Reactoarele CENTRALEI nucleare de la PAKS. Când începe construcția și când vor intra în EXPLOATARE COMERCIALĂ

Reactoarele CENTRALEI nucleare de la PAKS. Când începe construcția și când vor intra în EXPLOATARE COMERCIALĂ

Ministrul responsabil de derularea proiectului construirii celor două reactoare ale centralei nucleare din Paks, Ungaria, Janos Suli, a declarat că de finanțarea acestora se va ocupa Rusia și, cel mai probabil, acestea vor deveni operaționale în 2026-2027.

Cele două noi unităţi ale centralei nucleare de la Paks (Ungaria), ce vor fi construite şi finanţate, în proporție de 80% de Rusia, vor deveni operaţionale în 2026 - 2027. Lucrările vor începe în 2020 iar acestea vor intra în exploatare comercială în 2026 şi 2027, după cum a precizat ministrul Janos Suli.

Conform calendarului iniţial, cele două noi unităţi, a căror construcţie a fost decisă în luna ianuarie 2014, urmau să intre în serviciu în 2022 - 2023, însă această dată a fost amânată pentru 2024 - 2025, scrie Agerpres.

Cele două noi reactoare, cu o capacitate de 1.200 de megawaţi fiecare, sunt destinate să înlocuiască cele patru unităţi care funcţionează în prezent la centrala de la Paks. Uriașa investiție de 12,5 miliarde de euro a generat critici în Austria. În replică, săptămâna trecută, Guvernul austriac a depus o plângere la CJUE faţă de aprobarea emisă de Comisia Europeană pentru construcţia a două noi reactoare la centrala nucleară de la Paks (Ungaria). Autorităţile de la Viena consideră că extinderea centralei nucleare de la Paks este periculoasă şi nu este rentabilă din punct de vedere economic, mai scrie sursa citată.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News