Sepsi - Gloria Buzău, 1-2. Oaspeții dau lovitura la debutul în play-out, cu un nou antrenor

Sepsi - Gloria Buzău, 1-2. Oaspeții dau lovitura la debutul în play-out, cu un nou antrenorGloria Buzău. Sursa foto Facebook

Gloria Buzău a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 2-1 (1-1), luni seara, în deplasare, într-un meci din prima etapă a fazei play-out a Superligii de fotbal.

Gloria Buzău a învins-o pe Sepsi OSK

Elvețianul Dimitri Oberlin (40) a marcat pentru gazde, golurile buzoienilor fiind reușite de olandezul Kevin Brobbey (18, 46), la meciul de debut al lui Ilie Stan pe banca tehnică a oaspeților. Sepsi OSK a avut prima ocazie prin Dino Skorup (5), șutul său fiind apărat de Dorin Railean. Portarul l-a blocat apoi pe Omar El Sawy (15).

Sepsi-Gloria Buzău

Sepsi-Gloria Buzău. Sursa foto Facebook

Gloria a deschis scorul în min. 18, prin Brobbey (cunoscut anterior ca Luckassen), lansat în careu de Alexandru Jipa. Covăsnenii au avut șansa egalării, dar Mihajlo Neskovic a tras slab și Railean a respins (36). Egalitatea a fost restabilită de Oberlin, cu un șut pe spate (40), la cornerul executat de Florin Ștefan.

Golul victoriei oaspeților a fost reușite de același Brobbey în debutul reprizei secunde, după 24 de secunde, la o pătrundere a lui Jipa, la care mingea ricoșat în atacantul olandez din portarul Niczuly. Jucătorii au jucat pe ninsoare.

Gloria Buzău, șapte meciuri fără victorie

Buzoienii veneau după șapte meciuri consecutive fără victorie, un egal și șase eșecuri. Sepsi OSK are două eșecuri și un egal în ultimele trei meciuri. În sezonul regulat, Sepsi OSK s-a impus cu 2-1 și 2-0 în meciurile directe.

  • ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Gloria Buzău 1-2 (1-1), Arena Sepsi OSK - Sfântu Gheorghe
  • Au marcat: Dimitri Oberlin (40), respectiv Kevin Brobbey (18, 46).
  • Arbitru: Ionuț Coza (Cernica); arbitri asistenți: Cosmin Vatamanu (București), George Bogdan Duță (Bacău); al patrulea oficial: Mihai Laurențiu Ene (Giurgiu)
  • Arbitru video: Claudiu Marcu (Constanța); arbitru asistent video: Mircea Mihail Grigoriu (București)
  • Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Viorel Ilinca (Pitești) - LPF

Ce spune Ilie Stan

Ilie Stan, noul antrenor al celor de la Gloria, a declarat că este foarte fericit că echipa lui a câștigat. Acesta i-a felicitat pe jucătorii său și consideră că este un nou început pentru toată echipa.

„Nu vă închipuiți ce bucuros sunt. Această echipă nu mai câștigase de mult timp. Am venit aici pentru că știam ce jucători sunt. Am crezut în acești jucători. Mi-au fost foarte grele aceste 4 zile. Am încercat să discut cu ei. Să le transmit faptul că joacă pentru familiile lor. Normal că i-am felicitat. Este un nou început”, a declarat Ilie Stan.

Ne puteți urmări și pe Google News