Noua „super-armă” a lui Putin, butaforie de propagandă
- Raluca Dan
- 6 decembrie 2024, 15:03
„Super-racheta” Oreșnik a lui Vladimir Putin, despre care se zvonea că este capabilă să schimbe echilibrul în războiul din Ucraina, se dovedește a fi doar o altă formă de propagandă a Moscovei, concepută pentru a speria Occidentul.
Sub protecția anonimatului, câțiva oficiali ruși au admis că racheta nu este operațională, iar producția ei ar dura cel puțin cinci ani.
Putin se joacă cu Occidentul
Noua „super-armă” Oreșnik a lui Vladimir Putin, o rachetă hipersonică, capabilă să transporte focoase nucleare a fost lansată, pe 21 noiembri, într-un test asupra orașului Dnipro din Ucraina.
Chiar dacă imaginile au devenit virale rapid, stârnind panică, rezultatul a fost inexistent deaorece racheta nu era echipată cu focoase reale. Astfel, ceea ce se dorea să fie o demonstrație de forță s-a transformat într-un spectacol fără finalitate.
Potrivit unui articol publicat de Moscow Times, patru oficiali ruși au declarat, sub anonimat, că povestea Oreșnik este un „spectacol orchestrat” de Putin, considerându-se imposibilă utilozarea armei în viitorul apropiat.
Rusia, depățită de noua tehnologie
Un oficial din Ministerul Apărării a declarat că Moscova „probabil nu are rezerve reale de sisteme Oreșnik”. Industria, deja afectată înapoiere tehnologică și de birocrație, ar avea nevoie de cinci până la șapte ani pentru a începe producția pe scară largă a acestor rachete.
„Au avut loc sesiuni de brainstorming despre cum să punem la punct americanii și britanicii pentru că i-au permis lui Zelenski să folosească arme cu rază lungă de acțiune împotriva teritoriului rusesc. Și cum să speriem Berlinul și alte capitale europene pentru a-i face să se răzgândească”, a mai explicat unul dintre oficiali.
Un alt oficial rus a declarat că unele episoade din această poveste au fost regizate și artătate publicului, prezentând un plan bine pus la punct.
Astfel, raportul dezvăluie că această operațiune a fost „o campanie clasică de propagandă militară” care dorea să exagereze capacitățile complexului militar-industrial rus.
Personajele cheie ale spectacolului
Inițial, când racheta a fost lansată, s-a crezut că este vorba despre o rachetă balistică intercontinentală (ICBM), fapt ce a creat panică la nivel global. Raportul arată că un alt episod planificat a fost când un înalt oficial rus a primit un apel telefonic în timpul unei conferințe de presă pentru a nu discuta despre rachete ICBM.
Astfel, cele două episoade fac parte din teatrul pus în scenă de Kremlin, menit să amplifice teama. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Maria Zaharova, și curatorul media al Kremlinului, Aleksei Gromov au fost personajele importante ale spectacolului.
Zaharova a fost contactată de Gromov, în timpul unui briefing, și i s-a interzis să comenteze despre atacul balistic asupra Dnipro, totul fiind făcut public în direct.
Noul as din mâneca lui Putin
Putin, care a amenințat Occidentul cu arme nucleare, pare că și-a pierdut din efectul de intimidare. Astfel, a ajuns la racheta Oreșnik. Chiar dacă a fost doar un test, care n-a avut efecte reale, Putin s-a folosit de acest eveniment pentru a speria Occidentul, declarând „impactul ar fi ca un meteorit”, iar temperatura la locul exploziei ar putea ajunge la aproximativ 4.000 de grade Celsius.
Potrivit experților, amenințările Rusiei cu arme nucleare nu mai sunt atât de eficiente. Specialiștii în securitate și liderii occidentali recomandă acum să fie ignorate aceste avertismente. Astfel, Kremlinul a lansat o campanie de PR în jurul Oreșnik, în loc de teroarea nucleară.
Realitatea diferă mult: Rusia nu are suficiente resurse pentru a produce acest tip de rachetă, iar lipsa de inovație și birocrația internă împiedică planurile militare ale lui Putin.
„Putin a fluturat prea mult timp amenințarea nucleară. Avea nevoie de ceva nou. Așa că a scos în față Oreșnik. Nu a distrus nimic, nu va fi disponibilă prea curând pentru armată, dar toată lumea s-a speriat”, a susținut Pavel Aksionov, analist militar.