Război în Ucraina, ziua 297. Volodimir Zelenski cere ajutor în gaze și electricitate. Rusia se confruntă cu probleme pe piața muncii

Război în Ucraina, ziua 297. Volodimir Zelenski cere ajutor în gaze și electricitate. Rusia se confruntă cu probleme pe piața munciiSursa foto: Ukrainean PRESIDENTIAL PRESS SERVICE

Rusia continuă să bombardeze Ucraina, lansând zeci de rachete în toate orașele. Loviturile vizează infrastructura de electricitate, dar și clădirile rezidențiale locuite de populația civilă. Noi explozii au fost înregistrate în capitala Kiev. În acest context, Volodimir Zelenski solicită ajutorul Uniunii Europene pentru a acoperi necesarul de gaze naturale și energie electrică. Pe frontul de luptă, analiștii militari din Occident estimează că Ucraina poate elibera orașul Melitopol, dând o lovitură grea armatei ruse.

Rusia a lansat vineri zeci de rachete în întreaga Ucraină, lăsând fără electricitate al doilea oraș ca mărime al țării și lovind infrastructuri esențiale din sud. În aceste condiții, președintele ucraineanVolodimir Zelenski a declarat că țara sa are nevoie de două miliarde de metri cubi de gaz și de electricitate în valoare de 800 de milioane de euro. Doar astfel poate acoperi necesarul de energie în contextul bombardamentelor cu care se confruntă infrastructura energetică a țării.

„Avem nevoie sprijin în special pentru a cumpăra cantitatea de gaz folosit pentru a compensa pagubele produse de loviturile rusești asupra altori tipuri de generare [a electricității]”, a afirmat Volodimir Zelenski.

El a avut o aparișie, prin apel video la Consiliul Uniunii Europene.

Jurnalist CNN, despre interviul cu Volodimir Zelenski. Liderul de la Kiev: „Sprijinul puternic al SUA este vital” 

Sursa foto: administratia-prezidentiala

Ucraina poate prelua controlul în Melitopol

Analiștii militari occidentali sunt de părere că Ucraina are resurse pentru a elibera orașul Melitopol, situate în partea de sud-est a țării. Iar acest lucru ar reprezenta, metaforic vorbind, un adevărat croșeu de stânga aplicat forțelor rusești din sudul Ucrainei, după cum scrie The New Voice of Ukraine.

Forțele armate ucrainene și-au intensificat loviturile și atacurile din jurul orașului, dar și asupra unor ținte aflate pe teritoriul acestuia.

În Melitopol locuiau aproape 150.000 de locuitori înainte de izbucnirea acestui război, în februarie. Melitopol a fost unul dintre primele orașe ucrainene ocupate de armata rusă, încă din 27 februarie.

Orașul a devenit devenit parte a așa-numitului „pod terestru” de-a lungul Mării Azov care leagă Crimeea de teritoriile ucrainene ocupate din sudul țării. Astfel, Melitopol se află la intersecția a două autostrăzi cheie și a unei căi ferate importante care leagă Rusia de Crimeea.

Dacă forțele Kievului reușesc eliberarea Melitopolului și recâștigarea controlului asupra celor mai importante hub-uri de transport ale orașului, aprovizionarea trupelor rusești din tot sudul Ucrainei se va complica.

Armata Rusiei, supranumită „Gâsca slabă”. Este delir pe rețelele sociale din China. Foto

Sursa foto: 163948092 © Bumbleedee | Dreamstime.com

Rusia se confruntă cu un deficit de forță de muncă

Rusia se confruntă cu mari probleme legate de forța de muncă, după mobilizarea decretată de Vladimir Putin, în luna octombrie. Aproximativ 300.000 de bărbați au fost recrutați în armată, pentru a fi trimiși în Ucraina. Alte zeci de mii de ruși au fugit în țările învecinate, abandonându-și locurile de muncă, de teamă să nu fie trimiși pe front.

În aceste condiții, guvernatoarea Băncii Centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina, a avertizat că țara se confruntă cu o lipsă tot mai mare de forță de muncă, relatează The Moscow Times.

„Mediul extern pentru economia rusă rămâne dificil și restrânge semnificativ activitatea economică”, a transmis Banca Centrală.

Rata șomajului din țară a atins cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată, însă capacitatea de extindere a producției este limitată de condițiile de pe piața muncii. Oficialii Băncii Centrale de la Moscova au mai avertizat că majorarea salariilor în termeni reali ar putea depăși în curând creșterea productivității.

„Capacitatea de a extinde producția în economia rusă este în mare măsură limitată de condițiile de pe piața muncii”, a mai transmis Banca Centrală.

Elvira Nabiullina a precizat că, potrivit estimărilor, inflația anuală va scădea de la 12% în 2022 la 5-7% anul viitor, urmând ca în 2024 să revină la nivelul de dinaintea războiului. Banca Centrală a Rusiei a menținut dobânda-cheie la 7,5%.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Acvertismentul NATO cu privire la război

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat, înr-un interviu acordat AFP, că Rusia se pregăteşte de un război d elungă durată împotriva Ucrainei.

Deși, la aproape 10 luni de la declanșarea invaziei, forţele de la Kiev au provocat pierderi foarte dure și au eliberat mai multe teritorii, „nimic nu indică faptul că Putin a renunţat la obiectivul său de a controla Ucraina”, a spus șeful NATO.

„Nu trebuie să subestimăm Rusia. Ea se pregăteşte pentru un război lung. Vedem că încearcă să mobilizeze mai multe forţe, că este pregătită să sufere şi numeroase pierderi, că încearcă să aibă acces la mai multe arme şi muniţii. Trebuie să înţelegem că preşedintele Putin este gata să fie în acest război multă vreme şi să lanseze noi ofensive”, a declarat Jens Stoltenberg.

Ţările NATO, cu SUA în frunte, au furnizat Ucrainei arme în valoare de miliarde de dolari, care au ajutat-o să reziste forţelor ruse.