriul sirian. Marea greșeală făcută de guvernul de la Damasc să refuze mâna întinsă de Ankara.  Supraviețuirea regimului Assad este punctul critic pentru ”Semiluna șiită iraniană”, și asta cu referire la rețeaua de influență a Teheranului prin grupurile pro-iraniene, de la Hezbollah din Liban până la milițiile pro-iraniene din Irak.

Surse din serviciile de informații spun că această campanie condusă de HTS a fost inițial planificată ca o „ofensivă limitată” pentru a opri atacurile forțelor regimului și pentru a permite civililor strămuți de bombardamentele aeriene să se întoarcă la casele lor. Rebelii susținuți de Turcia controlează o mare parte a teritoriului din nordul Siriei, ca urmare a cinci incursiuni terestre ale Turciei în țara sfâșiată de război, între 2016 și 2020. Incursiunile au vizat în mare parte eradicarea Forțelor Democratice Siriene, un aliat kurd al SUA -grup armat echivalat cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care a purtat o campanie armată împotriva Turcia din 1984 pentru autonomie kurdă în interiorul Turciei. PKK este considerată o organizație teroristă de Turcia, Uniunea Europeană și Statele Unite, dar SDF este principalul aliat al SUA în Siria.

Care sunt perspectivele ca forțele ruse să vină în ajutorul lui Assad așa cum au făcut-o în 2015?

Rusia este, desigur, pe deplin angajată în lupta sa din Ucraina, dar are forțe în Siria, inclusiv avioane de război și elicoptere de atac, poliție militară și soldați care sunt răspândiți în douăzeci de baze. O mare parte din sprijinul militar rusesc pentru Assad a venit sub forma bombardării, din aer, fără discernământ a zonelor rebele, în timp ce Hezbollah a sprijinit regimul la sol.

Este posibil ca Rusia să folosească baza aeriană Hmeimim din nord-vestul Siriei pentru a face o mare parte din operațiunile militare în zona Alep. Numai că puterea aeriană nu va fi suficientă pentru a-i învinge pe rebeli. Cu forțele guvernamentale incapabile sau nedoritoare să lupte împotriva insurgenței și Hezbollah incapabil să adune aceleași forțe pe care le-a avut cândva, rușii se află într-o situație dificilă în Siria. Nu există nicio îndoială că Moscova va dori să-și apere poziția în Siria, dar încă nu este clar dacă asta include și apărarea lui Assad. Rusia are cea mai importantă bază navală la Mediterană, portul Tartus, de unde controlează sudul Europei și nordul Africii.

Care este răspunsul altor actori externi implicați în Siria, inclusiv Turcia, Israelul, Iranul și Statele Unite?

Iranul- Înainte de a se întoarce către Moscova, Bashar al-Assad a căutat sprijin de la Teheran după revolta siriană din 2011. Iranul este profund implicat în Siria cu zeci de baze militare și alte facilități, deoarece țara este esențială în sprijinul Teheranului pentru Hezbollah – fie ca este o conductă pentru arme, un loc pentru fabricarea de arme sau un post de comandă pentru comandanții Corpului Gărzii Revoluției Islamice care se coordonează cu grupul militant libanez. Poziția strategică a Iranului în regiune se deteriora deja; atacul rebelilor asupra Alepului și aparenta amenințare reînnoită la adresa regimului Assad au pus-o în pericol și mai mult.

Turcia- În ultimii ani, guvernul turc a încercat să normalizeze legăturile cu Siria. Aceasta este o întorsătură majoră pentru Ankara, care a cerut încetarea regimului Assad după începutul războiului civil din 2011 și a ocupat teritoriul din nord-vestul Siriei. Se pare că turcii își reevaluează acum deschiderile către regim. Dacă președintele Recep Tayyip Erdogan și consilierii săi cred că Assad ar putea cădea, Turcia și-ar putea reînnoi efortul de a avea o influență unică într-un guvern succesor la Damasc.

Pe baza abordării anterioare a lui Erdogan cu privire la revoltele arabe, în urmă cu mai bine de un deceniu, aceasta înseamnă sprijin pentru grupurile islamiste. Un rol considerabil pentru Turcia într-un sirian post-Assad i-ar ajuta pe turci să gestioneze problema (pentru ei) a autonomiei kurde în Siria. Ar contribui, de asemenea, la facilitarea întoarcerii a milioane de refugiați, în mare parte kurzi, care s-au îndreptat spre Turcia în ultimii zeci de ani, căutând evitarea războiului. Dacă Turcia și-ar reînnoi forța pentru schimbarea regimului la Damasc, ar pune Ankara din nou în conflict cu mari state arabe precum Irakul și Emiratele Arabe Unite, care și-au exprimat deja sprijinul pentru Assad. Probabil că Egiptul și Arabia Saudită susțin regimul sirian, având în vedere precauția lor față de grupurile politice islamiste care s-au bucurat de sprijinul turc.

Israel- Ruperea axei Iran-Siria ar aduce, fără îndoială, beneficii securității israeliene prin subminarea conductei de arme către Hezbollah. În același timp, posibila cădere a lui Assad ridică provocări semnificative Israelului, mai ales dacă islamiștii susținuți de Turcia ar ajunge la putere în Siria. Desigur, trebuie să se întâmple multe înainte ca Assad să cadă. Pentru moment, problemele lui Assad în Siria sunt problemele Iranului în Siria și asta este bine pentru Israel.

Statele Unite- În prezent, sunt 900 de militari americani în Siria, grupați în jurul bazei din al Tanf. Ei sunt acolo pentru a ajuta ceea ce este cunoscut sub numele de Forțele Democratice Siriene ca să controleze rămășițele Statului Islamic. Rămâne o întrebare deschisă dacă aceste forțe vor rămâne după ce președintele ales al SUA, Donald Trump, va fi inaugurat pe 20 ianuarie. În timpul primului său mandat, el a promis de două ori că va retrage acele forțe, dar, în schimb, sub presiunea consilierilor, a optat pentru redistribuirea unora dintre ele. În concordanță cu viziunea sa asupra lumii „America First”, el poate opta de data aceasta să le retragă, indiferent de situația din Siria, care în prezent nu reprezintă o amenințare pentru americani.

Post Scriptum: Pe lângă resetarea câmpului de luptă din Siria, ofensiva HTS servește drept oportunitatea lui Erdogan pentru deschiderea relației cu administrația Trump. Despre Siria, Erdogan vrea să reia de unde a rămas cu Trump în urmă cu cinci ani. Într-o conversație telefonică din octombrie 2019 cu președintele american Donald Trump, acesta s-a oferit să preia conducerea efortului militar împotriva a ceea ce a rămas din Statul Islamic în Siria. Trump a acceptat oferta și a anunțat retragerea celor 900 de soldați americani rămași în Siria, dar echipa sa de securitate națională a revenit.

Erdogan visează la soluționarea conflictelor din Orientul Mijlociu și la revenirea neo-otomanismului în cărțile geopolitice. Există o logică ca Trump să reseteze legăturile SUA-Turcia și să-l apropie pe Erdogan de Ucraina, Siria și multe alte probleme în care interesele se intersectează. O interpretare mai largă aici este că profunzimea axei ruso-iraniană înseamnă că trebuie să existe o suprapunere în politicile americane din Ucraina și Siria. Rusia a ajuns să depindă de rachete iraniene și drone în Ucraina, iar cele două sunt legate în Siria.

Administrația Trump a primit un parteneriat global, mai degrabă decât regional, sau tranzacțional, între cei doi, ca urmare a războiului din Ucraina. Acum sunt aliați cu drepturi depline, cu interese variate și comune în Europa, Asia și Orientul Mijlociu, uneori legate de China. Legătura dintre Moscova și Teheran trebuie ruptă, dar asta înseamnă o politică unificată în care aceste fișiere, Ucraina și Siria, se intersectează. Reacția Rusie a fost una rapidă: Kremlinul a trecut la presiuni psihologice.

Ministerul rus al Apărării a anunțat marți (3 decembrie 2024) desfășurarea de manevre navale de amploare în estul Mediteranei, în largul coastelor Siriei, cu armament hipersonic de nouă generație, într-un moment în care aliatul său sirian Bashar al-Assad pierde teren în faţa unei coaliții de rebeli condusă de islamiști radicali. Fundamental este că pierderea bazei din Tartus ar fi catastrofală pentru proiecția puterii rusești în Europa de Sud și Africa de Nord și asta este perspectiva în perioada care urmează. Ce se va întmpla atunci cu războiul din Ucraina? Deocamdată atât.