Război în Israel, ziua 92. Ajutoare umanitare, parașutate în Gaza

Sursa foto: X (Twitter)

O nouă zi de război în Fâșia Gaza, între Israel și teroriștii Hamas. Operațiunea militară a armatei israeliene va intra într-o nouă etapă, așa cum au anunțat comandanții militari. Noua strategie se bazeză pe lovituri mai bine țintite în zona de nord a enclavei şi pe o urmărire continuă a capilor Hamas în sud.

Război în Israel, ziua 92. Armata israeliană IDF își reduce intensitatea operațiunilor militare din Gaza, sub presiunea internațională. Drept urmare, noua strategie se bazează pe lovituri bine țintite zona de nord. De asemenea, urmează și o urmărire continuă a liderilor Hamas în sud.

Ofensiva israeliană a ucis peste 22.000 de persoane în cele trei luni de război, potrivit autorităţilor palestiniene controlate de Hamas. Din cauza luptelor, cea mai mare parte a populaţiei și-a părăsit locuinţele şi s-a refugiat în tabere umanitare.

Război în Israel, ziua 92.Hezbollah ameninţă cu o ripostă

În acest context, când liderii Hamas sunt vânați peste tot, Hezbollah amenință cu riposta. Hassan Nasrallah, șeful organizației, a vorbit despre confruntări „pe câmpul de luptă”. Acesta a reclamat asasinarea numărului doi politic al Hamas, Saleh al-Arouri, la Beirut, în urmă cu câteva zile. Nasrallah a dat asigurări că mişcarea Hezbollah va „răspunde” pe „câmpul de luptă”.

Saleh al-Arouri şi şase oficiali Hamas au fost ucişi marţi seara într-un atac atribuit Israelului. O lovitură aeriană, cu dronă, a vizat un birou al mişcării islamiste, aliata Hezbollahului.

„Nu putem păstra tăcerea asupra unei încălcări de această magnitudine, pentru  că ar însemna că tot Libanul va fi expus. (...) Combatanţii noştri din toate zonele de frontieră (...) vor răspunde acestei încălcări periculoase”, a spus Hassan Nasrallah.

Confruntări violente între Israel și Hezbollah

Luptele dintre Israel şi Hezbollah au crescut în intensitate în ultima perioadă. Organizația islamistă din Liban susține că acţionează în semn de solidaritate cu Hamas. Confruntările sunt limitate în zone de frontieră din sudul Libanului, semn că nici una dintre părți nu dorește o escaladare, dincolo de declarațiile belicoase.

Ele s-au soldat cu 175 de morţi în Liban, 129 de combatanţi Hezbollah şi 20 de civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP. În nordul Israelului, nouă militari şi cinci civili au fost ucişi, potrivit autorităţilor.

Emisari din Occident depun eforturi să evite o generalizare a războiului la frontiera dintre cele două ţări. Aceștia au propus o soluţionare a litigiului frontalier între Liban şi Israel, potrivit unor surse diplomatice occidentale.

Sursa foto: X (Twitter)

Război în Israel, ziua 92. Ajutoare umanitare în Gaza

Franţa şi Iordania au paraşutat, într-o operaţiune de noapte, cu două avioane de transport militar de tip C-130, şapte tone de ajutoare umanitare şi sanitare în Fâşia Gaza. Acestea sunt destinate celor aproximativ 2,4 milioane de locuitori cărora le lipsesc bunurile de strictă necesitate.

Anunțul a fost făcut de preşedintele francez Emmanuel Macron, relatează AFP.

„Situaţia umanitară rămâne critică în (Fâşia) Gaza. Într-un context dificil, Franţa şi Iordania au livrat pe cale aeriană ajutoare destinate populaţiei şi celor care o ajută”, a anunțat Macron, pe X.

Palatul Élysée a anunțat că lansarea a avut loc în noaptea de joi spre vineri, cu două avioane de transport militar de tip C-130. Unul a fost francez, iar cel de-al doilea iordanian. La operațiune au participat echipaje mixte iordaniene şi franceze în ambele aeronave.

Manifestări pro-palestinene în Yemen

O mulţime uriaşă de yemeniţi a participat la un marş de solidaritate cu palestinienii din Gaza. Demonstrația a avut loc în capitala Sanaa, aflată sub controlul rebelilor houthi. Astfel de manifestații sunt organizate periodic de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas.

Susţinuţi de Iran, inamicul Israelului, rebelii houthi au intensificat atacurile în Marea Roşie împotriva navelor comerciale. Ei au revendicat atacurile cu rachete care au fost interceptate în această zonă tranzitată de 12% din comerţul maritim mondial.

Potrivit purtătorului de cuvânt al rebelilor houthi, Mohammad Abdel Salam, manifestaţia „este cea mai mare” de la începutul mitingurilor săptămânale. Steaguri palestiniene şi pancarte cu mesaje de sprijin pentru palestinieni au fluturat pe un val uman din care a apărut sloganul „Moarte Americii, moarte Israelului”.

Manifestaţii importante au avut loc şi în alte guvernorate yemenite aflate sub controlul rebelilor houthi care ocupă zone mari ale ţării.