Scandalul a început de la clădirea unde își desfășoară activitatea medicul de familie.

Mirela Gonț spune că Florin Gheorghe a amenințat-o că va mări exagerat de mult chiria pentru spațiul unde-și desfășoară activitatea, adică, pe Bulevardul 1 Mai, numărul 42, iar în cazul în care nu-i convine spațiul va fi redirecționat spre o altă activitale.

„Clădirea aparține domeniului public, este o clădire donată de un grec, cu funcțiunea stabilită, cabinet medical. Chiar și fostul primar Radu Mazăre a spus cu ani în urmă că îi place clădirea, dar nu o poate lua să îi schimbe funcțiunea pentru că există hotărâre de Consilul Local Municipal prin care aceasta are funcțiunea aceasta.

Dar directorul RAEDPP, Florin Gheorghe se pare că dorește să facă o creșă, mai sunt prin zonă multe altele. Mi-a spus așa: ‘Eu sunt aici să fac bani, am adus aici un investitor și i-a plăcut foarte mult, nu mă interesează istoricul clădirii și că plătiți chiria lunar’. Mi-a mărit chiria de la 60 de euro din 2015 la 3.000 de lei, în prezent.

Mi-a spus anul trecut în felul acesta: “Doctorițo, în patru luni de zile dispari de aici”.

Am avut actul adițional până în iunie și am cerut prelungirea, dar mi-au spus că, cuantumul chiriei s-a dublat până la aproximativ 9.000 de lei, din 31 ianuarie a anului curent. Nu știu ce s-a întâmplat cu domnul primar Decebal Făgădău, pentru eu i-am spus dânsului despre această problemă. Ba mai mult de la 1 iulie mi se triplează chiria”, a spus a medicul de familie.

Despre această situație, directorul RAEDPP, Florin Gheorghe  a spus că  i se pare ilegal faptul că, deși sunt trei cabinele medicale acolo, aceasta a făcut ce a făcut și a rămas singură în incintă, iar chiria este raportată la zona respectivă.

„În primul rând, eu nu vorbesc așa cu doamnele, nici cu domnii, nu este limbajul meu. Referitor la faptul că am vrut să deschidem acolo o creșă, era la un moment dat vorba de acest lucru, Primăria Constanța căuta spații pentru creșă în zonă, iar fiind clădirea Primăriei pe care o avem în administrare, noi am propus-o, dar au spus că e prea mică și nu se încadrează.

În clădirea aceea au funcționat trei cabinete medicale. Nu știu cum a reușit doamna, prin ce metode și mijloace pentru că ceilalți doi medici au plecat de acolo și a rămas ea singură în toată clădirea și pe toată suprafața de teren aferentă clădirii. Nu am nicio problemă că a rămas ea, putea să fie altcineva. Pe mine mă interesează ca noi, ca regie și Primăria Constanța, pentru că Primăria este a tuturor cetățenilor să încaseze o chirie corectă”, a precizat directorul RAEDPP.

,,Noi ne uităm la clădire, în stânga acesteia este liceul SNC și după, spre Far, noi mai avem încă două clădiri, date în chirie. Toate chiriile acolo sar de 2.000 de euro, doamna avea 500 de euro chiria și cu terenul mai mare. Atunci noi am spus că nu e nimeni mai cu moț în orașul acesta, indiferent cum o cheamă și la cine apelează doamna doctor și că toată lumea trebuie să plătească o chirie corectă.

Am comandat un raport de evaluare, nu eu, ci Consiliul de Administrație al Regiei. A venit raportul de evaluare, iar chiria în zona respectivă, la acea locație, ar fi în jur de 1.300 de euro cu TVA. Dacă doamna nu dorește pentru că este prea scump, poate să caute în altă parte. Până acum plătea doar pentru un singur cabinet, dar acum are trei, mi se pare ilegal, că nu știu cum de a preluat toată clădirea”, a mai spus directorul.

,,Anul trecut ne-am întâlnit eu și doamna Enache din cadrul Primăriei Constanța cu dânsa și ne-a amenințat că ne face plângeri penale dacă nu îi vindem, că ea are o cerere de cumpărare pentru această clădire, dar eu unul nu sunt de acord să vindem clădirea pentru că nu mai încasăm chiria, doamna Enache avea o problemă cu modul în care s-a făcut acest transfer de la trei cabinete, doar la unul.

Și mai este o problemă, doamna vrea să cumpere clădirea la un preț foarte mic, comparativ cu prețul cu care s-ar vinde acea clădire, raportându-ne la vechimea ei, arhitectura și implicit zona în care se află amplasamentul, deci ea ar vrea să cumpere la preț minim, pe altă lege, nu se poate așa ceva.

Doamna nu cred că citește ziarele și nu se uită la știri, fostul primar Radu Mazăre nu mai este primar, este în altă parte prietenul dânsei”, a afirmat Florin Gheorghe, potrivit focuspress.ro