Războiul din Ucraina, ziua 250. Moscova susține că a identificat dronele folosite în atacul Flotei ruse de la Marea Neagră
- Antonia Hendrik
- 31 octombrie 2022, 05:30
Războiul din Ucraina, ziua 250. Ministerul rus al Apărării a declarat că a recuperat și a analizat epava dronelor folosite pentru a ataca navele flotei ruse de la Marea Neagră. Una dintre ţintele lovite ar fi cea mai mare navă de război a Rusiei, fregata Makarov.
Războiul din Ucraina, ziua 250. Ministerul rus al Apărării a declarat că în urma analizei dronele au fost echipate cu module de navigație fabricate în Canada ţi folosite în Ucraina sub conducerea britanică, o afirmație pe care Marea Britanie a negat-o.
Mai exact, ministerul rus a declarat duminică că a recuperat și a analizat epavele dronelor folosite pentru a ataca sâmbătă navele flotei ruse de la Marea Neagră. Ministerul a spus că analiza a arătat că dronele au fost echipate cu module de navigație fabricate în Canada pentru un atac despre care a spus că a fost efectuat de Ucraina sub conducere britanică.
Rusia mai pierde o fregată
„Conform rezultatelor informațiilor recuperate din memoria receptorului de navigație, s-a stabilit că lansarea dronelor maritime s-a efectuat de pe litoral, în apropierea orașului Odesa”, potrivit unui comunicat al ministerului rus.
După atacurile cu drone din Marea Neagră, se mai spune că una dintre țintele lovite ar fi cea mai mare navă de război a Rusiei, fregata Makarov. Mai exact, a doua cea mai mare fregată a Rusiei, după Moskva, scufundată în luna aprilie, ar fi fost avariată în urma atacului cu drone efectuat în urmă cu două zile în Marea Neagră.
ONU, NATO, UE și SUA cer Rusiei să reia acordul cu cereale
Națiunile Unite, NATO, Uniunea Europeană și SUA au îndemnat Rusia să revină la decizia de a se retrage dintr-un acord care a permis exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră, pe fondul temerilor privind o criză alimentară globală.
Moscova a anunțat că suspendă aranjamentul intermediat de ONU ca răspuns la un atac dramatic la primele ore ale zilei de sâmbătă cu drone ucrainene și subacvatice asupra bazei sale navale din Sevastopol, Crimeea.
Ministerul Infrastructurii din Kiev a declarat că 218 nave au fost „blocate” în porturile sale – 22 încărcate și blocate în porturi, 95 încărcate și plecate din porturi și 101 în așteptarea inspecţiilor.
Armata rusă a înaintat încă 40 de kilometri sud-est de oraşul Doneţk
Raportul militar difuzat zilnic de Ministerul rus al Apărării menţionează că trupele ruse au respins atacuri ucrainene în diferite sectoare ale frontului ce are o lungime de peste 1.000 de kilometri, în special în zona Kupiansk din sud-estul regiunii nordice Harkov şi în sectorul Liman din provincia estică Luhansk.
În sud, potrivit raportului, trupele ucrainene au lansat atacuri pe mai multe direcţii, toate respinse. În schimb, mai susţine ministerul rus, trupele ruse au reuşit să înainteze către localităţile Novomihailivka şi Volodimirivka, situate la 20 şi, respectiv, 40 de kilometri sud-est de oraşul Doneţk, controlat de separatiştii proruşi din anul 2014, relatează Reuters.
Evgheni Prigojin cere procurorului general rus să verifice activitatea platformei YouTube
Fondatorul grupării de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, supranumit „Bucătarul lui Putin” , i-a trimis o adresă procurorului general al Rusiei, în care îi cere să verifice activitatea platformei video YouTube, scrie agenția TSS, citând serviciul de presă al lui Prigojin.
"În timpul operațiunii militare speciale a început un război informațional pe platformă, cu scopul de a denigra imaginea Rusiei în ochii utilizatorilor. Pe YouTube se răspândesc fake news-uri, este publicat conținut rusofob, se fac apeluri la răsturnarea puterii în Federația Rusă, se publică materiale distructive", se arată într-un comunicat al companiei Concord, care funcționează ca birou de presă al lui Prigojin.
Polonia a declarat că împreună cu partenerii săi din Uniunea Europeană este pregătită să ofere Ucrainei ajutor suplimentar în transportul mărfurilor esențiale, după ce Rusia s-a retras din acordul cu cereale.
Ministrul turc al Apărării este în discuții cu omologii de la Moscova și Kiev pentru a încerca să revigoreze acordul intermediat de ONU pentru exporturile de cereale ucrainene, a anunțat ministerul duminică, informează theguardian.com.