Tensiunile dintre statele care dețin primele două armate ca mărime din NATO au atins cote dramatice, după ultimele evenimente din Turcia. Hotărârile recentului summit de la Varșovia, în care s-au stabilit măsuri de consolidare a flancului estic al Alianței, ca răspuns la agresivitatea Moscovei, devin caduce, dacă Turcia nu mai este un aliat sigur.

Statele Unite au fost din primele ore ale loviturii de stat din Turcia alături de regimul Erdogan. Într-un comunicat al Casei Albe se arăta:

„Președintele și secretarul de stat au convenit că toate părțile din Turcia trebuie să sprijine guvernul ales în mod democratic.”

Zicala „nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită” nu a întârziat să se adeverească încă o dată. La scurt timp după ce a pus din nou mâinile pe pârghiile puterii (dacă le-a pierdut vreodată!), regimul de la Ankara a aplicat două lovituri în moalele capului administrației Obama.

Sâmbătă la prânz, premierul Binali Yildirim a cerut extrădarea lui Fethulah Gülen, căruia Ankara îi pune în cârcă organizarea puciului, pe un ton care semăna mai mult a ultimatum:

„Fethulah Gülen este liderul unei organizații teroriste. Orice țară care îl susține nu este prieten al Turciei și va fi în război cu Turcia.”

Cum Gülen trăiește în Statele Unite, este evident că șeful guvernului turc a anunțat Washingtonul că se va afla în război cu Ankara, dacă nu îl extrădează pe liderul religios, fost prieten la cataramă cu Erdogan.

După câteva ore, sâmbătă spre seară, într-un discurs la Istanbul, în fața a mii de susținători, Erdogan însuși a întărit:

„Statele Unite – trebuie să extrădați această persoană! Fac un apel către America, fac un apel la președinte (Obama – n.r.): D-le Președinte, v-am spus personal fie să-l expulzați, fie să ne predați direct nouă această persoană care trăiește pe 400 de acri de pământ în Pennsylvania. V-am spus că este implicat în pregătirea unui puci, dar nu m-ați ascultat. Astăzi, după lovitura de stat, o spun din nou: Predați-l Turciei pe acest om care locuiește în Pennsylvania!”

Ultimatumul dat de regimul Erdogan pune administrația Obama într-o situație teribil de ingrată. Ion Cristoiu observă just:

„E un şah spectaculos dat Americii:

1) Dacă America îl extrădează pe Gülen, căcăcioşenia ei va fi răsunătoare pe plan mondial. 2) Dacă nu-l extrădează, Erdogan are în spate suportul popular pentru a trece la lovirea intereselor politico - americane în zonă, în beneficiul Rusiei.”

Doar că Erdogan nu a mai așteptat ca America să se dezmeticească după prima lovitură de măciucă și a aplicat-o pe a doua: baza aeriană de la Incirlik a fost închisă, iar Statele Unite s-au trezit private de principala rampă de lansare pentru operațiunile sale anti-teroriste din Siria și Irak.

Șantajul este evident: dacă nu îl predau pe Gülen, americanii riscă să piardă inițiativa pe care păreau să o fi câștigat în ultimele săptămâni în Orientul Mijlociu.

Deși secretarul de presă al Pentagonului, Peter Cook, a încercat să minimalizeze situația, aceasta este de o gravitate extremă. Christopher Harmer, analist la Institute for The Study of War din Washington, avertizează că, dacă închiderea bazei se prelungește la mai mult de patru zile, pagubele pentru americani vor fi enorme:

„O întrerupere de 48 până la 72 de ore nu ar trebui să aibă un efect negativ prea mare, însă dacă este mai lungă de 96 de ore, atunci va avea un impact uriaș, și cu cât va dura mai mult, cu atât impactul va fi mai mare.”

Cât timp Incirlîk rămâne închisă, Statele Unite vor trebui să se limiteze la aeroporturile puse la dispoziție de Irak și la portavionul USS Dwight D. Eisenhower, aflat în Golful Persic. Un alt portavion, USS Harry S. Truman, a părăsit estul Mediteranei luna trecută, întorcându-se la baza sa de la Norfolk, Virginia, pe 13 iulie.

Statele Unite vor fi nevoite să reducă drastic misiunile dronelor în Siria, deoarece nu dispune de drone capabile să decoleze și să aterizeze pe portavioane.

Blocarea bazei de către turci mai înseamnă și blocarea la sol a avioanelor A-10, cele mai maniabile aparate de care dispun americanii pentru a acorda sprijin aerian forțelor terestre care luptă cu ISIS.

Însă, dincolo de impactul strategic negativ pe care închiderea bazei de la Incirlîk îl are pentru operațiunile americane în Orientul Mijlociu, cel mai dramatic este că s-a ajuns la asemenea tensiuni între primele două armate ca mărime ale NATO.

În strategia nord-atlantică, Turcia ar trebui să îndeplinească rolul preponderent în apărarea flancului estic, considerat în acest moment punctul nevralgic al Alianței, în condițiile creșterii agresiunii Rusiei. Or, o Turcie nesigură poate arunca în aer toată strategia decisă la summit-ul NATO de acum zece zile.

Iar Turcia, în loc de alianță, pare mai degrabă să se afle în război cu Statele Unite. Iar afirmațiile unor proemienți oficiali de la Ankara (de exemplu Suleiman Soylu, ministrul turc al Muncii) că Washingtonul s-ar fi aflat în spatele loviturii de stat nu fac decât să toarne cisterne de gaz peste ditamai pălălaia geo-strategică.