Război în Israel Ziua 298. Mesaj optimist de la Casa Albă. Un conflict cu Hezbollah poate fi evitat
- Ionel Sclavone
- 30 iulie 2024, 06:25
Război în Israel Ziua 298. Oficialii de la Casa Albă sunt optimiști și cred că un conflict mai amplu, între Israel și Hezbollah poate fi evitat. Ministrul israelian al Apărării i-a transmis omologului său american că gruparea din Liban va fi trasă la răspundere pentru atacul cu rachetă.
O rachetă de proveniență iraniană, lansată de Hezbollah, din Liban, a lovit un teren de fotbal de pe Înălțimile Golan, din orașul druz Majdal Shams. În acest atac al teroriștilor au murit 12 tineri, iar alți câteva zeci au fost răniți.
Război în Israel Ziua 298
Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a vorbit cu omologul său de la Pentagon, Lloyd Austin. El a declara că Hezbollah, susţinut de Iran, va fi tras la răspundere pentru atacul cu rachetă. În acest atac au murit 12 tineri, pe un teren de fotbal de pe Înălţimile Golan, informează Reuters.
Informația a fost prezentată de biroul lui Yoav Gallant.
„Ministrul Gallant a remarcat că atacul de sâmbătă este o escaladare semnificativă şi că Hezbollah, un proxy al Iranului, va fi tras la răspundere”, a spus biroul său.
Hezbollah, aliată a Iranului, a deschis un front împotriva Israelului, la graniţa cu Libanul sub pretextul susținerii grupării Hamas. După atacul de sâmbătă, premierul Benjamin Netanyahu a promis un „răspuns dur”.
Hezbollah’s terrorism doesn't differentiate between age, religion, ethnicity or gender.
We mourn the loss of 12 children from Majdal Shams who were murdered playing soccer on Saturday. pic.twitter.com/6rK9DNh50J
— Israel Defense Forces (@IDF) July 28, 2024
Millar Maadad al-Shaar, 10
Alma Ayman Fakhr al-Din, 11
Naji Taher Halabi, 11
Yazan Naif Abu Salah, 12
Izil Nashat Ayoub, 12
Finis Adham Safadi, 12
John Wadie Ibrahim, 13
Hazem Akram Abu Salah, 15
Fajr Laith Abu Salah, 16
Amir Rabi Abu Salah, 16
Nazem Fakher Saeb… pic.twitter.com/GQ3ElGYvQk
— Israel Defense Forces (@IDF) July 28, 2024
Statele Unite, mesaj liniștitor
Casa Albă s-a declarat încrezătoare că un război între Israel şi Hezbollah, ar putea fi evitat. Aceasta chiar dacă tensiunile s-au amplificat în regiune, în urma atacului de sâmbătă asupra Platoului Golan anexat, transmite AFP. Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, John Kirby, s-a arătat încrezător că poate fi evitat un conflict.
„Nimeni nu vrea un război extins şi sunt încrezător că putem evita un astfel de rezultat. (...) Deşi am auzit cu toţii despre acest război total de mai multe ori în ultimele zece luni, aceste predicţii au fost exagerate. Sincer, credem şi astăzi că sunt exagerate”, a declarat John Kirby.
De mai multe luni, comunitatea internaţională se arată îngrijorată că războiul va escalada în regiune, după operațiunile militate din Fâşia Gaza, dintre Israel şi Hamas.
„Nimic nu indică, în acest moment, că va avea un impact semnificativ” asupra discuţiilor privind încetarea focului, a spus John Kirby.
🇮🇷🇮🇱 Iran has warned Israel of "serious consequences" if it attacks Lebanon, according to President Masoud Pezeshkian during a call with Macron.
This comes after Israel accused Hezbollah of a rocket attack in the Golan Heights that killed 12 children and teenagers, an… pic.twitter.com/Tt4luLze56
— Royal FM 94.3 Kigali (@RoyalFMRwanda) July 29, 2024
Război în Israel Ziua 298. Macron intervine pe lângă președintele Iranului
Preşedintele Emmanuel Macron a discutat telefonic cu noul preşedinte iranian Masoud Pezeshkian. El i-a comunicat că trebuie să facă totul pentru a evita o escaladare militară în Orientul Mijlociu. Liderul francez a făcut referire la escaladarea tensiunilor dintre Israel şi Liban, după ultimul atac cu rachetă. Macron a cerut Iranului să nu mai acorde sprijin actorilor destabilizatori din zonă.
Liderul francez a mai cerut Teheranului să dea dovadă de reţinere pentru că un alt război ar avea consecinţe devastatoare. El i-a cerut, de asemenea, preşedintelui iranian să pună capăt escaladării programului nuclear iranian, propunând o soluţie diplomatică.
Preşedintele Macron l-a felicitat pe omologul său, un reformator ales pe 5 iulie, pentru preluarea mandatului. El a afirmat că sunt necesare schimbări reale în Iran. I-a comunicat, de asemenea, că eliberarea imediată a celor trei cetăţeni francezi ţinuţi ostatici în închisorile iraniene de doi ani este o cerinţă inevitabilă. Aceasta este o condiţie sine qua non pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre Paris şi Teheran.
My photos from Majdal Shams. Pain and devastation for this Druze community in the Golan Heights. pic.twitter.com/6S5vOmX50Z
— Trey Yingst (@TreyYingst) July 28, 2024
Iranul a avertizat Israelul să nu atace Hezbollah
Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a avertizat că Israelul comite „o greşeală gravă” dacă va ataca Hezbollah care replică la atacul în care au murit 12 copii. El a făcut acete afirmații în cadrul convorbirii cu Emmanuel Macron, transmite AFP.
„Regimul sionist va comite o greşeală gravă, cu consecinţe grele, dacă va ataca Libanul”, a afirmat Pezeshkian, potrivit site-ului preşedinţiei iraniene.
De altfel, încă de duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Nasser Kanani, a avertizat cu privire la consecinţele unui atac de răzbunare în Liban. Guvernul de la Tel Aviv acuză mișcarea teroristă susținută de Iran pentru moartea celor 12 copii.
În timpul discuţiei cu președintele Macron, Pezeshkian a criticat Israelul pentru că a încălcat cadrele şi legile internaţionale, acuzând crime împotriva palestinienilor. Iranul este un susținător al grupărilor teroriste Hamas și Hezbollah. Înălţimile Golan lovite de racheta Hezbollah sunt o regiune strategică la răscrucea a trei ţări (Siria, Liban, Israel), în mare măsură cucerită de Israel în 1967.