În primele ore ale dimineții de sâmbătă, martorii au raportat lovituri israeliene în Fâșia Gaza, care se confruntă cu o criză umanitară majoră, cu foamete, şi unde 75% din cei aproximativ 2,4 milioane de locuitori au fost strămutaţi, potrivit ONU.
Israelul a raportat moartea a opt soldați în Gaza
Serviciul de presă al Forțelor de Apărare ale Israelului a raportat moartea a opt soldați într-o explozie în sudul Fâșiei Gaza. Cei opt soldaţi au fost ucişi în explozia vehiculului lor, un transportor blindat de tipul Namer, în apropiere de Rafah, în sudul Fâşiei Gaza. Aceşti opt soldaţi "au căzut în cursul unei activităţi operaţionale în sudul Fâşiei Gaza", a indicat armata într-un comunicat. Printre cele opt victime care şi-au pierdut sâmbătă viaţa, se află şi căpitanul Wassem Mahmoud, de 23 de ani, precizează comunicatul armatei.
"Familiile lor au fost anunţate", a indicat armata.
Potrivit serviciului de presă al Forțelor de Apărare ale Israelului, numărul total de soldați israelieni uciși de la escaladarea conflictului palestino-israelian a ajuns la 650.
Anterior, aripa armată a Hamas a declarat că luptătorii au prins în ambuscadă un vehicul blindat de transport de trupe, ucigând și rănind un număr de soldați israelieni, în zona Tel al-Sultan din vestul Rafah, unde forțele israeliene înaintează de săptămâni, relatează Al Arabiya.
Totodată, Brigăzile al-Qassam, aripa armată a Hamas, au revendicat tirul cu rachete asupra teritoriului israelian, foarte aproape de Fâşia Gaza.
ONU: Depozitele din Rafah - Gaza - rămân fără provizii
Directorul executiv adjunct al Programului Alimentar Mondial, Karl Skau, este îngrijorat de deteriorarea situației din sudul Fâșiei Gaza din cauza epuizării stocurilor de alimente din depozitele din Rafah.
„Ne-am aprovizionat înainte de operațiunea de la Rafah pentru a oferi oamenilor mâncare, dar stocurile încep să se epuizeze și nu avem același acces de care avem nevoie și pe care îl aveam înainte”, a spus el, citat de Reuters.
Skau a remarcat că problema este exacerbată de numărul mare de refugiați, întrucât aproximativ „1 milion de oameni sunt înghesuiți într-un spațiu îngust”.
Șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, mai spune că peste 8.000 de copii mici din Gaza suferă de malnutriție acută.
„O parte semnificativă a populației din Gaza este supusă unei foamete catastrofale sau a unor condiții de insecuritate alimentară și mai mult de 8 mii de copii sub vârsta de 5 ani […] [mor de foame] sau sunt tratați pentru malnutriție acută, inclusiv 1.600 de subnutriție severă. " a spus el.
„Cel mai bun medicament ar fi pacea [în Fâșia Gaza]”, a concluzionat șeful OMS.
În Gaza, debarcaderul american temporar folosit pentru furnizarea de ajutoare umanitare populaţiei din Fâșie va fi relocat din cauza mării agitate, a anunţat, vineri, Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (Centcom). Docul va fi mutat în portul israelian Ashdod.
"Decizia de a muta temporar debarcaderul nu este luată cu uşurinţă, dar este necesară" pentru a putea "continua să livreze ajutoare în viitor", a adăugat Centcom, promiţând că acesta va fi reinstalat "rapid".
SUA au instalat acest debarcader în largul coastei Gaza în urma restricţiilor severe impuse de Israel în ceea ce priveşte livrarea de ajutoare pe cale terestră către teritoriul palestinian devastat de violenţe.
Hezbollah trage cu rachete ghidate într-o bază israeliană
În cea de-a noua lună de război, frontul nordic al Israelului, la graniţa cu Libanul, cunoaşte noi violenţe, cu schimburi intense de focuri transfrontaliere între Hezbollah şi armata israeliană.
Luptătorii din miliția șiită libaneză Hezbollah au lansat un atac cu rachete asupra bazei Forțelor Aeriene Meron din nordul Israelului, unde se află centrul de control al operațiunilor aeriene și de război electronic, se menționează în comunicatul formațiunii, postat pe canalul său de Telegram.
„Unitățile de rezistență islamică au folosit rachete ghidate antitanc pentru a ataca baza inamică Meron”, se spune în text. „Ca urmare, echipamentele tehnice și o stație radar au fost dezactivate”.
Luptătorii șiiți au atacat și un post de comandă și o tabără militară din regiunea de graniță Hadab-Yarun. După cum se precizează în comunicat, în rândurile trupelor israeliene sunt morți și răniți.
Un incendiu mare a izbucnit în două așezări din districtul de nord al Israelului, în urma atacurilor cu rachete din partea aripii armate a partidului șiit Hezbollah, a relatat ziarul The Times of Israel.
Potrivit acestuia, serviciile de urgență sting incendiul din kibuțurile Baram și Yaron. Potrivit CBS News, SUA se tem că recenta intensificare a atacurilor israeliene asupra teritoriului libanez reprezintă pregătirea pentru o invazie pe scară largă a armatei israeliene în Liban, pentru a neutraliza activitatea Hezbollah.
Forțele israeliene lovesc un oraș din sudul Libanului
De partea cealaltă, avioanele Forțelor de Apărare Israelului au atacat un sat de graniță din sudul Libanului, transmite canalul TV Al Jazeera. Potrivit acestuia, avioanele forțelor aeriene israeliene au efectuat un atac aerian la periferia orașului Ait al-Shaab. La fața locului a izbucnit un incendiu.
De asemenea, un vehicul aerian fără pilot al Forțelor Aeriene Israeliene a lovit anterior o motocicletă condusă de un luptător Hezbollah. După cum a raportat portalul de știri Lebanon 24, drona a atacat o țintă de pe autostrada dintre așezările Aitarun și Bint Jbeil din sudul Libanului. Drept urmare, unul dintre comandanții de teren ai miliției șiite a fost eliminat, iar luptătorul care îl însoțea a fost rănit.
Peste 500 de decese palestiniene în Cisiordania
Peste 500 de palestinieni, inclusiv 126 de copii, au murit în Cisiordania începând cu 7 octombrie 2023, se arată într-o declarație a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) postată pe X (fostul Twitter).
„Violențele din Cisiordania, inclusiv din Ierusalimul de Est, de la începutul războiului din Gaza au dus la moartea a 521 de palestinieni, inclusiv 126 de copii, între 7 octombrie 2023 și 10 iunie 2024”, se arată în comunicat.
În plus, peste 5.200 de persoane, inclusiv 800 de copii, au fost rănite, indică raportul.
Războiul a fost declanşat la 7 octombrie de atacul lansat de Hamas, din Gaza, în sudul Israelului, atac soldat cu moartea a 1.194 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ realizat de AFP pe baza datelor oficiale israeliene. Alte 251 de persoane au fost răpite, alte 116 fiind încă ţinute ostatice în Gaza, iar 41 au murit, potrivit armatei.
Ca răspuns la atacul Hamas, armata israeliană a declanșat o ofensivă pe scară largă în Gaza, care s-a soldat cu 37.266 de morţi, majoritatea civili, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii al guvernului din Gaza, condus de Hamas.