Războinicului-masai, cu dragoste

Războinicului-masai, cu dragoste

Corinne Hofmann pleacă la 26 de ani în concediu în Kenya, unde se îndrăgosteşte la prima vedere de un războinic-masai. De aici urmează o aventură sentimentală senzaţională şi complicată. Corinne a scris trei cărţi despre călătoria ei în Africa, volume care au avut un succes imens.

Corinne Hofmann, originară din Elveţia, pleacă în anul 1986 să-şi petreacă vacanţa în Kenya. Acolo îl cunoaşte pe Lketinga, un războinic- masai, de care se îndrăgosteşte la prima vedere.

Mărturiile ei despre această poveste de dragoste şi despre aventurile din Africa, adunate în cele trei volume, au fost de mare succes. În România, vânzările la „Îndrăgostită de un masai“ au depăşit 30.000 de exemplare, iar la „Adio, Africa“ au fost în jur de 20.000 de exemplare.

Atrasă de frumuseţea exotică

„Parcă mă loveşte un fulger. Un bărbat înalt şi foarte frumos, cu o înfăţişare exotică şi cu un ten cafeniu închis, stă pe jos... Singura lui îmbră căminte este o cârpă scurtă, roşie, prinsă de jur- împrejurul coapselor. În schimb, poartă o mulţime de podoabe... părul lung şi roşu este împletit în cozi subţiri. Pe faţa lui sunt pictate desene, care coboară până la piept, unde se încrucişează două coliere din perle colorate. Aşa cum stă, în apusul soarelui, arată ca un zeu“, îl descrie Corinne pe bărbatul de care se îndră gosteşte, în prima carte - „Îndră gostită de un masai“.

Corinne descoperă în Kenya o dimensiune cu totul nouă a dragostei. Este suficientă privirea pătrunzătoare a războinicului-masai Lketinga, pentru ca ea să renunţe, împotriva oricărei raţiuni, la viaţa ei din Elveţia: la prietenul ei, la cultura sa, la afacerile profitabile.

În câteva luni, îşi desprinde ancorele din Europa, pentru a se aventura într-o lume nouă, dar fascinantă pentru exotismul ei. Din dragoste, ia decizia de a se muta în mijlocul sălbăticiei, în patria tribului Samburu, unde cunoaşte atât „raiul“, cât şi „iadul“.

Întoarcerea la civilizaţia europeană

Trăieşte ani plini de aventură, ani de dragoste, dar şi de renunţări şi probleme fără sfârşit: o comunicare anevoioasă, un mod de viaţă neobişnuit şi o ierarhie socială cu totul alta.

Bolile care îi ameninţă viaţa, foametea, comportamentul lui Lketinga dominat de o gelozie exagerată şi conflictele culturale, care nu mai puteau fi mascate, fac în cele din urmă imposibilă viaţa de cuplu a celor doi. După patru ani de convieţuire, dragostea lor este definitiv distrusă. Corinne pleacă din Kenya împreună cu fiica lor şi nu vrea să se mai întoarcă.

Mărturiile ei sunt impresionante, iar prima carte pe care a scris-o a fost foarte apreciată. După acest succes, Corinne Hofmann încearcă să răspundă numeroaselor întrebări ale cititorilor, referitoare la viaţa ei după întoarcerea în civilizaţia europeană. Astfel, ia naştere cartea „Adio, Africa“.

Noul început în „jungla birocratică“ nu a fost deloc uşor. A trebuit să reînveţe multe din deprinderile cerute de civilizaţia europeană. Totuşi, cu aceeaşi tărie, acelaşi curaj şi optimism, cu care a reuşit să supravieţ uiască în Kenya, izbuteşte să construiască o nouă existenţă pentru ea şi fiica ei, Napirai, în Elveţia.

Prin intermediul scrisorilor şi ajutorului financiar, Corinne păstrează şi astăzi contactul cu familia sa kenyană. S-a şi reîntors să-i vadă, la 14 ani de la fuga sa aventuroasă, abia după ce divorţul ei de Lketinga este recunoscut şi în Kenya.

Amintiri dureroase

La întoarcerea pe plaiurile masailor, Corinne este primită de familia ei africană cu aceeaşi căldură şi dragoste pe care le-a cunoscut în cei patru ani de convieţuire. Totodată, ea asistă şi la lucrările de ecranizare a primei sale cărţi şi culege impresii, pe care le dezvăluie în noua ei carte, „Revedere în Barsaloi“.

Reluându-şi „traseul“ de altădată, Corinne reînvie amintiri plăcute, dar totodată şi dificile. În paginile acestei cărţi, autoarea aduce în discuţie nu numai problemele ei personale, precum gelozia fostului ei soţ, ci şi probleme generale, referitoare la acele obiceiuri şi ritualuri, care incomodează simţirea ei de european. Astfel, ea încearcă să aducă la lumină dezavantajele ritualului inciziei fetelor tinere înainte de căsătorie.

Puterea tradiţiilor

„Suntem conduse mai departe, la secţia de carantină, pe care o cunosc, de asemenea, foarte bine, din interior. Aceasta tocmai este în renovare, de aceea încăperile nu pot fi vizitate. Aflăm că întreaga secţie a fost mutată. Le arăt lui Albert şi lui Klaus unde am petrecut eu cinci săptămâni de carantină. Aici, în orele de vizită zilnice, eram privită, printr-un geam, de nenumă raţi vizitatori necunoscuţi. Îmi aduc aminte perfect de acele zile groaznice de singurătate. Nici un sunet de om, nici un ciripit de pasăre, nici un zgomot nu pătrundea atunci în celula mea. Şi, cu toate acestea, m-am făcut bine.

Ne întoarcem încet şi o întreb pe însoţitoarea noastră ce boli sunt tratate astăzi cel mai des. Sora răspunde: «Arsuri şi complicaţii la naştere, cauzate de incizie. Aproape zilnic văd ce urmări grave pot avea inciziile»“, îşi aminteşte Corinne, care spune că în această ţară tradiţia este foarte importantă. Întrebând-o pe însoţitoarea lor de ce se mai practică incizia, aceasta le dă un răspuns uimitor: „Unul din motive este precis puterea tradiţiei. În afară de asta, cred că bărbaţ ii consideră că prin incizie soţiile lor îşi pierd interesul pentru alţi bărbaţi şi, astfel, sunt mai ascultătoare şi mai uşor de controlat“.

Autoarea nu urmăreşte să facă o comparaţie între viaţa africană şi standardele civilizaţiei europene, ci să adune documente despre o cultură care, cu timpul, îşi va pierde din intensitate. Ea acceptă cutumele tribului Samburu, fără să încerce să- şi impună normele ei de viaţă. În această carte, autoarea se detaşează de orice emoţie şi relatează, cu un ochi obiectiv şi critic, de pe poziţie neutră.

BIOGRAFIE SUCCES EDITORIAL

Corinne Hofmann, autoarea celor trei cărţi

> Corinne Hofmann s-a născut în anul 1960, la Frauenfeld, în cantonul elveţian Thurgau, fiică a unei mame franţuzoaice şi a unui tată german. > A reuşit să facă din „Îndrăgostită de un masai“ povestea sa de dragoste şi de viaţă din Kenya, un bestseller internaţional. > Cartea a fost tradusă până acum în 23 de limbi. > Faimoasă după succesul obţinut cu această carte, Corinne Hofmann îşi continuă povestea vieţii sale în alte două cărţi: „Adio, Africa“ şi „Revedere în Barsaloi“, lansată pe piaţa editorială din Germania în anul 2005. > Toate cele trei cărţi ale ei au fost traduse şi în română. > În prezent, locuieşte în Elveţia, împreună cu fiica sa adolescentă.

SUCCES EDITORIAL

O trilogie inedită, care i-a sedus pe cititori

> „Revedere în Barsaloi“ Traducere: Mihaela Dinklage Editura: ALL; Colecţia: Cărţi adevărate; Preţ: 24,90 de lei

> „Adio, Africa“ Traducere: Mihaela Dinklage Editura: ALL Colecţia: Cărţi adevărate Preţ: 19,90 de lei

> „Îndrăgostită de un masai“ Traducere: Mihaela Dinklage Editura: ALL Colecţia: Cărţi adevărate Preţ: 30 de lei

Ne puteți urmări și pe Google News