Șeful serviciilor de informații militare din Ucraina a anunțat colapsul forțelor armate ale lui Vladimir Putin. Nu va dura mult și militarii vor ajunge să atingă declinul absolut. Se va întâmpla până la sfârșitul anului 2022, a susținut Kirilo Budanov, precizând că Rusia are suficient combustibil, muniție și echipament militar doar pentru a susține încă șapte luni de efort total în războiul declanșat.
În ciuda faptului că forțele armate rusești au capturat recent cea mai mare parte a orașului Liman, din nordul regiunii Donețk, imaginile de pe rețelele de socializare arată tancuri vechi T-62 în trenuri care se îndreaptă spre linia frontului din Ucraina. Se crede că tancurile au în jur de 60 de ani vechime și au fost văzute scoase din depozite din cauză că Vladimir Putin are nevoie de întăriri și noi arme. Unii spun că acesta este un indicator uriaș al faptului că arsenalul Kremlinului a fost decimat.
Soldații lui Putin vor intra în colaps până la sfârșitul anului
Șeful serviciilor de informații militare din Ucraina, Kirilo Budanov, a prezis că, până la începutul anului 2023, forțele armate ale președintelui Vladimir Putin vor fi efectiv epuizate. Punctul culminant va fi în a doua parte a lunii august 2022, a susținut el. Atunci, soldații ruși vor colapsa, iar asta deoarece vor rămâne fără muniție.
„Majoritatea acțiunilor active de luptă se vor fi încheiat până la sfârșitul acestui an. Ca urmare, vom reînnoi puterea ucraineană în toate teritoriile noastre pe care le-am pierdut, inclusiv Donbas și Crimeea”, a declarat șeful serviciilor de informații militare de la Kiev.
Evaluarea de informații a Ministerului britanic al Apărării (MoD) arată că Gruparea de Forțe Sudice a Rusiei va primi tancuri T-62, iar prezența lor „evidențiază lipsa de echipamente moderne și pregătite pentru luptă a Rusiei”. Forțele ucrainene vor distruge probabil tancurile cu grenade propulsate de bază și nu vor fi nevoite să folosească armamentul lor sofisticat pentru a distruge vehiculele decrepite, potrivit actualizării efectuate de instituția guvernamentală britanică.
Rusia a pierdut în trei luni de război în Ucraina 1.300 de tancuri, peste 3000 de vehicule blindate, 600 de piese de artilerie și aproape 30.000 de soldați, arată informații ucrainene, neconfirmate.
Moscova ține cu dinții de teritoriile cucerite în Ucraina
În ciuda previziunilor lui Kirilo Budanov, potrivit cărora forțele lui Vladimir Putin vor intra în colaps până la sfârșitul anului 2022, senatorul de la Kremlin Andrei Turchak a declarat: „Am vrut să spun încă o dată că Rusia este aici pentru totdeauna. Nu ar trebui să existe niciun dubiu în această privință. Nu va exista o întoarcere în trecut”.
Dar, pe de altă parte, trebuie precizat că, în urmă cu doar câteva zile, Vladimir Putin a semnat un decret prin care a eliminat vârsta maximă de recrutare în armată, lucru care cu siguranță nu a avut loc la întâmplare.
Duma rusă a votat pentru a elimina limita superioară de vârstă pentru conscripția militară, astfel încât orice bărbat cu vârsta de peste 18 ani să poată servi în armată. Înainte de această decizie, oricui avea peste 40 de ani îi era interzis să lupte.
Ministerul Apărării a informat că, în primele trei luni de război, Rusia a suferit probabil „un număr de morți similar cu cel înregistrat de Uniunea Sovietică în timpul războiului său de nouă ani din Afganistan”. Instituția guvernamentală britanică a precizat că o combinație de „tactici slabe la nivel scăzut, acoperire aeriană limitată, o lipsă de flexibilitate și o abordare de comandă pregătită să consolideze eșecul și să repete greșelile” a condus la această rată ridicată a victimelor.
Rusia scoate din depozite armele din arsenalul sovietic
Tancurile T-62, care au fost folosite pentru prima dată în anul 1962, au fost văzute fiind transportate cu trenul în orașul Melitopol din sudul Ucrainei. Armata ucraineană a susținut că, în urma pierderilor din timpul ostilităților, inamicul rus „a fost forțat să retragă” tancurile T-62 din depozite „pentru a recruta grupuri tactice de batalioane de rezervă care se formează pentru a fi trimise în Ucraina”, relatează The Mirror.
În doar o săptămână, 70 de tancuri rusești au fost raportate ca fiind distruse de artileria ucraineană în timp ce încercau să traverseze un râu. Ucraina susține că peste 1.300 au fost distruse, iar serviciile de informații din surse deschise confirmă că doar 700 s-au aflat într-o astfel de situație.