Războiul vedetelor la Hollywood! Ce a declanșat scandalul
- Condos Magda
- 8 octombrie 2019, 11:46
Superproductia Marvel, una din cele mai profitabile din istoria cinematografiei, este criticată dur de regizorul italian Martin Scorsese
Spirite încinse la Hollywood, vedete importante din lumea filmului purtând discuții aprinse pe tema filmelor cu super-eroi, cum ar fi cele din Universul Marvel, anunță antena3.ro.
Celebrul regizor italian Martin Scorsese a criticat virulent producțiile din Universul Marvel, afirmând că nu le consideră filme făcute de persoane care să transmită emoție și experiențe psihologice, așa cum sunt filmele sale. Saga Marvel a fost lansată în 2008 cu „Iron Man",fiind una dintre cele mai profitabile producții din istoria cinematografiei, cu aproape 23 de miliarde de dolari încasări la nivel mondial.
Martin Scorsese a mai spus că nu urmărește filmele cu super-eroi , afirmațiile fiind făcute de regizorul de la Hollywood, care şi-a pus amprenta pe filme precum „Taxi Driver", „Raging Bull", „Goodfellas" sau „Casino", în cadrul unui interviu acordat revistei britanice Empire .
Afirmațiile cineastului italian au fost criticate dur de către Samuel L. Jackson, care interpretează rolul agentului Nick Fury, acesta spunându-i lui Scorsese că toată lumea are dreptul la o părere şi că nici filmele sale nu sunt pe placul tuturor. Samuel L Jackson este cunoscut prin interpretarea unui personaj din universul marvel.
„Este ca şi cum ai spune că Bugs Bunny nu este amuzant. Filmele sunt filme. Nu e că şi cum filmele lor sunt pe placul tuturor. Nouă ne plac, dar nu este cazul tuturor. Sunt mulţi americani cu origini italiene care nu cred că ar trebui să facă filme despre ei”, a spus Samuel L. Jackson. Și James Gunn, regizorul mai multor pelicule Marvel, s-a arătat şocat de declaraţiile făcute de regizorul italian.