„Galacticii” nu au reușit decât o remiză, pe „Santiago Bernabeu”, scor 1-1, cu Valladolid. Golul oaspeților a fost marcat după o serie de greșeli consecutive ale jucătorilor madrileni, fapt care l-a scos din minți pe tehnicianul Zinedine Zidane.

Real Madrid a deschis scorul abia în minutul 82, prin Karim Benzema, dar șase minute mai târziu, Valladolid a restabilit egaitatea pe tabelă, și, ulterior, rezultatul final, prin Sergi Guardiola.

După meci, Zidane a tunat la adresa întregii echipe a Realului: „Nu pot fi mulţumit când noi deschidem scorul în minutul 83, iar ei ne egalează în ultimul minut. Nu pot să fiu calm când facem erori atât de mari. Poţi să pierzi mingea, dar nu şi poziţionarea în teren!”.

În urma acestei remize, Real Madrid a acumulat patru puncte, după două etape din La Liga, şi a căzut pe locul doi în clasament.

Te-ar putea interesa și: