Război în Ucraina, ziua 222. Stoltenberg: Capacitatea Ucrainei s-a văzut în Lyman. Se dau lupte pe viață și pe moarte

Război în Ucraina, ziua 222. Stoltenberg: Capacitatea Ucrainei s-a văzut în Lyman. Se dau lupte pe viață și pe moarteSursa foto: dreamstime

Secretarul general al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, Jens Stoltenberg, a declarat duminică, într-un interviu acordat postului NBC, că preluarea de către Ucraina a orașului strategic cheie Lyman din Donețk arată capacitatea Kievului de a riposta împotriva forțelor inamice.

Stoltenberg a susținut că această mișcare este o dovadă a „curajului'', „vitejiei" și „abilităților" ucrainene, menționând că aceasta arată, de asemenea, eficiența armelor furnizate Kievului de către Statele Unite și aliații săi. „Am văzut că au fost capabili să cucerească un nou oraș, Lyman, iar acest lucru demonstrează că ucrainenii fac progrese", a declarat Stoltenberg.

Vorbind despre cererea de aderare a Ucrainei la NATO, secretarul general a subliniat că este necesar să se ajungă la un consens între toate cele 30 de state membre înainte ca aderarea țării să fie aprobată, potrivit Baha.com.

Căderea nodului feroviar din Ucraina amenință câștigurile de război ale Rusiei

În timp ce trupele rusești se retrag după ce au pierdut orașul ucrainean cheie Lyman, ele trebuie să stabilească o nouă linie de front pentru a-și proteja victoriile care se diminuează - dar o rută de aprovizionare cheie a fost deja tăiată, informează AlJazeera.

Liniile de cale ferată din nord-estul Ucrainei converg la Kupiansk Vuzlovyi înainte de a se îndrepta spre sud, spre Svatove, în regiunea Luhansk, revendicată acum de Moscova ca teritoriu rusesc anexat.

În timpul primelor șase luni ale invaziei rusești din acest an în Ucraina, trenurile care treceau prin imensele hale de triaj din Kupiansk Vuzlovyi transportau provizii către sud pentru forțele de ocupație.

Dar acum, soldații care patrulează în gara modernă - deși puternic avariată - sunt ucraineni, iar șinele sunt tăcute.

„Acest loc a fost întotdeauna considerat un obiectiv de importanță strategică, este un punct de legătură cu calea ferată și cu mărfurile", a declarat „Rosomakha", un soldat poreclit „Wolverine".

Peste 180 de bărbați care încercau să scape de recrutare au fost opriți la frontiera rusă

Rusia a împiedicat deja peste 180 de bărbați să treacă granița spre Georgia vecină pentru a scăpa de mobilizarea parțială ordonată recent de președintele Vladimir Putin, a anunțat agenția de presă Interfax.

Bărbaților le-a fost înmânat un aviz de încorporare direct la punctul de trecere a frontierei Verkhny Lars, a precizat raportul, citând biroul comisarului forțelor armate din republica constitutivă rusă Osetia de Nord din Caucaz, care se învecinează cu Georgia.

De asemenea, s-a anunțat că vor fi sporite controalele la frontieră asupra bărbaților de vârstă de recrutare.

Între timp, Ministerul rus al Apărării a anunțat că recruții vor trebui să urmeze un antrenament în „zonele din spate” ale zonei de luptă.

Papa face apel la încetarea „spiralei de violență și moarte”

Papa Francisc a făcut un apel pasionat către președintele rus Vladimir Putin pentru a opri „această spirală a violenței și a morții" în Ucraina.

De asemenea, el i-a cerut lui Zelenski să fie deschis la orice „propunere serioasă de pace".

Rusia a bombardat sâmbătă orașul natal al lui Zelenski

Guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, Valentyn Reznichenko, a declarat că forțele ruse au folosit drone kamikaze pentru a bombarda orașul Kryvyi Rih, sâmbătă, la scurt timp după miezul nopții.

Potrivit oficialului, două etaje ale unei școli din centrul orașului au fost distruse, însă nu au fost raportate răniți.

Krîvîi Rih este orașul natal al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.