Israelul va intensifica operaţiunile militare din sectorul Khan Younes, în sudul Fâşiei Gaza. Informația a fost prezentată de ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant. În acest context, reprezentanții ONUl susțin că războiul nu trebuie extins în această zonă.
Război în Israel, ziua 96. Șase geniști, rezerviști IDF au fost uciși într-o explozie accidentală în timp ce demolau un tunel Hamas. Incidentul a avut loc în timpul unui tur media condus de IDF. Jurnaliștii au fost martori la explozie.
Oficialii israelieni se pregătesc să extindă operațiunile militare în zona de sud a Fâșiei Gaza. Ministrul Apărării Yoav Gallant a subliniat că acțiunile din sectorul Khan Younes, în sudul Fâşiei Gaza, „se vor intensifica şi vor continua”. Spitalul Al Aqsa din Gaza a comunicat că a primit zeci de răniți din zona centrală a enclavei, după atacurile aeriene intense efectuate de IDF în timpul nopții.
Totodată, oficialul israelian insistă pe creşterea „presiunii asupra Iranului”, despre care spune că este „crucială”. O astfel de presiune „ar putea împiedica o escaladare regională” pe alte fronturi, a declara Yoav Gallant. Temerile privind o escaladare regională a ostilităţilor dintre Israel şi alţi inamici ai săi, susținuți de Iran au sporit în ultima vreme.
„A spori presiunea asupra Iranului este crucial şi ar putea împiedica o escaladare regională pe alte teatre de operaţiuni”, a spus Gallant, citat într-un comunicat al guvernului israelian publicat după întrevederea sa cu responsabilul american.
Război în Israel, ziua 96. ONU nu dorește extinderea conflictului în sudul Gazei
Oficialii ONU spun că luptele dintre IDF și Hamas nu trebuie să se extindă în sudul Fâșiei Gaza. Șefa Biroului ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA), Gemma Connell, făcut aceste declarații la Rafah.
„Acest conflict nu poate ajunge la Rafah pe scară largă”, a spus Connell.
Linia de demarcaţie între Egipt şi Fâşia Gaza trece prin oraşul Rafah, iar înainte de conflictul început în 7 octombrie, aproximativ 280.000 de persoane trăiau în partea palestiniană a oraşului. În prezent, aproximativ 1,5 milioane de oameni se află acolo refugiați din cauza luptelor din enclava palestiniană.
Armata israeliană susține că se concentrează pe distrugerea structurilor Hamas din centrul şi sudul Fâşiei Gaza. Loviturile aeriene sunt aproape zilnice la Rafah, iar peste 130 de angajaţi ai ONU şi-au pierdut viaţa în confruntările militare.
Blinken respinge acuzațiile de genocid la adresa Israelului
Secretarul de stat american Antony Blinken respinge acuzațiile de genocid formulate de Africa de Sud împotriva Israelului. El a precizat că armata israeliană nu a comis un genocide împotriva palestinienilor, astfel că acuzațiile sunt lipsite de valoare. El a făcut aceste comentarii într-o conferinţă de presă la Tel Aviv după o întrevedere cu premierul Benjamin Netanyahu.
În procesul intentat la Curtea Internaţională de Justiţie, Israelul este acuzat de genocid împotriva palestinienilor din Fâşia Gaza.
Audierile în acest caz, înaintat de Africa de Sud, urmează să înceapă joi şi să se concentreze pe numeroşii civili morți. Oficialii Hamas din Fâșia Gaza susțin că au fost uciși, în confruntări, peste 23.000 de locuitori în cele trei luni de război.
Președintele israelian Itzhak Herzog a acuzat Africa de Sud de ipocrizie şi i-a mulţumit Washingtonului pentru sprijinul acordat Israelului.
Război în Israel ziua 96. SUA susține autoguvernarea palestinienilor
Anthony Blinken a spus că palestinienii trebuie să poată reveni la căminele lor cât mai curând posibil dacă vor exista condiţiile necesare. Oficialul american a precizat că Statele Unite se opun oricărei propuneri de relocare a palestinienilor în afara Fâşiei Gaza. Totodată a arătat că Autoritatea Palestiniană are responsabilitatea de a se reforma.
Blinken a precizat că Israelul acceptă principiul unei misiuni ONU de evaluare a situaţiei din nordul Fâşiei Gaza. Aceasta ar urma să stabilească în ce condiții palestinienii strămutați din cauza războiului pot reveni.
„Am căzut de acord astăzi asupra unui plan ce le permite Naţiunilor Unite să desfăşoare o misiune de evaluare care va determina ce trebuie făcut pentru a le permite palestinienilor strămutaţi să revină în deplină securitate la căminele lor în nord”', a explicat Antony Blinken.
Pe de altă parte, oficialul american a subliniat că Israelul trebuie să renunţe la măsurile care subminează capacitatea palestinienilor de a se autoguverna.
„Israelul trebuie să fie un partener al responsabililor palestinieni dornici să-şi conducă poporul să trăiască în pace, alături de vecini”, a insistat Blinken.
Air France reia cursele spre Tel Aviv
Compania Air France va relua zborurile către Israel începând cu ziua de 24 ianuarie. Vor fi trei curse pe săptămână, conform anunțului făcut de un purtător de cuvânt al companiei aeriene. Air France este unul dintre ultimii transportatori străini care pune capăt suspendării în timpul războiului Israelului cu gruparea palestiniană Hamas, transmite CNBC.
Air France va opera cele trei zboruri săptămânale de la Paris la Tel Aviv, folosind aeronave Airbus A350,.
Transportatorii străini au oprit zborurile către Israel la începutul războiului din 7 octombrie.
Lufthansa, Elveţia şi Austria şi-au reluat zborurile către Israel săptămâna aceasta.