Irina Loghin e bunică, la 83 de ani, cu normă întreagă. Cum a reacționat Fuego după ce i-a cunoscut nepoata. FOTO

Irina Loghin e bunică, la 83 de ani, cu normă întreagă. Cum a reacționat Fuego după ce i-a cunoscut nepoata. FOTO Irina Loghin Sursa Foto: Arhiva EVZ

Fuego a vizitat-o pe Irina Loghin Fuego pentru a o cunoaște pe micuța Ana, nepoțica artistei, spunând că se bucură atunci când cei dragi sunt fericiți, recunoscând faptul că i s-a încărcat inima când am văzut liniștea și împlinirea din ochii mamei mele de cântec, doamna Irina Loghin.

Fuego a făcut o vizită surpriză la nepoata Irinei Loghin și a fost încântat să o vadă pe mare artistă cum o strânge în brațe pe Ana și cum o alintă cu cântece alese. Micuța a făcut opt luni pe 28 mai și este bucuria familiei. Deși s-a lăsat mult așteptată, Ana-Alexandra, nepoata Irinei Loghin, pare că a venit la momentul potrivit.

Fuego, impresionat de nepoata Irinei Loghin

Fuego pentru a crede că micuța Ana îi va călca pe urme celebrei sale bunici. „Acum este împlinită pe deplin doamna Loghin și eu, ca membru adoptiv al familiei, sunt fericit pentru această reușită, pentru că știu cât de mult își dorea și visa la asta”, a spus Fuego.

Artistul a mai spus că este extrem de fericit pentru bucuria Irinei Loghin, pe care o consideră ca o mamă. „Eu sunt fericit prin fericirea celor din jurul meu, a oamenilor pe care-i iubesc și care mi-au marcat ireversibil viața! Ieri mi s-a încărcat inima când am văzut liniștea și împlinirea din ochii mamei mele de cântec, doamna Irina Loghin!

Ne puteți urmări și pe Google News

Faptul ca e bunică înseamnă o încununare! Iar micuța Ana nu e doar o binecuvântare, e un copil expresiv, inteligent, în ochii căruia te pierzi, așteptând inocența! Are părinți minunați, pe Irisși Bogdan, și sunt sigur că va călca pe urmele bunicii celebre sau a nașilor ei, Alina și Romeo! Iar în brațele mele e liniștită!”, a mai afirmat Fuego.

May be an image of 1 den, babig ha smiling

„Sa ne trăiești, dragă Ana! Bun venit în viața ta! Dragilor, nu uitați ca duminică ne vedem la TVR 2, de la 15.00, unde avem o gală unică, cu cele mai frumoase duete din ultimii 5 ani, inclusiv cu doamna Irina Loghin și cu Alina Negoiasă!”, a scris îndrăgitul artist pe Facebook.

May be an image of 1 den, babig ha bleunienn

De câte ori o văd pe Ana- Alexandra mi se umple sufletul de bucurie

Irina Loghina mărturisit că de când am devenit bunică, simte o bucurie imensă, deoarece după lungi tratamente fiica ei a devenit mamă și a reușit să îi împlinească astfel un mare vis.

„De când am devenit bunică, simt o bucurie imensă. De câte ori o văd pe Ana- Alexandra, pe nepoțica mea, mi se umple sufletul de bucurie. A început să mă recunoască. A început să gângurească.Crește în ochii mei de fiecare dată , tot timpul o văd schimbată de pe o zi pe alta.Este specială, are o privire extraordinară. E un copil și frumos și bun”, a scris marea artistă pe Facebook.