Reactorul 2 de la Centrala Nucleară Cernavodă, deconectat, planificat, de la Sistemul Energetic Național

Reactorul 2 de la Centrala Nucleară Cernavodă, deconectat, planificat, de la Sistemul Energetic Național

Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN) informează din data data de 3 mai 2019, Unitatea 2 a Centralei Nucleare a CNE Cernavodă intră în programul de oprire planificată. Desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional va avea loc în data de 3 mai, ora 11:00, iar durata estimată a opririi este de 32 de zile.

Potrivit directorului general al SNN, Cosmin Ghiță, opririle planificate reprezintă proiecte complexe, inițiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane și bugetare corespunzătoare.

În perioada opririi planificate, se vor efectua activităţi din următoarele programe: programul de mentenanță preventivă/ corectivă; programul de inspecţii; programul de testare obligatorie pe perioada opririlor planificate; programul de implementare modificări.

Lucrările se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă

 

Ne puteți urmări și pe Google News